Reteaua Corect

Dragnea: PSD nu poate încheia un pact de coabitare cu o persoană

Președintele PSD, Liviu Dragnea, și șeful Guvernului, Sorin Grindeanu, au negat sâmbătă, la Timișoara, existența sau intenția semnării vreunui pact de coabitare ''cu o persoană'', referindu-se la președintele Klaus Iohannis, transmite Agerpres.

Sursa imagine: banatulmeu.ro

''PSD nu poate încheia vreun pact de coabitare sau un protocol cu o persoană. Chiar dacă nu este un partid foarte mare PSD, nu poate încheia cu o persoană. PSD nici măcar nu are așteptări de la președintele Iohannis'', a afirmat Liviu Dragnea.

În opinia sa, tema ''aruncată'' în spațiul public este una falsă de discuție, subliniind că PSD nu este interesat de niciun protocol, singurele în vigoare fiind cele semnate cu ALDE și cu UDMR.

''Noi avem două protocoale de colaborare parlamentară și guvernamentală, unul cu ALDE și unul cu UDMR, pe care le respectăm și pe care le susținem în continuare. În rest, cu președintele (Klaus Iohannis — n.r.), PSD nu are ce să discute. Ca și președinte al Camerei, instituțional, cu președintele României, probabil că din când în când ne vom mai întâlni la vreun eveniment oficial. Toate solicitările mele de colaborare instituțională, de generare a unor discuții și dezbatere despre marile teme ale societății, se pare că au fost declinate'', a detaliat Liviu Dragnea.

Premierul Sorin Grindeanu a punctat, la rândul său, că nu există niciun pact între Guvern și Administrația Prezidențială.

''Nu există așa ceva. Istoria ne arată că, în urmă cu cinci ani, chiar dacă s-au semnat asemenea hârtii, nu au avut nicio valoare, pentru că imediat au început certuri despre cine să fie reprezentantul României la Consiliul Europei. (...) Poate mai important decât o hârtie și un pact sunt temele și proiectele comune de țară, care nu au nevoie de așa ceva, dacă vorbim de seriozitate'', a susținut Grindeanu.

El a remarcat faptul că Executivul este interesat ca pe proiectele importante de țară să existe dialog între cele două părți și ''să ne putem uni energiile pentru a atinge țintele date de acele proiecte de țară'', cum ar fi punct de vedere comun vizavi de ''mult discutatele'' scenarii la nivel de UE, Europa în mai multe viteze sau exemplul legat de proiectul legii educației.

''Există o comisie la nivelul Administrației Prezidențiale care a lucrat, noi dorim ca până la finele anului să venim cu un nou proiect al legii educației în dialog cu toată lumea. Sunt două exemple de proiecte de țară, care nu înseamnă coabitare. Discuțiile între Guvern și Administrația Prezidențială vor decurge corect, dacă ne vom înțelege fiecare rolul constituțional pe care îl avem, nu există niciun fel de problemă'', a explicat premierul.

Președintele Klaus Iohannis a declarat vineri că nu există un pact de coabitare cu premierul Sorin Grindeanu și că nici nu va exista vreodată un astfel de document.

El a susținut că fostul premier Victor Ponta are un "talent special în a aduce în discuții chestiuni care nu există".

"Nu, nu există niciun pact de coabitare, ba, mai mult, pot să vă spun că nu va exista vreodată. Nu simt absolut deloc nevoia să fac un pact sau altă înțelegere scrisă cu PSD", a declarat Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.