Reteaua Corect

Florian Coldea, audiat în Comisia de Control SRI

Fostul adjunct al SRI, Florian Coldea, va fi audiat marţi în Comisia de Control SRI, după ce săptămâna trecută audierea a fost amânată din cauza unor probleme de sănătate ale fostului şef al Serviciului, scrie Mediafax.

Florian Coldea, fostul adjunct al Serviciului Român de Informaţii, ar fi trebuit să fie audiat săptămâna trecută în comisia parlamentară, dar audierea a fost amânată pentru marţi, 13 martie, la ora 11.00, după ce fostul adjunct SRI a invocat o răceală.

Coldea nu ar fi cerut amânarea audierii, dar şeful Comisiei de Control, Claudiu Manda, i-a recomandat să vină săptămâna viitoare, de la ora 11.00, nu 14.00 cât era iniţial, în acest fel urmând să aibă mai mult timp pentru audiere.

Florian Coldea a demisionat din SRI la începutul lui 2017, după acuzaţiile lui Sebastian Ghiţă.

După ce timp de 12 ani Florian Coldea a ocupat locul doi în SRI, fiind considerat “creierul” instituţiei, în ianuarie 2017 a fost trecut în rezervă de către preşedintele Klaus Iohannis. Acuzaţiile la adresa sa nu s-au oprit însă.

Un om din sistem, ofiţerul SRI Daniel Dragomir, anchetat în dosarul Black Cube şi demisionat din Serviciul de Informaţii în anul 2013, a ieşit public şi a vorbit despre ceea ce a numit culoarele justiţiei şi ale presei.

Mai precis, implicarea Serviciului Român de Informaţii în actul de justiţie, urmărirea dosarelor penale până la o sentinţă dorită şi alegerea completelor de judecată în acest sens. Dragomir spunea că aceste acţiuni sunt susţinute în media, "ţintele" fiind “condamnate public” înainte de a primi o sentinţă finală în instanţă.

Creierul operaţiunilor în SRI a fost arătat tot Florian Coldea, iar în domeniul judiciar Laura Codruţa Kovesi, doi şefi pe care Dragomir i-a acuzat că şi-au aservit instituţiile în interes personal.

“Ţintele erau stabilite în comun. Cunosc doi oameni care erau atât de apropiaţi în uneltirea acestor lucruri. Este vorba despre PFA Kovesi şi SRL Coldea care erau implicaţi. Pe lista aceea vor trebui puşi toţi cei care au participat. În culoarul justiţei suntem noi, penalii, societatea civilă, media, penalii spun cei ţinuţi în arest 6 luni şi apoi achitaţi. Pe partea cealaltă trebuie să se afle judecătorii. Să înţeleagă că trebuie să se termine cu această mizerie, cum e cu cei care vin cu bileţele şi rugăminţi", spunea Daniel Dragomir.

Acuzaţiile lui Daniel Dragomir au dus la o verificare amănunţită în cadrul Comisiei de Control al Serviciului Român de Informaţii din Parlament. Dragomir a oferit şi o listă cu 65 de nume, oameni care puteau să confirme spusele sale, printre aceştia fiind ofiţeri din SRI, politicieni, angajaţi din sistemul judiciar şi din media sau oameni de afaceri.

1.

Cozmin Guşă: Audierea lui Florian Coldea va fi foarte tensionată

Publicat in 13 martie 2018 la 10:26

"Audierea lui Florian Coldea va fi foarte tensionată", a spus Cozmin Guşă, luni seară, la Realitatea TV. Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, va fi audiat în 13 martie, de la ora 11.00, în Comisia pentru controlul activității Serviciului Român de Informații, relatează Realitatea.net.

2.

Deutsche Welle: Dacă nu ești de partea serviciilor, nu pari suficient de anti-corupție

Publicat in 07 martie 2018 la 10:27

Generalul Florian Coldea va fi audiat pe 13 martie de către Comisia de Control al Serviciului Român de Informaţii, numele său fiind legat de cele mai grave acuzații îndreptate împotriva Serviciului, se arată într-o anlaiză Deutsche Welle, citată de Flux.md.

3.

Izmeneala Coldea-Maior-Dragnea

Publicat in 06 martie 2018 la 12:48

Primul și cel mai recent numitor comun al celor trei personaje este că fiecare, în felul lui, se izmenește în raport cu prezența și prestația sa în fața Comisiei de control a activității Serviciului Român de Informații. George Maior vine la Comisie doar când aterizează în România și atunci spune jumătăți de adevăruri și minciuni integrale. Florian Coldea ba vine, ba e răcit, ba revine, dar tot nu ajunge să dea piept cu parlamentarii. Iar Liviu Dragnea se cere insistent de trei luni la Comisie, în timp ce subordonatul său, Claudiu Manda, îl tot amână. Frustrare mare din toate direcțiile.

4.

Audierea lui Florian Coldea se amână. Ce susține generalul SRI

Publicat in 06 martie 2018 la 10:17

După dezvăluirile lui George Maior, de săptămâna trecută, din Comisia parlamentară de control a activităţii SRI, care au stârnit o adevărată furtună în PSD, trebuia să urmeze marţi audierea generalului (r) Florian Coldea, scrie România Liberă.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.