Potrivit surselor citate, calendarul rotativei guvernamentale discutat de liberali cu șeful statului prevede ca premierul Nicolae Ciucă să-și depună mandatul până la sfârșitul săptămânii.
De altfel, premierul Nicolae Ciucă a confirmat miercuri, la Argeş, că îşi depune mandatul pe 26 mai, vineri. Şeful Executivului spune că după ziua de vineri va lua o decizie dacă rămâne în Guvern. Întrebat dacă îşi dă demisia vineri, premierul a spus: „Dacă am spus că îmi depun mandatul. Aşa cum am menţionat de fiecare dată, vineri este ziua în care, conform calendarului, îmi voi depune mandatul”, a spus premierul, la Vila Florica.
„După demisia lui Ciucă ar urma consultările convocate de președintele Klaus Iohannis și desemnarea lui Marcel Ciolacu premier. În week-end ar urma și negocierile pentru împărțirea portofoliilor miniștriilor iar luni Ciolacu să prezinte lista cabinetului cu care va veni în fața Parlamentului”, susțin sursele citate.
Aceleași surse susțin că între liberali și președinte ar fi fost o discuție și despre modul cum se vor împărți portofoliile în viitorul Guvern iar Iohannis le-ar fi cerut liderilor PNL să-i lase pe social democrați să aleagă primul minister.
Întrebat dacă liberalii îi vor lăsa pe social democrați să aleagă primul minister din viitorul Guvern, Ciucă a replicat:
„Există în momentul de faţă discuţii, negocieri, astfel încât fie există varianta protocolului fie negocieri şi reasumare de ministere la nivelul fiecărui partid. Ştiţi foarte bine cum se fac astfel de negocieri, modul în care se asumă fiecare minister are o anumită procedură, după care se negociază pe fiecare minister în parte.Este normal să existe o ierarhizare în funcţie de ponderea fiecărui partid în Parlament şi în coaliţie”, a precizat premierul.
Nicolae Ciucă, Lucian Bode și prim-vicepreședintii partidului Gheorghe Flutur, Dan Motreanu și Rareș Bogdan au discutat marși seara, la vila Lac cu președintele Klaus Iohannis.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.