Reteaua Corect

Guvern: Premierul nu a vrut să jignească persoanele cu autism

Scris de newsreporter in 16 februarie 2018 la 11:56, in Politics. 63 vizualizari Intra in discutie Taguriautism, comunicat, premier, public, scuze, Viorica Dancila shortlinkhttp://crct.ro/nsgj

Premierul Viorica Dăncilă îşi cere scuze public pentru declaraţia de joi seară, din cadrul unei emisiuni televizate, şi precizează că prin comparaţia făcută nu a dorit să aducă jigniri persoanelor cu tulburări din spectrul autismului, se arată într-un comunicat al Guvernului, citat de Agerpres.

Precizarea acesteia vine după ce, într-o emisiune televizată, i-a catalogat drept ''autişti'' pe cei care ''dezinformează UE''.

"Îmi declar sprijinul ferm pentru persoanele cu dizabilităţi, indiferent de natura acestora. Sunt oameni care au nevoie de grija şi de susţinerea noastră. Avem datoria să dovedim înţelegere şi umanitate, să le respectăm drepturile, să le apărăm demnitatea", a afirmat prim-ministrul Dăncilă, potrivit unui comunicat al Guvernului transmis vineri.

Şeful Executivului subliniază că doar printr-o atenţie constantă acordată persoanelor cu dizabilităţi se poate contribui la integrarea acestora în societate şi punerea în valoarea a calităţilor lor.

"M-am implicat activ în tot ceea ce înseamnă promovarea şi apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi. Ca prim-ministru, voi folosi toate pârghiile legale pentru a pune în practică, în cel mai scurt timp, măsuri active destinate rezolvării dificultăţilor pe care le întâmpină semenii noştri", a subliniat Viorica Dăncilă. 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.