Reteaua Corect

Europarlamentarii, îngrijorați cu privire la respectarea statului de drept în Polonia

Europarlamentarii au criticat miercuri punerea în pericol a statului de drept în Polonia, după ce parlamentarii din această țară au adoptat o lege ce restricționează dreptul la manifestații publice, scrie AFP, potrivit Agerpres.

Sursa imagine: cursdeguvernare.ro

Legislativul UE a dezbătut situația democrației din Polonia, după adoptarea definitivă a noii legi care introduce în special noțiunea de 'adunare periodică' pentru o manifestație organizată în mai multe rânduri în același loc și la aceeași dată. Acest tip de manifestație va fi de acum prioritară comparativ cu alte inițiative sociale sau politice.

Opoziția din Polonia a calificat legea drept antidemocratică. Marți, zeci de mii de polonezi au manifestat în toată țara împotriva Guvernului condus de partidul Dreptate și Justiție (PiS), pe care îl acuză de încălcarea libertăților democratice.

"A fost o tristă pentru Polonia. Există acum o nouă lege privind manifestațiile publice, o lege care limitează dreptul la liberă adunare pentru care s-au luptat cei din mișcarea Solidaritatea", a spus în plenul Parlamentului European polonezul Janusz Lewandowski, membru al grupului Popularilor Europeni (PPE).

"La fel ca toți cetățenii Uniunii Europene, polonezii au dreptul la un sistem juridic independent. (...) Femeile poloneze au dreptul la libera alegere, polonezii au dreptul la reuniuni publice, așa cum prevede libertatea de exprimare", a argumentat olandeza Sophia Sophia in 't Veld, vicepreședinte al Grupului Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), apreciind că "guvernul îi privează pe cetățenii polonezi de drepturile și libertățile lor".

În replică, europarlamentarii din formațiunile eurosceptice, între care și membri ai PiS, precum polonezul Ryszard Antoni Legutko, au denunțat "dezbaterea părtinitoare" și acuză instituțiile europene că nu apără tratatele UE, ci propria agendă politică, în detrimentul alegerilor făcute în mod democratic de guvernul polonez.

Opoziția și apărătorii drepturilor omului au criticat legea care, în opinia lor, restrânge libertățile fundamentale. Până în prezent, primul organizator care anunță o reuniune într-un loc și la o dată precise are prioritate în fața celor care vin după el. Legea adoptată nu mai favorizează totuși manifestațiile organizate de organe ale statului și de instituții religioase în detrimentul inițiativelor cetățenești, așa cum prevedea proiectul inițial.

Prima formă a amendamentului a fost criticată de Avocatul Poporului din Polonia, Adam Bodnar, în opinia căruia legea contravine Constituției și normelor internaționale privind libertatea de adunare. La rândul său, comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Nils Muiznieks, s-a declarat "extrem de îngrijorat".

Zeci de mii de polonezi au manifestat marți într-o atmosferă de calm în întreaga țară împotriva guvernului PiS, pe care îl acuză că restrânge libertățile democratice, în marșuri și adunări organizate cu ocazia marcării a 35 de ani de la impunerea Legii Marțiale.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.