Reteaua Corect

MAE francez ii cere Guvernului Ponta "sa respecte statul de drept"

Franta ii cere Guvernului condus de Victor Ponta "sa respecte valorile democratice si statul de drept", transmite HotNews. Declaratia a fost facuta joi, intr-o conferinta de presa, de purtatorul de cuvant noului ministru francez al Afacerilor Externe, Laurent Fabius.

Bernard Valero Bernard Valero
Sursa imagine: hindustantimes.com.JPG

"Toate statele membre ale Uniunii Europene sunt in mod natural obligate sa respecte valorile democratice si statul de drept, dar si echilibrul puterilor in cadrul institutiilor", a declarat purtatorul de cuvant Bernard Valero, purtatorul de cuvant al ministerului. El a adaugat ca romanilor le revine sa decida in legatura cu procedurile in curs.

Declaratia de joi vine dupa ce, in cursul acestei saptamani, presedintele Senatului, Vasile Blaga, si cel al Camerei Deputatilor, Roberta Anastase, au fost revocati din functie si inlocuiti cu reprezentanti din cadrul USL. In fruntea Senatului a venit presedintele PNL Crin Antonescu, iar sefia Camerei Deputatilor a fost preluata de Valeriu Zgonea. Tot in aceasta saptamana, atributiile Curtii Constitutionale au fost restranse masiv, iar parlamentarii USL au initiat procedurile pentru suspendarea sefului statului. Un vot in acest sens este programat pentru vineri in Parlament.

1.

Markus Ferber ne-a pus gand rau: Romania risca suspendarea din Consiliul European

Publicat in 05 iulie 2012 la 08:59

Evenimentele politice produse in ultimele zile la Bucuresti ar putea conduce la impunerea unei sanctiuni fara precedent impotriva tarii noastre. Liderul eurodeputatilor crestin-democrati germani, Markus Ferber, a declarat pentru Adevarul ca va initia procedura de suspendare a Romaniei din Consiliul European.

2.

Presa internationala: In Romania a inceput razboiul

Publicat in 04 iulie 2012 la 10:50

Evenimentele politice produse marti la Bucuresti au fost amplu comentate in presa internationala, care relateaza ca in in Romania a inceput razboiul politic, o lupta deschisa intre premier si presedinte.

3.

UPDATE Plenul Parlamentului se reuneste vineri, ora 17.00, "cu tot cu avizul" Curtii Constitutionale

Publicat in 05 iulie 2012 la 08:27

Plenul reunit al Parlamentului a votat, joi, ca avizul consultativ al Curtii Constitutionale privind cererea de suspendare din functie a presedintelui Traian Basescu sa fie transmis Parlamentului pana vineri, la ora 12.00. Sedinta pentru dezbaterea si votul asupra cerererii de suspendare din functie a presedintelui Traian Basescu va avea loc, vineri, la ora 17.00, "cu tot cu avizul" Curtii Constitutionale.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.