Reteaua Corect

Lavrov: UE are nevoie de mai multă independenţă faţă de Washington

Uniunea Europeană ar trebui să fie mai independentă faţă de SUA şi să respingă sancţiunile americane împotriva Rusiei, a declarat joi ministrul de externe rus Serghei Lavrov într-un interviu acordat, din Moscova, agenţiei de presă dpa, scrie Agerpres.

''Din păcate, relaţiile dintre Rusia şi UE nu sunt în prezent în cea mai bună formă. Regretăm că Bruxellesul nu a dat dovadă de mai multă independenţă şi s-a lăsat atras în spirala sancţiunilor la cererea Washingtonului'', a afirmat Lavrov, adăugând că Moscova a fost ''foarte surprinsă de graba cu care Uniunea Europeană a acceptat pierderi financiare de miliarde''. ''Americanii nu au înregistrat niciun fel de pierderi'', a spus el, referindu-se la sancţiunile instituite de UE împotriva Rusiei după anexarea Crimeii în 2014 şi ca urmare a rolului Moscovei în conflictul din estul Ucrainei.

''Credem că în cele din urmă bunul simţ va prevala şi vom reveni pe calea respectului reciproc şi a dialogului'', a afirmat şeful diplomaţiei ruse, potrivit căruia ''pentru Rusia, Uniunea Europeană nu este un duşman, ci mai degrabă un vecin şi un partener important''.

Referitor la relaţiile cu SUA, Lavrov a declarat că Moscova este pregătită să facă tot posibilul pentru a se putea depăşi impasul din relaţiile între Rusia şi SUA şi ia în serios dorinţa lui Donald Trump pentru normalizarea dialogului între cele două ţări.

''Suntem pregătiţi să parcurgem partea noastră de drum pentru a scoate legăturile bilaterale din impas'', a declarat Lavrov în interviu, care a fost postat şi pe site-ul Ministerului de Externe al Rusiei.

În acelaşi timp, ministrul rus susţine că relaţiile dintre cele două state continuă să se deterioreze din cauza Washingtonului.

''Noi am luat în serios declaraţiile (preşedintelui Donald) Trump privind dorinţa sa de a stabili un dialog normal între ţările noastre'', a reiterat Lavrov, apreciind în acelaşi timp că preşedintele american se confruntă cu persistenţa unui sentiment profund antirusesc în Statele Unite.

Potrivit acestuia, ''chiar dacă de la liderul american vin unele impulsuri pozitive, acestea sunt complet contrabalansate de rusofobia crescândă din cadrul establishment-ului american'', care percepe Rusia drept o ''ameninţare la supremaţia politică americană''. 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.