Reteaua Corect

Iohannis anunță o decizie importantă a României, chiar de la tribuna ONU

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, în cadrul Adunării Generale a ONU, că România împreună cu alte state promovează o declaraţie privind acceptarea jurisdicţiei Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) şi că invită statele interesate să sprijine această iniţiativă, relatează Știripesurse.

"România crede cu tărie în potenţialul dreptului internaţional de a contribui la securitatea internaţională. Reafirmăm aprecierea noastră pentru activitatea Curţii Internaţionale de Justiţie. Acceptarea jurisdicţiei Curţii serveşte cauzei păcii internaţionale. În acest spirit, România, împreună cu un grup de state susţinătoare, promovează o declaraţie pe această temă şi invită toate delegaţiile interesate să o andoseze şi să sprijine această iniţiativă", a spus Iohannis.

 

Şeful statului conduce, de marţi până joi, delegaţia României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a ONU.

Video pe Știripesurse

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.