Reteaua Corect

Germanii își iau bun-rămas de la Angela Merkel

Scris de newsreporter in 23 septembrie 2021 la 10:59, in Politics. 298 vizualizari Intra in discutie Taguriadio, alegeri, angela merkel, germania shortlinkhttp://crct.ro/nysK

Dacă spui Germania, spui Angela Merkel. Este de atâta vreme la putere, încât germanii spun că e ca și cum ar fi devenit parte a ”mobilierului”. Și nu e nimic lipsit de respect în asta, relatează BBC într-un reportaj despre despărțirea publicului de cancelarul care se află la guvernare de 16 ani, în contextul alegerilor generale care se vor desfășura duminică, relatează Hotnews.

”După război, cu toții ne-am simțit un pic orfani, iar ea ne-a dat un sentiment de siguranță”, spune o rezidentă din Dusseldorf, membră a unei familii în care femeile din trei generații sunt admiratoare ale Angelei Merkel.

”Ea arătat fetelor din generația mea că este posibil ca o femeie să fie lider”, o completează și nepoata sa. Mama ei are și ea argumente: ”Angela Merkel a depășit trei crize- criza financiară, criza refugiaților și pandemia de coronavirus. Ne-a condus prin aceste perioade într-un mod foarte eficient.”

Golul rămas

”Mă tem puțin pentru viitor pentru că lasă un gol. Am dubii că noii candidați pot umple acest gol”, spune bunica.

Există și o întreagă generație de germani care nu au cunoscut niciun alt lider de când s-au născut. Pentru ei chiar e dificil să își imagineze Germania fără Merkel.

Bun manager de crize, dar fără viziune

”Ar fi bine dacă aș putea vota acum, pentru că am impresia că sunt niște alegeri importante în condițiile în care au loc schimbări în viața politică după 16 ani. Spre exemplu, există problema schimbării climatice și sunt unele decizii care pot fi luate acum”, mărturisește o adolescentă de la o școală din Bonn.

”Pentru ca Germania să progreseze este nevoie să îi ajutăm pe cei care au dus-o foarte greu în timpul pandemiei și pe oamenii care au făcut eforturi să ajute”, spune un alt adolescent.

Un alt elev crede că Germania are trebui să fie mai vocală pe planul politicii internaționale. Adolescenții spun că o respectă pe Angela Merkel dar, în același timp, o consideră vinovată pentru că nu a pregătit Germania mai bine pentru viitor, mai ales în ce privește schimbările climatice.

De altfel, Merkel este percepută ca un foarte bun manager de crize, dar totuși un lider căruia îi lipsește viziunea.

De ce trebuie să primim toți refugiații?

Integrarea și egalitatea de șanse au fost teme majore de la criza refugiaților din 2015. Angela Merkel a deschis ușa Germaniei pentru peste 1 milion de refugiați sirieni sau din alte zone. Acesta s-ar putea să fie și principalul lucru durabil care va rămâne moștenire după guvernarea sa.

În plus, este un subiect care va rămâne pe agenda publică și de acum încolo.

În Frankfurt, un frizer originar din Eritreea obișnuiește să dezbată subiectul cu fiecare client, vorbind despre imigrație și integrare, indiferent de opțiunile politice ale acestuia. Bărbatul spune că astfel vrea să promoveze toleranța.

”Te temi de un val necontrolat de imigranți?”, îl întreabă pe unul dintre clienți. ”Da, de ce nu putem alege pe cine primim? De ce trebuie să îi primim pe toți? De ce nu le putem spune, scuze, dar nu te integrezi aici?”, răspunde clientul care mărturisește că nu intenționeaza să meargă la vot duminică.

Lipsa de investiții în viitor

Un mare minus al guvernării Merkel ar fi investițiile în infrastructură și tehnologie, deși Germania este una dintre cele mai bogate state ale lumii și cel mai bogat din UE.

După experiența pandemiei, când foarte mulți elevi au învățat online și oamenii au muncit de acasă, multe familii au avut probleme cu accesul la internet.

Potrivit statisticilor, unul din trei sate are o conectivitate proastă. Acest aspect a devenit un subiect de campanie important. ”Când oamenii privesc spre Germania, văd ceea ce vor să vadă. Dar realitatea este diferită”, comentează o femeie.

Unii se gândesc să se mute la oraș, acolo unde accesul la internet este mult mai bun, spune un alt alegător, în timp ce o elevă povestește dificultățile pe care le-a avut în timpul școlii online, condițiile tehnice făcând practic imposibil procesul de educație.

Video pe Hotnews

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.