Reteaua Corect

Dodon consideră inadmisibile încercările de a legifera româna ca limbă oficială

Preşedintele moldovean Igor Dodon consideră drept inadmisibile şi nelegitime încercările de a legifera limba română ca limbă oficială a Republicii Moldova şi propune organizarea unui referendum în acest sens, potrivit unui comunicat de presă al preşedinţiei de la Chişinău, scrie Mediafax.

Şeful statului a amintit că în Constituţia ţării, în datele recensământului populaţiei, în sondajele de opinie şi în arhivele medievale a fost şi este indicată limba moldovenească drept limba istorică.

"Denumirea de limba moldovenească este încetăţenită de secole pe teritoriul ţării noastre, constituie un element fundamental al identităţii şi al matricii culturale a moldovenilor. Majoritatea absolută a populaţiei băştinaşe a Republicii Moldova consideră că vorbeşte în limba moldovenească. Iar dacă cineva, de oriunde o fi ei, au dubii în această privinţă, putem organiza un referendum la care să întrebăm cetăţenii ce denumire a limbii preferă: română sau moldovenească", a precizat Igor Dodon.

Marţi, Curtea Constituţională de la Chişinău a dat aviz pozitiv pentru un proiect de lege iniţiat de PLDM care prevede înlocuirea sintagmei "limba moldovenească" din Constituţia Republicii Moldova cu "limba română".

În replică, preşedintele moldovean consideră că "în ultimii ani au fost comise acţiuni şi au fost lansate declaraţii care dezvăluie în mod clar intenţia de a transforma Constituţia Republicii Moldova într-o simplă foaie consultativă, care poate fi interpretată sau neglijată după moftul politic sau ideologic al Curţii Constituţionale şi al guvernării".

"Preşedintele Igor Dodon constată că unii politicieni de dreapta, precum şi o parte dintre membrii Curţii Constituţionale se comportă ca mercenari cu soldă străină, iar scopul lor nedisimulat este adaptarea legii supreme a statului la proiectul unionist, de lichidare a identităţii moldoveneşti", se mai arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale de la Chişinău.

Igor Dodon a mai anunţat că "acţiunile şi declaraţiile membrilor Curţii Constituţionale vor fi supuse unei analize juridice minuţioase odată cu schimbarea guvernării, după alegerile parlamentare, şi vor fi tratate în contextul abuzurilor comise la adresa Constituţiei şi a intereselor naţionale ale statului suveran moldovenesc".

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.