Reteaua Corect

Dîncu: Disponibilitatea mea de a deveni premier după alegeri este o interpretare jurnalistică

Vicepremierul Vasile Dîncu spune că așa-zisa sa disponibilitate de a deveni premier este "doar o interpretare jurnalistică", precizând că, în prezent, nu participă la un proiect politic și că nu a primit această propunere din partea niciunui partid, informează Agerpres.

Sursa imagine: stirimondene.eu

"Așa-zisa mea disponibilitate de a continua într-un viitor guvern sau de a deveni Premier, după alegerile din decembrie, este doar o interpretare jurnalistică. Nu am spus că îmi doresc, că vizez, vânez funcția de Prim Ministru, că accept sau că aștept să fiu numit. De fapt, le-am spus jurnaliștilor de la Bloomberg că nu am niciun proiect în acest sens și nici nu sunt parte a vreunui proiect politic, în acest moment. Când am vorbit despre condițiile unei posibile participări, după alegeri, la proiectul de guvernare a țării, intenția mea a fost aceea de a pune în evidență câteva priorități pe care trebuie să le aibă cel care va fi desemnat la conducerea viitorului guvern, în comparație cu actualele condiții de funcționare ale executivului, dar am dorit să punctez și câteva dificultăți pentru o politică menită să genereze rezultate pe termen lung", a scris Vasile Dîncu pe blogul său.

Dîncu susține, după experiența din actualul mandat, că în România nu există un minim consens politic pentru o viitoare guvernare.

"Am acceptat să fac parte din actualul Cabinet cu intenția de a construi câteva proiecte în care să fie implicați și actori independenți, căutând echilibrul, negocierea și susținerea pentru câteva teme pe care le-am considerat importante pentru societatea românească. Am constat însă că, dincolo de intențiile inițiale, consensul politic dispare repede și, așa cum se vede, presiunea de afiliere politică a independenților sau a societății civile ori controlul unor politici face puțin probabilă o perspectivă de consens viitor", arată el.

Vicepremierul precizează că nu a primit propunerea de a ocupa funcția de premier din partea niciunui partid.

"Nu am primit această propunere din partea niciunui partid. Fiecare formațiune de pe scena politică își poate alege strategia în funcție de resursele pe care le are. Însă resursele importante sunt oamenii și proiectele și nu îmi pare moral să căutăm să inventăm candidați la funcția de premier pentru un partid sau pentru altul. În plus, am spus-o din prima zi în actualul cabinet că, la finalul acestui mandat, va trebui să lăsăm scaunele goale, iar alegerile care vor veni vor decide cine le va ocupa pe viitor. Eu îmi voi respecta cuvântul dat", mai spune Dîncu.

El reamintește faptul că social-democrații au anunțat că nu fac nicio propunere de candidat până după alegeri. "Nu îmi pare moral să căutăm să inventăm candidați la funcția de premier pentru PSD", adaugă Dîncu.

În același timp, vicepremierul arată că nu participă ''în acest moment'' la niciun proiect politic. "Dacă mi-aș propune să particip la vreun proiect politic aș fi anunțat acest obiectiv deschis și cinstit, apoi aș fi părăsit actualul guvern. Am spus și repet: Nu candidez și nici nu doresc să fac politică sub nici vreo formă de camuflare. Nu sunt iepurele nimănui și nu cred că 'un alt mod de a face politică', sintagmă pe care o auzim tot mai des vehiculată în spațiul public, înseamnă să te ocupi doar de denigrarea adversarilor în timp ce tu nu încerci măcar să propui un minim proiect politic", spune Dîncu.

Vasile Dîncu afirmă că politica ar trebui să fie făcută de un guvern puternic, susținut de o majoritate parlamentară, cu câteva teme minime de consens transpartinic, subliniind că pentru viitor nu este crucială "căutarea unor lideri providențiali".

"Sper că majoritatea care se va crea după alegeri va avea ca fundament voința și inteligența de a dezvolta un proiect de modernizare a Constituției României, un program de dezvoltare economică și consolidarea unui model social pentru România, cât mai aproape de modelul social european, un model care să asigure șanse egale și justiție socială reală. Va trebui asumat curajul de a duce descentralizarea până la capăt, de a realiza o dezbatere corectă despre regionalizare și poate chiar consultarea cetățenilor printr-un referendum cu privire la această temă. Sunt sigur că România rurală are nevoie de o viziune politică privind viitorul ei, așa cum și capitalul românesc are nevoie de stimulente și siguranță. (...) Cred că partidul care va câștiga alegerile și va reuși să facă o majoritate parlamentară are dreptul constituțional de a propune premierul. (...) Urez mult succes în campania electorală începută mai devreme tutoror celor care sunt competitori reali, indiferent de ideologie sau partid politic'', adaugă el.

Comentarii (1):
Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.