Reteaua Corect

Klaus Iohannis, mesaj pentru şefii armatelor din Balcani

Scris de newsreporter in 04 septembrie 2019 la 10:21, in Politics. 15 vizualizari Intra in discutie Taguriarmate, Balcani, iohannis, mesaj shortlinkhttp://crct.ro/nuWy

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 4 septembrie a.c., un mesaj în cadrul deschiderii Conferinței șefilor Statelor Majore ale Apărării, respectiv Statelor Majore Generale din țările din Balcani, pe probleme de cooperare militară - CHODs Balcani -. Mesajul a fost prezentat de către domnul Mihai Şomordolea, Consilier de Stat, Departamentul Securității Naționale - Secretarul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, relateză Știripesurse.ro.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

"Salut deschiderea celei de-a 13-a ediții a Conferinței șefilor Statelor Majore ale Apărării, respectiv Statelor Majore Generale din țările din Balcani, pe probleme de cooperare militară. Acest format de cooperare reunește state prietene României din regiunea Balcani - Albania, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Grecia, Macedonia de Nord, Muntenegru, Serbia și Turcia.

Ca țară membră a Uniunii Europene și a Alianței Nord-Atlantice, România acordă o atenție specială statelor din această regiune și susține apropierea acestora de familia europeană și de cea euroatlantică.

Pe palierul european, România a sprijinit întotdeauna politica de extindere a Uniunii Europene în Balcani, iar în contextul exercitării Președinției Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru al acestui an, am tratat cu prioritate extinderea Uniunii în Balcanii de Vest.

Totodată, România va rămâne un susținător ferm al politicii „ușilor deschise” a Alianței Nord-Atlantice și ne bucură evoluțiile pozitive semnificative în acest domeniu ale țărilor din Balcani. Felicit și cu această ocazie aderarea Muntenegrului la NATO, în anul 2017.

De asemenea, perspectiva aderării Macedoniei de Nord la NATO și încurajările adresate Bosniei și Herțegovinei de către Alianța Nord-Atlantică la Summitul NATO de la Bruxelles, de anul trecut, reprezintă succese suplimentare pentru cele două țări și NATO, pe care România le-a susținut. Așteptăm evoluții pozitive și în această direcție.

România este preocupată de climatul de securitate din regiunea Balcanilor de Vest și dorește stabilizarea ireversibilă a acestei zone.

Militarii români au participat de-a lungul timpului la diferitele misiuni ale Organizației Națiunilor Unite, Alianței Nord-Atlantice și Uniunii Europene desfășurate în zonă.  Suntem și vom rămâne un contribuitor important în Teatrul de Operații Balcanii de Vest, în cadrul misiunii NATO KFOR din Kosovo și a Operației EUFOR ALTHEA, a Uniunii Europene, în Bosnia și Herțegovina, și vom continua să sprijinim eforturile pentru creșterea stabilității și securității în regiunea Balcanilor de Vest.

Faptul că participați, astăzi, la cea de-a 13-a reuniune a Conferinței dovedește utilitatea acestui format de cooperare, la nivelul șefilor Statelor Majore ale Apărării, respectiv Statelor Majore Generale. Dialogul în acest cadru generează valoare adăugată cooperării regionale și ajută la consolidarea stabilității și securității în Balcani.

Temele de dezbatere ale Conferinței din acest an – cooperarea militară, gestionarea crizelor, provocările și limitările  misiunilor de menținere a păcii sub egida ONU – sunt de un real interes pentru România și pentru toți participanții la această reuniune.

Cooperarea militară, precum și schimbul de opinii și bune practici în domeniul gestionării crizelor, la nivelul Aliaților și partenerilor NATO sunt necesare astăzi, date fiind schimbările tot mai accentuate ale mediului de securitate și caracterului impredictibil al riscurilor la adresa stabilității și securității regiunii.

Totodată, rolul ONU în gestionarea crizelor a fost și va rămâne determinant pentru menținerea păcii la nivel global.

Evidențiez responsabilitatea principală a Consiliului de Securitate pentru menținerea păcii și securității internaționale, în conformitate cu prevederile Cartei Organizației Națiunilor Unite. Deoarece multe crize au astăzi un caracter multidimensional accentuat, Consiliul de Securitate al ONU trebuie să-şi asume un rol mai important în soluționarea multor aspecte care afectează securitatea internațională.

Reiterez susținerea României pentru multilateralism, inclusiv pentru sprijinirea Organizației Națiunilor Unite. Acest angajament de durată în favoarea păcii, justiției și dezvoltării durabile reprezintă esența poziției țării noastre.

Vă încurajez să dezvoltați, în continuare, dialogul și cooperarea pe teme și în domenii de interes comun, în beneficiul stabilității și securității regiunii.

Urez mult succes tuturor participanților la această conferință!"

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.