Reteaua Corect

Comunicat - Alianța Noastră România

Alianța Noastră România, condusă de Marian Munteanu, acordă o importanță deosebită situației create prin anunțarea intenției Guvernului de a scoate la vânzare acţiuni la Complexul Energetic Oltenia, Hidroelectrica, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, CNAPM Constanţa şi Salrom, chiar dacă statul va rămâne acţionar majoritar la aceste societăţi considerate strategice iar sumele obţinute din vânzarea acţiunilor vor rămâne la dispoziţia companiilor şi vor fi utilizate pentru finanţarea programelor de investiţii.

Sursa imagine: aliantanoastra.ro

Deși o astfel de intenție poate fi privită ca o măsură ce se înscrie pe linia dezvoltării și consolidării economiei concurenționale de piață, Alianța Noastră România consideră că nu este momentul prielnic pentru trecerea la materializarea ei, atât din punctul de vedere al realizării condițiilor tehnice de aplicare cât și din punctul de vedere al unei insuficiente analize a eventualelor consecințe asupra siguranței naționale și a asigurării premizelor unei creșteri economice sustenabile pe termen mediu și lung. Astfel:

-          Importanța deosebită a unei astfel de măsuri, în cazul unor companii de interes strategic cu implicații asupra potențialului de dezvoltare pe termen lung a României, cere acordarea unui mandat special dat de către Parlament Guvernului în funcție. Actualmente acest lucru nu este posibil, atât actualul Parlament cât și actualul Guvern aflându-se la sfârșit de mandat. Trebuie înțeles că în cazul companiilor și sectoarelor strategice, schimbarea raporturilor de proprietate este eminamente o decizie politică și nu una de management executiv.

-          O eventuală vânzare de acțiuni ar necesita o pregătire tehnică deosebită în direcția lansării pe piață și a tranzacționării. Guvernul nu a precizat nimic în acest sens. Operațiunea cere o expertiză deosebită pe care, din păcate, miniștrii de resort ai acestui Guvern nu au dovedit-o, și o totală transparență. În lipsa acestor elemente, intenția Guvernului ridică suspiciuni nu numai din punctul de vedere al succesului și al beneficiului obținut dar și din punctul de vedere al corectitudinii operațiunii.

-          Alianța Noastră România consideră că în actualele condiții vânzarea de acțiuni se constituie ca un act potrivnic încurajării și stimulării capitalului românesc. Este evident că acesta nu va putea deveni un actor important al tranzacționării, ceea ce ar putea conduce la vânzarea doar către capitalul extern.

Alianța Noastră România nu este împotriva investițiilor străine serioase, dar dorește să se găsească mijloacele pentru asigurarea unui aport real de tehnologie și mai ales pentru susținerea capitalului românesc.

Este încă un motiv pentru care Alianța Noastră consideră că nu este momentul trecerii imediate la vânzare, fiind necesare analize și măsuri temeinice în direcția asigurării unei participări echitabile a capitalului românesc.

În condițiile în care atât Președinția cât și Guvernul au anunțat că lucrează la realizarea unor Proiecte de țară pe termen lung, măsurile de schimbare a raporturilor de proprietate în cadrul companiilor și sectoarelor strategice ar trebui să fie incluse în aria politicilor economice cu caracter structural, încadrate într-un concept general de dezvoltare a României. Apariția unor astfel de intenții de vânzare a acțiunilor aflate în proprietatea statului, înainte de a cunoaște conceptul general de dezvoltare, ridică nu numai suspiciuni de lipsă de logică în formularea politicilor economice dar și asupra adevăratei explicații a intenției guvernamentale. Apare ca posibilă  nevoia stringentă a actualui Guvern de a obține sume la buget, în vederea suplinirii incapacității sale de a atrage fonduri europene, fără să fie interesat de consecințele negative pe termen mediu și lung ale preconizatei vânzări de acțiuni.

08 octombrie 2016

Marian Munteanu

Comentarii (1):
Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.