Reteaua Corect

Leonard Orban, consilierul președintelui Klaus Iohannis, părăsește Administrația Prezidențială

Consilierul prezidenţial Leonard Orban a fost eliberat din funcţie, printr-un decret semnat de Klaus Iohannis, scrie DCNews.ro.

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat marți, 26 octombrie 2021, decretul privind eliberarea la cerere din funcția de consilier prezidențial a domnului Leonard Orban, la data de 1 noiembrie 2021, în vederea pensionării.

De asemenea, în semn de înaltă apreciere pentru excepționala carieră profesională, pentru contribuţia avută la susținerea proiectului european al României şi pentru implicarea în modernizarea şi eficientizarea Administrației Prezidențiale, Președintele României a decis conferirea Ordinului Național „Steaua României” în grad de Cavaler domnului Leonard Orban, transmite Administraţia Prezidenţială.

Pensionarea lui Leonard Orban vine în ziua în care fratele său, Ludovic Orban, se desparte în Parlament de PNL. 

 

Cine este Leonard Orban 

Leonard Orban (n. 1961) este absolvent al Facultăţii de Mecanică din cadrul Universităţii din Braşov şi al Facultăţii de Management din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. În prezent, este profesor asociat în cadrul Universităţii Româno-Americane din Bucureşti.

Între mai 2001 şi aprilie 2005, Leonard Orban a fost negociator adjunct şi, ulterior, negociator şef cu Uniunea Europeană. Este semnatar al Tratatului de Aderare a României la Uniunea Europeană (25 aprilie 2005, Luxemburg). A fost secretar de stat în cadrul Ministerului Integrării Europene, în perioada decembrie 2004 - decembrie 2006.

În ianuarie 2007, Leonard Orban a devenit primul comisar român. Între ianuarie 2007 şi februarie 2010 a îndeplinit funcţia de membru al Comisiei Europene, responsabil pentru domeniul multilingvismului.În perioada 2010 - septembrie 2011, Leonard Orban a fost Consilier prezidenţial pentru Afaceri europene în cadrul Administraţiei Prezidenţiale.

Între septembrie 2011 şi decembrie 2012, a fost ministrul Afacerilor europene, responsabil cu domeniul afacerilor europene şi al fondurilor europene. Este autor a numeroase articole şi studii publicate atât în presa românească, cât şi în cea internaţională, privind afacerile europene şi domeniul multilingvismului. În 2002 a fost decorat cu Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru contribuţia adusă la aderarea României la NATO.

Leonard Orban a fost numit Consilier Prezidențial la data de 14 ianuarie 2015.

DCNews

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.