Reteaua Corect
Bogdan Tiberiu Iacob

Iohannis primeste un avertisment de la Washington

La nici doi ani de la investire, presedintele Romaniei a produs o serie de dezamagiri, e in cadere libera in sondaje si determina cresterea numarului celor care se intreaba daca va apuca sa-si termine mandatul. In planul vulnerabilitatilor, sunt cel putin doua care se reclama a fi majore, iar una dintre acestea s-ar putea sa fi constituit baza unui foarte taios avertisment venit zilele astea, de peste ocean.

Cele doua vulnerabilitati sunt problema casei lui Iohannis, care poate duce spre un dosar penal macar pentru Prima Doamna, daca nu si pentru presedinte, aceasta fiind o chestiune, sa zicem, personala; a doua o reprezinta relatia dubioasa cu austriecii de la Schweighofer, firma care, de ani de zile, exploateaza salbatic padurile romanesti.

Desi ingropata mediatic, probabil la ordin, in ultimul an, problema relatiei dintre Iohannis si Gerald Schweighofer, patronul firmei austriece, e foarte acuta. Cei doi se cunosc personal de multi ani de zile, dinainte de aventura cotrocenista. Dan Mihalache, fosta mana dreapta a lui Iohannis, a fost si el deconspirat ca lobbyist vechi pentru austrieci. In plus, presedintele Iohannis a respins, la un moment dat, noul Cod Silvic (care prevedea limitarea taierilor, intre altele) exact cu argumentele firmei Schweighofer, ceea ce nu prea a mai lasat loc de dubii: seful statului roman are o legatura stransa cu devalizatorii padurilor romanesti.

Distrugerea in regim accelerat a padurilor tarii e o problema, poate, mai grava decat mult comentata coruptie, cel putin din anumite puncte de vedere: ea produce efecte nu doar economice, ci si naturale, afecteaza chiar clima, fauna, favorizeaza inundatiile etc. In plus, daca in cazul coruptiei exista sansa recuperarii prejudiciilor, in cazul padurilor taiate, raul se va indrepta doar peste 30-40 de ani.

Cu toate acestea, problema defrisarilor din Romania – legale si, mai ales, ilegale – care ingrijoreaza multe state europene, nu pare sa-l atinga prea tare pe presedinte. Nici Guvernul, nici SRI si nici DNA.

Cineva tine sa-i reaminteasca aceasta chestiune lui Iohannis, insa.

Si inca intr-un mod foarte interesant si subtil.

E vorba de americani.

La receptia de vineri, de Ziua SUA, a existat, pentru a doua oara dupa revolutie, o anume tema a petrecerii, si anume protejarea padurilor.

In discursul sau, ambasadorul Hans Klemm a declarat:

“Impreuna, in calitate de aliati, parteneri si prieteni, putem avea o contributie decisiva la asigurarea unei Europe intregi, libere si in pace. Si, in concordanta cu tema receptiei din aceasta seara — parcurile noastre nationale — putem cauta modalitati de colaborare pentru protejarea padurilor, platourilor, pasunilor, muntilor, raurilor si paraurilor, florei si faunei noastre salbatice, a caror existenta depinde, generatii de acum inainte, de sanatatea mediului inconjurator”.

Curtea ambasadei, unde a avut loc receptia, a fost, totodata, decorata cu panouri uriase cu fotografii din marile parcuri naturale americane.

Stranie optiune tematica.

Europa fierbe, UE a inceput sa se desire, SUA isi pierd aliatul numarul unu de pe continent, bursele si monedele nationale se prabusesc, Germania ridica glasul, Rusia se invartoseaza, liderii europeni se injura in public, NATO se pregateste de masuri drastice, pe teritorul tarii noastre trec trenuri incarcate cu tancuri, iar americanilor le arde de padurile mioritice.

Greu de inteles aceasta preocupare brusca pentru mediul de la noi, mai ales din partea unei tari de care ne desparte un continent si un ocean.

Doar daca nu cumva americanii au ales sa dea un anume mesaj presedintelui Klaus Iohannis.

Bazandu-se, probabil, pe  informatii grele pe care le au in scandalul Schweighofer.

Sa nu uitam ca anchete foarte serioase pe aceasta tema au fost realizate, in Romania, de Environmental Investigation Agency (EIA), un ONG american care a dovedit ca firma austriaca Schweighofer-Holzindustrie se foloseste inclusiv de lemn taiat ilegal la noi.

La receptia de vineri, s-ar putea ca americanii sa fi batut saua ca sa priceapa iapa.

O fi priceput? Si daca da, la ce evenimente ar trebui sa ne asteptam in viitorul apropiat?

Sursa: Inpolitics.ro

Comentarii (1):
Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.