Reteaua Corect

Fortele mobilizate in cadrul operatiunii NATO in Libia

Numeroase tari contribuie la operatiunea Unified Protector a NATO in Libia, comandata de la Neapole, in sudul Italiei, sub autoritatea marelui cartier general aliat in Europa, la Mons (sudul Belgiei). Operatiunile aeriene sunt conduse de la Izmir (coasta de vest a Turciei) si Poggio Renatico (nordul Italiei), iar operatiunile navale de la Neapole.

Sursa imagine: thedailybeast.com

Fortele mobilizate in cadrul operatiunii NATO in Libia, potrivit Mediafax:

 

BELGIA

Belgia a trimis sase avioane F-16, stationate la Araxos, in Grecia. Aceste avioane participa la bombardamente. O nava pentru depistarea minelor, Narcis, integrata unei flotile de deminare a NATO, se afla in zona.

CANADA

Canada a trimis sase avioane F-18 la Trapani, in Sicilia, autorizate sa participe la atacuri. Ottawa a mobilizat o fregata in Marea Mediterana.

DANEMARCA

Cele sase F-16 daneze sunt in continuare la baza Sigonella, in Sicilia. Misiunile daneze, incepute la 20 martie, au inclus atacuri la sol incepand din 23 martie.

Pana miercuri, avioanele daneze au lansat in total 93 de bombe de mare precizie asupra unor diferite tipuri de tinte, in special depozite de munitie, rampe de lansare a rachetelor , vehicule de lupta si artilerie, in cursul a 35 de misiuni, potrivit Statului Major.

Copenhaga contribuie, de asemenea, cu un avion de transport.

EMIRATELE ARABE UNITE

Mobilizarea a sase avioane F-16 si a sase Mirage 2000, precum si a unui avion de transport greu C 17 este prevazuta pentru instaurarea unei zone de interdictie aeriana, nu atacuri la sol.

FRANTA

Franta a bombardat obiective libiene din 19 martie.

Aproximativ 20 de avioane de vanatoare Rafale si Mirage 2000 D pleaca in special de la baza Solenzara, in Corsica (sud).

Din 24 martie, patru avioane Mirage 2000-5 franceze se afla la baza Souda (Creta) pentru misiuni de interdictie aeriana in cooperare cu Qatarul, care a mobilizat sase avioane de acelasi tip.

Cele patru avioane radar Awacs franceze cu sediul la Avord (centru) si avioane de alimentare C 135FR stationate la Istres (sud) participa, de asemenea, la operatiuni.

Acestora li se adauga un grup aeronaval. Portavionul Charles de Gaulle se afla in largul coastelor libiene, cu zece avioane Rafale si sase Super-Etendard, precum si doua avioane de depistare electronica Hawkeye.

Acesta este insotit de doua fregate si de un petrolier de alimentare.

GRECIA

Fregata Limnos se afla in prezent in largul Libiei pentru a asigura in acelasi timp operatiuni legate de embargo si de zona de interdictie aeriana.

Un elicopter Super Puma pentru misiuni de cautare si salvare este stationat la baza Souda, in Creta, la fel ca un ERIEYE, avion de recunoastere de fabricatie braziliana de tip Awacs.

Grecia nu si-a implicat propriile avioane de lupta, dar a pus la dispozitia coalitiei patru baze militare de pe teritoriul sau, considerate strategice din cauza proximitatii geografice de Libia, dintre care pana in prezent au fost folosite doar doua - Souda (Creta) si Araxos (Peloponez) -, potrivit unei surse militare grecesti.

Bazele Andravida si Aktion (vest) sunt puse la dispozitia NATO, dar pentru moment nu au primit niciun avion strain.

ITALIA

Italia a transferat la 30 martie, ora 06.00 GMT (09.00 ora Romaniei), sub comandament NATO mijloacele militare folosite pana in prezent de coalitia internationala, potrivit Statului Major al Ministerului Apararii.

Roma participa la atacurile la sol si a pus la dispozitie patru avioane AV8-B ale Marinei militare care se afla la bordul portavionului Garibaldi precum si patru Eurofighter si patru Tornado ECR (antiradar si impotriva apararii antiaeriene) ale fortelor aeriene, potrivit aceleiasi surse.

Baza Trapani gazduieste trei avioane radar Awacs.

Pentru a permite aplicarea embargoului maritim, Italia a pus la dispozitie in afara de portavionul Garibaldi, fregata Libeccio, o alta nava militara, Comandante Bettica, si o nava de sustinere logistica, Etna, "care continua sa patruleze in zona operatiunilor", potrivit comunicatului.

Cele sapte baze militare puse la dispozitia coalitiei trec si ele sub comandament NATO.

MAREA BRITANIE

Marea Britanie a trimis un submarin si doua fregate in Marea Mediterana. Avioane Tornado GR4 echipate cu rachete Stormshadow opereaza de la baza Norfolk (Marea Britanie).

Londra dispune, de asemenea, de avioane Sentinel si E3D Sentry, pretioase pentru misiuni de recunoastere si supraveghere aeriana, si de VC10 (avioane cargo si de realimentare) la baza sa din Akrotiri, in Cipru.

Marea Britanie a anuntat ca avioane de vanatoare Typhoon (Eurofighter) au ajuns duminica la baza italiana Gioa del Colle de unde au efectuat pentru prima data o misiune luni.

NORVEGIA

Nivelul de participare al Norvegiei ramane neschimbat cu sase avioane F-16, stationate la Souda (Creta).

Aceste avioane participa in acelasi timp la misiuni de interdictie aeriana si bombardamente la sol.

QATAR

Aceasta tara din Golful Persic a mobilizat din 24 martie sase avioane Mirage 200-5 si doua C-17, stationate la Souda (Creta). Acestea participa la punerea in aplicare a unei zone de interdictie aeriana, nu la atacuri la sol.

ROMANIA

Romania nu a trimis avioane in aceasta operatiune. In schimb, ea a permis avioanelor de realimentare americane sa se foloseasca de aeroporturile sale.

Romania nu participa la bombardamente la sol dar va contribui la aplicarea embargoului asupra armelor cu fregata Regele Ferdinand, in aprilie.

SPANIA

Spania participa la coalitie cu patru avioane de vanatoare F-18, un avion de realimentare in zbor, un avion de supraveghere maritima, o fregata si un submarin. Avioanele opereaza de la baza Decimomannu (Sardinia).

Fregata Mendez Nunez, submarinul Tramontana si un avion de supraveghere maritima trebuie sa ajute viitorul dispozitiv al NATO care se ocupa de aplicarea embargoului asupra armelor.

STATELE UNITE

Participarea navala americana este de 11 nave si submarine, potrivit Pentagonului. Ea include nava amiral Mount Whitney, nava de asalt amfibie Kearsarge si nava de sustinere Ponce. In zona se afla, de asemenea, doua distrugatoare lansatoare de rachete, trei submarine, doua nave de alimentare si un petrolier de alimentare.

Washingtonul a mobilizat din Statele Unite trei dintre bombardierele sale invizibile de radar B-2. Avioane de vanatoare F-15 si F-16 efectueaza misiuni impotriva fortelor colonelului Muammar Kadhafi de la baza italiana Aviano (nord-est). Alte avioane F-15 si F-16 americane sunt mobilizate la Sigonella (Sicilia).

In a 12-a zi a interventiei, miercuri, a fost atins pragul de 2.000 de zboruri operative, dintre care 60 la suta au fost efectuate de avioane americane, potrivit Pentagonului.

Doua avioane de transport KC135 si doua RC135 americane se afla la Souda, in Creta.

SUEDIA

Suedia urmeaza sa contribuie imediat ce va obtine acordul Parlamentului, vineri. Tara a promis opt avioane de lupta de fabricatie suedeza Gripen, un avion de transport C-130 folosit pentru realimentare in zbor si un avion de spionaj aerian.

Dar misiunea suedeza se va limita la impunerea unei zone de interdictia aeriana, bombardamentele la sol fiind excluse.

Baza de stationare a avioanelor suedeze nu este cunoscuta pentru moment.

TURCIA

Turcia contribuie cu cinci nave si un submarin la forta internationala a carei comanda a fost preluata de NATO. O mie de soldati si ofiteri se afla pe aceste nave de razboi a caror misiune este aplicarea embargoului privind armele impus Libiei. Turcia a exclus o participare la operatiunile de lupta.

1.

Armata lui Gaddafi incepe sa ramana fara munitie

Publicat in 31 martie 2011 la 18:26

Bombardierele britanice si americane au distrus, luni dimineata, un amplu complex de buncare pentru armament apartinand fortelor regimului, in desertul libian, astfel, armata colonelului Muammar Gaddafi a inceput sa ramana fara munitie. Raidul Fortelor aeriene britanice este unul dintre cele mai "lungi" lansate direct de pe teritoriul Marii Britanii de la cel de al Doilea Razboi Mondial.

2.

NATO a preluat controlul partial asupra operatiunilor aeriene din Libia

Publicat in 30 martie 2011 la 22:14

Un oficial din cadrul NATO a anuntat ca Alianta a inceput miercuri sa asigure comanda operatiunilor aeriene de bombardare in Libia, preluand misiunea de la coalitia condusa de Statele Unite.

3.

Libia: Coalitia internationala ataca resedintele lui Gaddafi

Publicat in 30 martie 2011 la 15:34

Coalitia internationala a lansat mai multe bombe in Taiura, suburbie a capitalei Tripoli, in apropiere de una din resedintele liderului libian Muammar Gaddafi. Armata americana a lansat in ultimele 24 de ore nu mai putin de 22 de rachete Tomahawk asupra orasului Tripoli, transmite DC News, citand Daily Mail.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.