Reteaua Corect

Grindeanu, despre desecretizarea arhivelor SIPA: Sunt lucruri pe care românii trebuie să le afle

Premierul Sorin Grindeanu afirmă, într-un interviu acordat miercuri în exclusivitate AGERPRES, că îl susține pe ministrul Justiției, Tudorel Toader, în ceea ce privește desecretizarea arhivelor SIPA, subliniind că sunt lucruri pe care "românii trebuie să le afle" în legătură cu acest subiect, scrie Agerpres.

Sursa imagine: obiectiv.info

Șeful Executivului a precizat că l-a convocat marți la Guvern pe ministrul Justiției, iar una din temele discuției a fost SIPA.

"Eu am văzut că a avut o poziție publică astăzi, domnul ministru, pe care o susțin și e conformă cu ceea ce am discutat ieri. Aceste lucruri se pot face respectând legile în vigoare. E cât se poate de simplu. De ce? Pentru că e important să înlăturăm orice umbră care poate plana asupra actului de justiție din România și, în acest caz, știm despre ceea ce vorbim, iar (...) singurul lucru care (...) să conducă aceste instanțe e legea, nu altceva", a declarat Grindeanu.

Premierul a mai spus că știe despre dezbaterea existentă legată de cei care au avut acces la arhivele SIPA și de faptul că s-ar fi făcut anumite copii.

"Astea sunt lucruri pe care românii trebuie să le afle, pentru că e normal, e absolut normal. Partea cealaltă (desecretizarea — n.r.), de asemenea o susțin, cu respectarea, așa cum am spus, a prevederilor legale în vigoare", a adăugat Grindeanu.

Totodată, Grindeanu a anunțat că a vorbit cu Toader și despre Legile Justiției, precizând că proiectul de lege de modificare a Codului penal și a Codului de procedură penală ar putea fi aprobat în ședința de Guvern de joi.

În ceea ce privește aprobarea Legilor Justiției de către Guvern, Grindeanu a anunțat că acest lucru se va întâmpla ''în mod sigur peste două săptămâni''.

"Dacă nu la ședința de săptămâna viitoare, în mod sigur peste două săptămâni, pentru că sunt finalizate din ce mi-a spus domnul ministru", a arătat el.

Pe de altă parte, Grindeanu a făcut referire la Legea privind răspunderea magistraților, precizând că "este necesară".

"N-o să le placă magistraților ceea ce spun, dar e necesară. (...) Și dânșii sunt oameni care până la urmă trebuie să aibă un cadru care să-i facă răspunzători vizavi de actul de justiție pe care îl îndeplinesc. Eu cred că nu inventăm noi lucrurile astea. Sunt legi care funcționează peste tot în lume", a punctat Grindeanu.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.