Reteaua Corect
Sorin Rosca Stanescu

Ion Iliescu, sustinut de SUA

Margarita Geica, directorul editorial CorectNews, care este o ferventa militanta pro-americana, mi se adreseaza mie, care sunt in egala masura pro-american si pro-european, semnalandu-mi o informatie stupefianta. Postata pe CorectNews. Si anume ca, in februarie 1990, la scurt timp dupa primele mari tulburari de la Bucuresti si dupa prima mineriada, Statele Unite au luat decizia nu de a sustine partidele istorice, ci de a sprijini FSN. Adica o organizatie, in buna masura succesoare a PCR, esaloanele doi si trei, pe care Ion Iliescu decisese sa o transforme in partid politic. Este intr-adevar uluitor. Acest document WikiLeaks merita si el o analiza.

La scurt timp dupa ce Ion Iliescu garantase o tranzitie democratica catre un regim constitutional si, implicit, alegeri libere la care urmau sa participe partidele istorice si partide nou infiintate, pe neasteptate, in ianuarie 1990, el face o miscare care avea sa schimbe in mod profund viitorul. Pana in zilele noastre. El decide ca organizatia Frontului Salvarii Nationale, creata spontan si in fruntea careia se instalase, sa se transforme in partid politic. In ciuda faptului ca, in esenta, FSN era un ghiveci. Alcatuit, in mare masura, din comunisti din esaloanele doi si trei, din utecisti, aceleasi esaloane, din lideri sindicali ai sindicatelor comuniste, din securisti, din infractori dar si din cativa revolutionari autentici ai unei revolutii care nu avusese loc, din cativa intelectuali si chiar din cativa dintre putinii dizidenti adevarati ai Romaniei. Cinic vorbind, a fost o lovitura de maestru. In felul acesta abia, Iliescu confisca asa-numita revolutie si isi asigura preluarea puterii. Pentru el si pentru echipa sa, alcatuita din fosti nomenclaturisti si fosti agenti ai serviciilor secrete sovietice, unii dintre ei chiar deconspirati in ultimii ani ai regimului comunist.

Desi cele trei partide istorice se incropeau si se organizau cu dificultate, desi presa era, in cea mai mare parte, fesenista si singura televiziune era de stat, tot in mana lui Iliescu, si in ciuda unei uriase masini de propaganda si de intoxicare a populatiei, partidele istorice aveau multi sustinatori la acea data. Iar numarul acestora crestea in fiecare zi. Alegerile care urmau, daca ar fi fost libere si daca FSN nu s-ar fi transformat in partid, puteau sa aiba ca rezultat inlaturarea relativ rapida a comunistilor de la putere, distrugerea din temelii a bratului lor inarmat, care era securitatea si trecerea, in toate componentele ei, la o economie de piata functionala. Democratia s-ar fi instaurat rapid si durabil.

Sesizand acest pericol, populatia, in special cea a Bucurestiului, s-a mobilizat masiv in jurul celor trei partide istorice si a celor catorva organizatii ale societatii civile care aparusera, initiind o extrem de puternica miscare de protest. La randul sau, Iliescu a organizat o contramanifestatie. Dar fortele erau inegale. Asa ca Ion Iliescu i-a chemat pe mineri. Pentru prima data.

In aceste conditii, unul dintre cei mai mari specialisti in spatiul sovietic, Jack Matlock, ambasadorul Statelor Unite la Moscova, a fost trimis la Bucuresti pentru a face o analiza a situatiei politice. Concluzia transmisa Departamentului de Stat a fost ca trebuie sustinut FSN.

A fost a doua tradare a Romaniei de catre Statele Unite dupa cea petrecuta in timpul si imediat dupa incheierea celui de-al Doilea Razboi Mondial? Sau a fost o miscare pragmatica si rationala? Care au fost consecintele? Voi reveni maine.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.