Reteaua Corect
Sorin Rosca Stanescu

Joe Biden e în corzi

Cercetările de piață demonstrează că, în prezent, Joe Biden este în cădere liberă. Probabil că este la cel mai scăzut nivel la care a ajuns vreodată un președinte al Statelor Unite. Sociologii și analiștii politici consideră că declicul electoratului american s-a produs imediat după retragerea din Afganistan. Este fix momentul în care statul subteran acționează. Într-o schemă de natură penală.

Presupun că România a fost pentru mai mulți ani un experiment. Un experiment făcut de Washington la mare distanță. Un experiment reușit. Eliminarea, prin mecanisme penale, a oamenilor politici deveniți incomozi. Sau pur și simplu balast. Iar acum vedem cum se aplică aceeași schemă la Washington. La scurt timp după ce lui Donald Trump, devenit extrem de periculos pentru următorul mandat prezidențial, i s-a pasat o bombă mediatică, sub forma unei percheziții fără precedent la domiciliul unui ex-președinte, și sub pretextul că ar fi colaborat cu alte puteri în materie de spionaj, iată că lui Biden i se întoarce mingea. Cu și mai multă forță. Așa se face că, în presa de peste ocean, explodează un scandal pe care, eu unul, îl așteptam de mult. Scandalul Hunter Biden versus România la care, în mod straniu, se referise și Donald Trump între cele două tururi de scrutin. Dar peste care, cumva, s-a pus capacul.

Dacă se dovedește - până în prezent, probele sunt mai mult jurnalistice și într-o măsură mai mică documentate de procurori, în cursul anchetelor efectuate în urma sesizărilor mai vechi FBI - că Joe Biden, pe atunci vicepreședinte al Statelor Unite, a pus și el umărul, a stimulat și a acoperit din spate operațiunile de tip imobiliar făcute de fiu său, Hunter Biden, în România, atunci gluma se îngroașe. Președintele Statelor Unite, care nici așa nu mai are prea multă popularitate, poate fi pus la colț. Iar statul invizibil se va năpusti asupra lui, călcându-l în picioare, pentru a-i face pârtie viitorului președinte. Pentru moment, o dezvăluire despre care noi vorbim de mai mulți ani a fost făcut în presa mainstream din Statele Unite și este preluată, rând pe rând, de presa partizană a lui Donald Trump. Există o serie întreagă de argumente, care creează o prezumție rezonabilă că, în România, Hunter Biden, cu sprijinul tatălui său, Joe Biden, a săvârșit operațiuni care pot fi asimilate actelor și faptelor de înaltă corupție. Care sunt acestea?

Să o luăm puțin pe ocolite. La scurt timp după ce a ajuns președintele Statelor Unite, Joe Biden, cum el însuși a relatat, a pus mâna pe telefon și l-a sunat pe Volodimir Zelenski. La Kiev, procurorul general declanșase o amplă anchetă legată de afaceri frauduloase puse la cale de Hunter Biden. Printr-o declarație aproape sinucigașă, făcută pe un post de televiziune din Statele Unite, Joe Biden a comunicat, nici mai mult nici mai puțin, decât că i-a cerut lui Zelenski să pună definitiv capăt respectivei anchete. Și că, în următoarele zece minute, acesta s-a conformat. Dacă s-a întâmplat așa - și nu avem niciun motiv să credem că Biden a mințit atunci când s-a incriminat pe sine - confesiunea sa echivalează cu un autodenunț. Dar despre Ucraina, numai de bine. A izbucnit războiul, Statele Unite au devenit unii dintre principalii susținători ai Ucrainei, iar peste scandal s-a pus cu fermitate capacul. Și iată că bâlciul se mută în România.

Concret, dezvăluirile presei din Statele Unite se referă la operațiuni desfășurate în România în domeniul imobiliar, taxate drept ilegale, între Hunter Biden și omul de afaceri Puiu Popovici, pe de-o parte, și statul român prejudiciat, pe de altă parte. Operațiuni care au implicat acte de mare corupție. În mod normal, la București ar trebui să se declanșeze imediat o anchetă oficială pe această temă.

Până una alta, este momentul să reamintesc o a doua împrejurare, care ne poate conduce la miezul acestui megascandal. Ne întoarcem cu câțiva ani în urmă, la Costa Rica. Acolo unde Elena Udrea, aflată după gratii, în vremea în care încă președinte al Statelor Unite era Donald Trump, deci oponentul lui Joe Biden, a acceptat în schimbul eliberării ei să fie supusă unui debriefing de către agenți FBI. La data respectivă, beneficiind de o serie de informații verificate, am fost în măsură să informez opinia publică asupra celor două direcții în care s-a desfășurat debriefingul. Prima și cea mai importantă a fost legătura destul de complexă dintre Hunter Biden și Mark Gitenstein, fost ambasador al Statelor Unite la București, omul în casa căruia a crescut Hunter, și Fondul Proprietatea. Unde, cu sprijinul lui Traian Băsescu, Gitenstein a fost numit staroste, după ce și-a încheiat mandatul de ambasador. Așa cum am precizat și atunci, Elena Udrea s-a abținut să ofere informații grave despre Traian Băsescu, dar, în încercarea de a-și salva pielea, a făcut dezvăluiri despre cei doi americani. Al doilea subiect al acestui debriefing, care a durat mai multe zile, l-a constituit statutul în România al lui Viktor Bout. Cel mai mare traficant de arme din istorie. Aflat în acest moment în custodia Statelor Unite, după o condamnare de 30 de ani, și care urmează să facă parte dintr-un schimb de prizonieri cu Federația Rusă. Pentru că vechiul său tovarăș de arme, Vladimir Putin, îl dorește pe Viktor Bout în libertate.

Dar să ne întoarcem la oile noastre. Un scandal de mari proporții, cu o uriașă încărcătură penală, a explodat la Washington și urmează să fie gestionat, așa cum va fi gestionat, de către serviciile secrete și de către procurori, care, treptat, pe măsura decăderii electorale a lui Joe Biden, schimbă tabăra, pe model românesc. 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.