Reteaua Corect

Tudorel Toader își încheie mandatul, după doi ani la şefia MJ. Ana Birchall a preluat atribuţiile

Fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, a publicat, joi, pe site-ul ministerului Justiţiei, un raport al activităţii în cele 26 de luni de mandat, transmite Mediafax. Ana Birchall a preluat, joi dimineaţă, atribuţiile de ministru interimar al Justiţiei, într-o ceremonie care a avut loc la sediul ministerului condus până acum de Tudorel Toader. Fostul ministru a precizat că avea de ieri pe masă "dosarul cu problemele de la minister şi domnia sa le-a preluat".

"Doamna vicepremier a venit la minister, am avut o discuţie prin care am îndeplinit procedura de predare-primire a atribuţiilor ce revin la Ministerul Justiţiei (...) Aveam pe birou pregătite de ieri, pe de o parte, dosarul de acum doi ani , de predare, pe de altă parte, dosarul de astăzi cu problemele de la minister şi domnia sa le-a preluat. A fost o discuţie foarte agreabilă, am servit o cafea, noi ne cunoaştem foarte bine, exprim convingerea faptului că va continua ceea ce am dus până în prezent la minister. Dacă interimatul îi va permite, va veni şi cu elemente de noutate", a declarat Tudorel Toader.

Preluarea atribuţiilor vine după ce preşedintele Klaus Iohannis a luat act, miercuri, de demisiile celor trei miniştri Tudorel Toader, Rovana Plumb şi Natalia Intotero şi a semnat decretele prin care Ana Birchall, Eugen Teodorovici şi Radu Oprea sunt desemnaţi miniştri interimari la Justiţie, Fonduri Europene şi pentru Românii de Pretutindeni.

Iniţial, Viorica Dăncilă i-a propus pe Oana Florea, Tit-Liviu Brăiloiu şi Eugen Nicolicea să preia ministerele Fondurilor Europene, Românilor de Pretutindeni şi Justiţiei, însă şeful statului a anunţat că nu va accepte aceste propuneri.

Liderii PSD au decis, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional al partidului, retragerea sprijinului politic pentru ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, reproşându-i acestuia faptul că Ministeul Justiţiei a întârziat avizele pentru anumite proiecte care trebuiau implementate, dar şi faptul că nu a înaintat ordonanţe de uregnţă pentru transpunerea în Codul Penal şi Codul de Procedură Penală a prevederilor declarate constituţionale de către judecătorii Curţii Constituţionale.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.