Reteaua Corect
Octavian Andronic

Intrebarile fara raspuns ale crizei turcesti

Numitorul comun al primelor comentarii pe marginea evenimentelor din Turcia a fost slaba organizare a interventiei militare care a condus la inabusirea rapida a proiectatei lovituri de stat. De altfel, singura care a esuat, dintre cele care au avut loc in ultimele decenii. Este drept, toate cele precedente au avut un alt mod de derulare: pur si simplu seful Comisiei Militare il convoca pe premier si ii inmana un „memorandum” prin care acesta era invitat sa demisioneze pentru incalcarea unor prevederi care tineau de rolul absolut original pe care-l avea armata turca – de garant al laicitatii si constitutionalitatii sistemelor de guvernare. Era mostenirea istorica a fondatorului Turciei moderne, Kemal Ataturk, cel care adusese – cu forta – Turcia din evul mediu in epoca moderna si care intuise pericolul amestecului liderilor religiosi in treburile de stat.

De ce nu s-a intamplat si de data asta la fel ca ultima oara, cand a fost epurat Erbakan, parintele ideologic al lui Erdogan? Pentru ca, intre timp, acesta, in marsul sau spre detinerea controlului absolut, a emasculat organismul militar prin constituirea unei ponderi cu institutiile politiei si serviciilor de informatii. Capii de azi ai armatei nu se mai puteau masura cu cei din epoca lui Kenan Evren, iar intre ei existau suficiente motive de discordie. Asa incat initiativa a fost preluata de grupari ale armatei care nu au reusit sa puna la punct un plan apt sa-l anihileze pe Erdogan. Acesta era – intr-un plan indirect – regretul majoritatii comentatorilor care se asteptasera, parca, la o alta turnura a evenimentelor.

Revolta militara a fost inabusita cu suport popular – in mod paradoxal, de regula acesta fiind favorabil arbitrului militar. Populatia a iesit in strada si a dezarmat cu usurinta putinele forte militare cu care s-a confruntat la sol. Au aparut chiar excese de neimaginat in aceasta relatie – precum decapitarea unor militari si supunerea altora unor tratamente atroce. Erdogan a revenit dupa cateva ore de deruta completa, in care a intentionat chiar sa se refugieze in Germania (?) si a preluat controlul prin retelele de socializare pe care le blamase si incercase sa le anihilieze anterior.

Si, aproape instantaneu, a declansat represiunea. Una extrem de ciudata: nu doar impotriva militarilor implicati direct in tentativa, dar si impotriva a peste 3000 de judecatori si procurori si tot pe atatia politisti. O cifra impresionanta care te face sa te intrebi de ce s-a indreptat atat de ferm impotriva unei institutii fundamentale a unui eventual stat de drept, fie el si musulman in proportia reusita de dimensiunile partidului lui Erdogan si cand au avut timp organele de represiune sa alcatuiasca aceste liste. Cel mai la indemana raspuns este ca ele erau deja formulate si nu se astepta decat momentul actiunii.

Dincolo de toate scenariile invocate, care merg pana la a apune in sarcina lui Erdogan organizarea acestui puci care ii dadea posibilitatea sa obtina controlul total si sa-si consolideze regimul tot mai atacat de felurite opozitii, raman multe semne de intrebare la care nu se stie daca cineva va raspunde vreodata. Intre acestea: ce stiau americanii care au trimis acasa familiile militarilor de la Incirlik inca inainte cu o luna? Cum vor reactiona acestia in final la cererile insistente ale Ankarei de a-l extrada pe fostul tovaras ideologic al lui Erdogan, Gulen? Va institui acesta pedeapsa cu moartea pentru pucisti, in ciuda avertismentelor occidentului? Ce soarta va avea in continuare, sistemul de justitie turc? Vor fi anchetati si pedepsiti autorii civili ai atrocitatilor comise impotriva militarilor? Cine sunt cei vreo 300 de morti si in ce imprejurari au fost ucisi? De ce au ezitat pilotii celor doua avioane care au hartuit aparatul prezidential sa- l atace si sa-l doboare? A existat vreo legatura a policienilor din opozitie cu militarii?

Si multe, multe altele...

Sursa: Amosnews.ro

Comentarii (1):
Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.