Reteaua Corect

Donald Trump nu se dezminte: China e vizată de ultima sa decizie

Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, îl va desemna pe guvernatorul statului Iowa, Terry Branstad, ambasador al SUA în China, post foarte expus dacă i se dă crezare tonului foarte dur adoptat în campanie de Trump la adresa Beijingului, informează AFP, potrivit Stiripesurse.ro.

Sursa imagine: evz.ro

Potrivit echipei de tranziţie a lui Trump, citată de Reuters, Branstad a acceptat deja oferta de a deveni ambasadorul SUA în China.

La rândul său, Beijingul l-a calificat pe Terry Branstad, 70 de ani, drept 'prieten vechi', în timpul unui briefing de presă cotidian al Ministerului său de Externe. 'Sperăm că el va putea contribui la dezvoltarea relaţiilor bilaterale', a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei chineze, Lu Kang. 'Suntem gata să lucrăm la ameliorarea relaţiilor bilaterale, indiferent ce persoană va prelua această funcţie', a adăugat el.

Guvernatorul de Iowa s-a întâlnit cu Trump marţi, însă a refuzat atunci să spună dacă preşedintele ales i-a oferit postul de ambasador la Beijing.

Agenţia Bloomberg a anunţat prima această numire, marţi seara, citând surse anonime. Potrivit agenţiei, Branstad, care a mai fost guvernator al statului Iowa în perioada 1983-1999, l-a întâlnit prima dată pe preşedintele chinez Xi Jinping în 1985, când acesta nu era decât un oficial provincial în vizită în statul Iowa.

China este a doua piaţă de desfacere pentru acest stat din centrul SUA. Exporturile de aici, în mare parte cereale, s-au ridicat la circa 2,6 miliarde de dolari în 2015.

Terry Branstad l-a susţinut pe Trump chiar de la începutul campaniei prezidenţiale, iar fiul său a fost ales şeful de campanie al lui Trump în acest stat-cheie.

Preşedintele ales Donald Trump, care a făcut campanie promiţând că va reînfiinţa locurile de muncă din fabrici în SUA, a atacat China pe toate planurile, acuzând-o în special că face o concurenţă lipsită de loialitate SUA. El a pus capăt, de asemenea, unei tradiţii diplomatice de 40 de ani a SUA, acceptând să discute cu preşedinta Taiwanului, convorbire aspru criticată de Beijing.

 

Comentarii (1):
Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.