Reteaua Corect

Iohannis a motivat de ce a respins cele patru propuneri ale premierului Dăncilă

Preşedintele Klaus Iohannis a motivat joi de ce a respins cele patru propuneri ale premierului Dăncilă. Este vorba despre Ilan Laufer, Mircea Draghici şi Olguţa Vasilescu-la două ministere, în cazul celei din urmă fiind invocată lipsa de expertiză, scrie Mediafax.

Secretarul general al Guvernului, despre argumentele lui Iohannis: Nu m-au convins

 

Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a declarat, joi, că nu l-au convins argumentele invocate de preşedintele Klaus Iohannis în scrisorile prin care îşi motivează refuzul numirii miniştrilor la Transporturi şi Dezvoltare, dar că acestea sunt ”analizate”.

”În plan personal şi după o primă lectură, nu m-au convins argumentele preşedintelui, dar analizăm”, a declarat pentru MEDIAFAX secretarul general al Guvernului, Toni Greblă.

 

Prima scrisoare transmisă premierului Viorica Dăncilă 

Prima scrisoare transmisă premierului Viorica Dăncilă arată că: "Prin adresa nr. 5/6608 din data de 19 noiembrie 2018, aţi propus numirea domnului Harry-Ilan Laufer în funcţia de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, respectiv a doamnei Lia-Olguţa Vasilescu în funcţia de ministru al transporturilor, ca urmare a propunerii de revocare din aceste funcţii a domnului Paul Stănescu, respectiv a domnului Lucian Şova. În ceea ce priveşte propunerea de numire a domnului Harry-Ilan Laufer în funcţia de viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice constat că din documentaţia ce însoţeşte propunerea transmisă nu rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 105 din Constituţie şi de art. 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor pentru numirea în funcţia de membru al Guvernului".

Articolul 105, invocat de preşedinte face referire la incompatibilităţi, mai precis: "(1) Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea altei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de senator. De asemenea, ea este incompatibilă cu exercitarea unei funcţii de reprezentare profesională salarizate în cadrul organizaţiilor cu scop comercial.
(2) Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică".

Cât priveşte propunerea în persoana Liei Olguţa Vasilescu la Transporturi, se arată că: "persoana nominalizată nu are expertiza necesară gestionării domeniului complex al transporturilor".

"Faţă de aceste motive, în conformitate cu dispoziţiile art. 85 alin. (2) din Constituţie şi ţinând seama de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, am decis să resping propunerile de numire în funcţiile respective", se arată în prima scrisoare transmisă vineri premierului.

A doua scrisoare transmisă premierului Viorica Dăncilă 

A doua scrisoare face referire la respingerea propunerilor de la Transporturi- Mircea Drăghici şi Dezvoltare- Lia Olguţa Vasilescu.

"Constatând că în propunerile transmise nu există vreo menţiune cu privire la îndeplinirea condiţiilor de legalitate, iar din documentaţia transmisă nu rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 105 din Constituţie şi de art. 2 din Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor pentru numirea în funcţia de membru al Guvernului,

Vă aduc la cunoştinţă că propunerile de numire în funcţia de membru al Guvernului, înaintate la data de 22 noiembrie 2018, respectiv 30 noiembrie 2018, nu fac dovada îndeplinirii condiţiilor de legalitate astfel încât să li se poată da curs".

Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României Art. 2 prevede:

"Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 4 alin. (1)"

Art. 4. prevede:

(1) Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu:

a) exercitarea altei funcţii publice de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de senator;

b) exercitarea unei funcţii de reprezentare profesională salarizată în cadrul organizaţiilor cu scop comercial;

c) exercitarea de acte de comerţ, cu excepţia vânzării sau cumpărării de acţiuni ori alte titluri de valoare;

d) exercitarea funcţiei de administrator ori de cenzor la societăţile comerciale sau de reprezentant al statului în adunările generale ale unor asemenea societăţi ori de membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome, companiilor naţionale şi societăţilor naţionale;

e) exercitarea unei funcţii publice în serviciul unei organizaţii străine, cu excepţia acelor funcţii prevăzute în acordurile şi convenţiile la care România este parte.

 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.