Reteaua Corect

Liderul PMP explică jocul băieților deștepți în cazul Roșia Montană

Liderul PMP, Cristian Diaconescu, arată că, în acest moment, România riscă să nu mai poată introduce Roșia Montana în patrimoniul UNESCO, asta pentru că se fac jocuri de către ”băieții deștepți”, iar guvernanții preferă să joace rolul de ”diletanți”, relatează Știripesurse.

”Dosarul de nominalizare a Peisajului cultural minier Roşia Montana pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO sau cum să-ţi baţi de joc de credibilitatea internaţională a României. Poveste cu diletanţi şi profesionişti în afaceri rentabile peste capul statelor, conduse de oameni prea mici faţă de nivelul intereselor aflate în joc.

Oamenii din Alba, cu care am avut onoarea şi plăcerea să mă întâlnesc în cele 2 zile în judeţ sunt nu numai extraordinari de serioşi şi muncitori dar şi foarte preocupaţi privind deciziile Bucureştiului pe subiecte de impact, comunitar dar şi naţional.

Acum, Roşia Montana.

Dosarul de nominalizare pentru înscrierea Roşiei Montane în Lista Patrimoniului Mondial, a fost înaintat de România la UNESCO, în ianuarie 2017.

În perioada 2017 - 2018, dosarul a fost evaluat de Consiliul Internaţional al Monumentelor şi Sit -urilor (ICOMOS) prin “desk review” şi evaluare la faţa locului.

La cea de-a 42-a sesiune a Comitetului Patrimoniului Mondial, conform recomandărilor ICOMOS se propune înscrierea Roşiei Montane nu numai în Lista Patrimoniului Mondial dar şi în Lista Patrimoniului Mondial în Pericol.

Spre surprinderea generală, cu numai două zile înainte de reuniunea CPM, România, invocând un arbitraj în desfăşurare, apelează la o procedură fără precedent şi anume returnarea dosarului.

O minciună evident “interesată “din partea unor reprezentanţi romani pentru că legislaţia în domeniul protecţiei mediului este aceeaşi iar litigiul economic între operatorul minier şi statul roman nu are nici o legătură cu notificarea sitului în Lista Patrimoniului Mondial.

Şi pentru a fi mai clar că aşa stau lucrurile, le NOUĂ cerere a României privind reînscrierea Roşiei Montane (ianuarie 2020) în Lista Patrimoniului Mondial, ICOMOS reia (10 mai 2021) evaluarea pozitivă a demersului românesc, adăugând în propunerile pentru agendă la cea de-a 44 reuniune a COM, acceptarea cererii României.

Deci, Roşia Montana în Lista Patrimoniului Mondial dar şi Lista Patrimoniului Mondial în Pericol.

Dar, stupoare, până în acest moment România nu a transmis notificările necesare solicitate prin procedurile prealabile de evaluare, stabilite de UNESCO şi Convenţia Patrimoniului Mondial. Iar termenele par a fi depăşite în condiţiile în care Bucureştiul oscilează.

O nouă amânare este inadmisibila pentru UNESCO. Deci ori România îndeplineşte toate formalităţile şi este determinată în reuniunea din 24 iulie ori nu va mai putea include vreodată Roşia Montana în patrimoniul universal.

Iar în România rămânem cu gâlceava între progresişti (şi prin Maramureş mai e “parfum de cianură “dacă mai interesează pe cineva) şi oamenii de sistem care “ştiu cum merg treburile “, scrie Cristian Diaconescu.

 Știripesurse

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.