Nemulţumirea lui Prigojin, fost aliat al președintelui rus Vladimir Putin, este mai veche, după ce organizației sale de mercenari i s-a interzis recrutarea din închisorile rusești, așa cum făcea până acum.
Recent, Prigojin a mers până acolo încât i-a numit "trădători" pe cei din înaltul comandament militar rus, deoarece se presupune că nu i-ar asculta cererile pentru mai mulți oameni și muniție, în timp ce grupul continuă să lupte cu forțele ucrainene în jurul orașului Bahmut.
Drept răzbunare, Prigojin, a cărui independență nu este agreată la Kremlin, plănuiește să se retragă din Ucraina
Acesta dorește să reia activitățile grupului în Africa, unde are mai multe fronturi deschise în colaborare cu autoritățile unor țări de pe continent, potrivit unor surse consultate de agenţia Bloomberg.
În ciuda lunilor de lupte, forțele ucrainene resping atacurile Grupului Wagner pentru a pune mâna pe Bahmut, o scenă mult dorită de Moscova, deoarece acesta este centrul din care pleacă proviziile pe care Kievul le trimite trupelor sale de pe frontul de est.
Comandanții militari par să fi reușit să semene îndoieli lui Putin cu privire la presupusa supremație militară a Grupului Wagner, după ce președintele rus a transferat Ministerului Apărării exclusivitatea de a putea recruta deţinuţi din închisorile țării.
De la începutul invadării Ucrainei în urmă cu puțin peste un an, Prigojin a avut acces nelimitat la închisorile rusești pentru a recruta deţinuţi dispuși să meargă la război în schimbul eliberării lor, dacă supraviețuiau cel puțin șase luni.
Totuşi, mulți dintre aceştia nu aveau pregătirea militară necesară pentru a întreprinde o acţiune de asemenea amploare. Potrivit serviciului britanic de informații, jumătate din cei 40.000 de deţinuţi care au fost recrutați au murit.
Săptămâna trecută, Grupul Wagner a anunțat o campanie de recrutare în centrele sportive din aproape cincizeci de orașe rusești, cu care speră să obţină aproximativ 30.000 de noi voluntari.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.