Reteaua Corect

Victoria PSD

Scris de newsreporter in 14 martie 2017 la 07:43, in Intern. 60 vizualizari 1 comentariu Taguridecizia ccr, DNA, ministerul public, PSD, statul de drept shortlinkhttp://crct.ro/nqiX

În timp ce PSD caută să profite la maxim de decizia CCR, capul urât al dezbinării se ițește printre protestatari, scrie Stiripesurse.ro.

Sursa imagine: ziuaconstanta.ro

Victoria consolidată

Decizia CCR în conflictul dintre DNA și Guvern convine de minune PSD și ALDE. Nu numai că aceștia au trecut prin Parlament o hotărâre prin care se folosesc la maxim de decizia CCR, dar au putu face aceasta înainte să fie publicată motivarea oficială.

Apoi, limbajul CCR indică și altor instituții să mențină o anumită limită în caz că ar putea încerca abordări creative ca răspuns la acțiunile Puterii:

O astfel de conduită echivalează cu o încălcare gravă a principiului separației puterilor în stat, garantat de art.1 alin.(4) din Constituție, deoarece Ministerul Public nu doar că își depășește atribuțiile prevăzute de Constituție și de lege, dar își arogă atribuții ce aparțin puterii legislative sau Curții Constituționale.

Prima afectată este Codruța Kovesi, de la care a pornit încălcarea (nu simplă ci) gravă a Constituției. Dacă încălcarea Constituției este un motiv pentru a propune revocarea Președintelui prin referendum, așteptarea va fi, în mod normal, ca și șefa DNA să plătească. Decizia este, evident, în mâna Președintelui. Dar acesta, dacă o susține, își asumă un potențial cost politic.

DNA va trebui să fie atent la pașii următori (iar comunicatul dat azi, deși nu conține regrete, sugerează că va fi). Președintele poate simți și el că i s-a arătat o pisică.

Toate aceste decizii vor avea efecte multă vreme de acum încolo. Însa existe și consecințe pe care opoziția, definită în sensul larg, poate încă să le evite.

Partea neconsolidată

Decizia CCR pare să fi împărțit opoziția din stradă și simpatizanții săi în două tabere vizibile și a treia mai puțin vizibilă.

Prima tabără  nu este de acord cu decizia CCR și, mai important, crede că merită luptat contra ei. Nu îmi este deloc clar cum văd aceștia finalul. Partenerii externi vor ține partea CCR (vezi 2012) iar strada nu pare la fel de speriată pe cât era la începutul protestelor.

Ei continuă un sentiment prezent pe vremuri printre susținătorii lui Traian Băsescu și Monica Macovei. În condițiile unei Justiții imperfecte, cred ei, adevăratul stat de drept nu se construiește respectând scrupulos deciziile Justiției ci promovând și susținând oamenii de valoare la bine și la rău.

A doua tabără susține decizia CCR. În definitiv, este greu să spui că susții statul de drept sfidând o decizie a CCR luată cu 8-1.

A treia tabără, de departe ce mai mare, consideră că decizia nu e un subiect de susținere sau opoziție. Nu este vorba dacă sunt sau nu de acord ci e vorba că deciziile CCR nu pot fi contestate. Ce să faci? N-ai ce să faci. În plus, ei simt că au câștigat (măcar deocamdată) victoria principală și pot trăi cu o ordine constituțională chiar dacă nu este ideală.

Această divizare a opoziției este și ea o victorie a PSD. Acum este mult mai ușor, spre exemplu, să îi acuzi pe cei ce mai ies în piață că nu dreptatea e problema lor ci PSD. O victorie comletă a PSD pe această linie este ca variile tipuri de protestatari să nu se mai poată reuni împreună în stradă. Pentru binele echilibrului politic, să sperăm că nu se ajunge acolo.

Comentarii (1):
Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.