Reteaua Corect
Sorin Rosca Stanescu

Iohannis la bal, Dragnea la spital

Zarurile au fost aruncate. Cum nu se poate mai prost pentru PSD. Cu o prezență record, românii și-au exprimat cu ocazia votului la europarlamentare opțiunile politice, care vizează și alegerile prezidențiale, și alegerile locale, și alegerile parlamentare. Iar maniera în care au fost exprimate aceste opțiuni este implacabilă. Marele câștigător este Klaus Iohannis, care, în ciuda celor mai multe prognoze, inclusiv a mea, a reușit să genereze emoția colectivă necesară scoaterii masive a românilor la vot. În timp ce el este pe cai mari, Dragnea se află în pragul demisiei sau a demiterii. Dacă nu cumva va fi mai rău. Dar care sunt consecințele politice pe teme mediu și lung?

În acest moment, opțiunile cetățenilor României se îndreaptă către un grup de trei partide mari, care au cote relativ apropiate – în ordine PNL, PSD și USR-PLUS – și către trei partide mici, și ele cu un scor apropiat – UDMR, Pro România și PMP. Dintre cele trei partide mari, pentru moment cel puțin, adică până la orizontul anului viitor, unul singur nu are vocația de a se alia cu altcineva din vârful clasamentului, Practic, PSD, deși ocupă a doua poziție, este în realitate pe locu trei, și asta dincolo de cifre, întrucât singura alianță politică posibilă este cu Pro România, iar asta nu se va întâmpla decât după debarcarea lui Liviu Dragnea și probabil a echipei cu care acesta a condus. Din această perspectivă, se poate spune că pentru o bună bucată de timp resursele PSD s-au epuizat. Și a sosit momentul ca celelalte două partide mari, împreună cu alte forțe politice, să găsească o soluție, fie pentru a schimba Guvernul, aducând la Palatul Victoria un alt Executiv, al actualei Opoziții, fie pentru a genera alegeri anticipate și a tranșa definitiv lucrurile. Până când vom analiza cele două opțiuni, va trebui să vedem ce se întâmplă cu Liviu Dragnea, pe de-o parte și, pe de altă parte, să aflăm ce poate fi pus în locul construcției care, deși șubrezită serios, încă formează majoritatea parlamentară.

Politic vorbind, lui Dragnea i-a ajuns funia la gât. Întrucât demisia este o opțiune personală, el ar fi trebuit să facă acest gest încă din momentul aflării rezultatelor și nemaiașteptând confirmare acestora de către BEC, care nu va reprezenta altceva decât încă o sentință umilitoare. Pentru a demsiona, Dragnea nu are nevoie de vreo aprobare din partea staffului partidului. În schimb, are nevoie să dovedească că e bărbat. Dacă nu demisionează, va fi debarcat de proprii colegi. În plus, tot astăzi este posibil să primească o sentință în procesul penal intentat împotriva lui. Care și ea i-ar putea fi fatală. Iar dacă nu, situația sa politică nu se îmbunătățește în niciun fel printr-o agitare.

Deși românii și-au comunicat cum nu se poate mai clar și mai tranșant opțiunile, în Parlament, pentru moment, situația rămâne neschimbată. Votul la europarlamentare care, s-a văzut bine, nu a fost un simplu vot pentru o mână de politicieni, care ar urma să ne reprezinte la Bruxelles, ci a reprezentat un proces politic mult mai complex, a creat o nouă situație politică, fatală pentru PSD și de-a dreptul dramatică pentru ALDE, care nu a reușit să treacă pragul de 5%. România intră într-o criză politică fără precedent, extrem, extrem de gravă dacă cei aflați la putere nu se conformează și dacă nu se schimbă de urgență configurația majorității în Parlament. Aud o serie întreagă de voci, de opinii iresponsabile, din direcția unor analiști care susțin actuala Opoziție, devenită majoritară politic prin opțiunile românilor. În sensul că PSD nu trebuie debarcat de la guvernare ci, dimpotrivă, trebuie lăsat acolo, captiv, pentru a suporta singur toate consecințele unei guvernări iresponsabile, cum spun aceștia. Și cum spune Klaus Iohannis. Ar fi o mare greșeală, în primul rând pentru că ar însemna o trădare a milioanelor de cetățeni care s-au exprimat duminică cum nu se poate mai tranșant. Dacă este adevărat, cum  susțin ei, că PSD guvernează prost țara și că nu își poate îndeplini angajamentele pe care și le-a asumat, atunci, în interes național, Executivul trebuie schimbat de îndată. Orice alte calcule sunt cinice și se pot întoarce ca un bumerang împotriva celor care le avansează.

Dar cum poate fi înlocuit Executivul din Palatul Victoria? Doar în trei feluri. Prin demisia premierului Viorica Dăncilă. Urmată de formarea unei noi majorități în Parlament. Pe fondul unui tsunami popular a cărui direcție e de necontestat. Sau Guverul poate fi trântit în Parlament printr-o moțiune de cenzură, dacă și numai dacă cele două partide, PNL și USR-PLUS își unesc forțele și coagulează în jurul lor alți parlamentari luați individual sau în grup sau alte formațiuni politice. A treia cale este cea lansată de Klaus Iohannis și susținută de Ludovic Orban și de Rareș Bogdan și anume declanșarea alegerilor anticipate.

Calendarul politic este însă de așa natură încât alegerile anticipate nu ar putea fi declanșate decât la începutul anului viitor. Ele nu se pot suprapune în niciun fel peste campania electorală prezidențială. Dacă Guvernul este atât de rău, atunci el trebuie dat jos imediat și nu cândva, anul viitor. Obiectiv vorbind, soluția ar putea fi pur și simplu o demisie a premierului Viorica Dăncilă. Iar soluția de rezervă, o moțiune de cenzură introdusă cât de curând permite Constituția.

Cum va arăta însă un Guvern negociat și construit de partide cu viziuni extrem de diferite și cum va putea funcționa în aceste condiții o nouă majoritate parlamentară până la alegerile legislative din toamna anului viitor, este însă o altă poveste. Care s-ar putea să le lase un gust amar românilor, care s-au pronunțat atât de tranșant duminică. Până una alta, să stăm cu ochii pe Viorica Dăncilă, încă vie și nevătămată și probabil succesoarea lui Dragnea, cel puțin temporar, la conducerea PSD.

 

P.S.: Nu mă pot abține să nu le reamintesc cititorilor că în mai multe demersuri editoriale succesive, sesizând faptul că actuala majoritate își pierde resursele electorale, am prezentat scenariul prin care PSD ar fi putut să se lase ejectat de la guvernare. Dacă m-ar fi auzit și dacă mar fi ascultat, duminică situația ar fi fost diferită.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.