"Eu ma intalnesc saptamanal si am astfel de discutii, ca orice politician, atat cu oameni din politica, dar si din alte medii, care sunt interesati sa schimbe ceva in Romania. Nu a fost vorba despre nicio discutie despre un nou partid sau despre o platforma in PSD, ci despre ce putem face ca pana in 2012 sa dam jos actuala putere", a declarat Florentin Gust pentru Mediafax. Deputatul PSD a spus ca intr-un partid democratic ar trebui sa fie permise discutii si intalniri de genul acesta.
"Daca PSD il va exclude pe Mircea Geoana, care a luat peste cinci milioane de voturi impotriva lui Basescu, ar face o mare greseala. Cred ca ar pierde enorm si ar face jocurile lui Basescu. Eu cred ca un om care a luat cinci milioane de voturi trebuie valorificat de PSD pentru a rasturna actuala putere, nu sa scape de el", a subliniat Gust.
Potrivit unor surse din conducerea social-democrata lideri ai PSD au acuzat, miercuri, in BPN, ca Geoana ar intentiona, impreuna cu cativa apropiati, printre care Ion Toma si Florentin Gust, sa formeze un partid nou sau a o platforma in interiorul PSD. Sursele citate au aratat ca, in cadrul discutiilor, Geoana i-ar fi convins pe apropiati ca ar fi mai oportuna initierea unei platforme in interiorul PSD, care sa se pozitioneze critic fata de actuala conducere.
Sursele Mediafax au mai precizat majoritatea membrilor BPN au ridicat problema sanctionarii lui Geoana, aflat deja in interiorul unei suspendari de sase luni din partid. Potrivit surselor, dupa ce s-a ridicat aceasta problema, presedintele PSD Victor Ponta a propus ca, impreuna cu Adrian Nastase si Ion Iliescu, sa aiba o discutie lamuritoare, luni, atat cu Geoana, cat si cu Toma.
Mircea Geoana a declarat, miercuri, la Antena 3, ca nu intentioneaza sa infiinteze, alaturi de apropiati ai sai, o noua formatiune politica, insa a admis ca este contactat de persoane care ii spun sa incerce sa faca si "altceva". "Nu fac niciun alt partid, casa mea este PSD, sunt oameni care imi spun haideti sa facem altceva si le spun si acum: casa noastra este in acest partid", a subliniat fostul presedinte al formatiunii, afirmand ca infromatiile privind discutiile de la Ramada sunt simple “bazaconii”.
![]() | ||
1. | Pentru cine bate aripa GeoanaPublicat in 10 martie 2011 la 08:59 Cui foloseste aripa Geoana? Asta, in caz ca exista asa ceva in PSD si nu o sa ne trezim, dupa ce se duc aburii sampaniei, ca in dimineata de dupa. De dupa ciuruiala prezidentiala. Sa admitem, totusi, ca avem o grupare, poate nu chiar o aripa, dar macar o aripioara, cat un cioc de colibri care se zbate sa iasa din ou. |
|
![]() |
![]() | ||
2. | Geoana spune ca nu pleaca din PSDPublicat in 09 martie 2011 la 22:51 Presedintele Partidului Social-Democrat a declarat, miercuri, in cadrul unei declaratii de presa, ca va purta discutii cu Mircea Geoana si Ion Toma, pentru a vedea daca acestia vor ramane in PSD. Geoana a precizat insa ca nu pleaca din PSD, la emisiunea ”Stirea zilei” de la Antena 3. |
|
![]() |
![]() | ||
3. | Surse Inpolitics: Geoana isi face partidPublicat in 17 februarie 2011 la 23:09 Surse din PSD au declarat pentru Inpolitics ca Mircea Geoana a revenit la idea de a-si lansa propria formatiune politica. Planul lui Geoana are stransa legatura si cu o manevra recenta cu efecte majore asupra scenei politice: propunerea de reducere a pragului electoral la 3%. Pentru un nou partid de stanga, desprins din PSD, nu ar fi imposibil de trecut noul prag, mai ales ca actuala putere va face tot posibilul sa incurajeze aceasta rebeliune, la fel cum regimul CDR a incurajat formarea ApR. |
![]() |
![]() |
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.