Reteaua Corect
Bogdan Tiberiu Iacob

FDGR-ul lui Iohannis acuză românii de crime împotriva umanității

Forumul Democrat al Germanilor din România acuză românii, printr-o declarație parlamentară a deputatului Ovidiu Ganț, de crime împotriva umanității, la ordinul lui Stalin și amintește că, prin măsuri criminale, etnicii germani de la noi au fost trimiși la moarte, în Rusia, cu vagoanele pentru vite. Ganț mai etichetează evenimentul drept una dintre cele mai negre pagini din istoria României.

Într-o declaraţie cu privire la comemorarea a 75 de ani de la deportarea etnicilor germani în fosta URSS, deputatul etnic german amintește că:

”În luna ianuarie 2020, germanii din România au comemorat 75 de ani de la această tragedie, care a dus la deportarea a aproximativ 75.000 de etnici germani la muncă forţată în fosta URSS. În 14-15 ianuarie 1945 a început punerea în aplicare a acestei măsuri criminale. Reprezentanţi ai autorităţilor române, supravegheaţi de soldaţi sovietici, au năvălit în casele unor civili de etnie germană care nu aveau legătură cu războiul şi nici cu crimele făcute de nazişti, şi în baza unor liste pregătite din timp au smuls din sânul familiilor lor femei între 18 şi 30 de ani şi bărbaţi între 17 şi 45 de ani şi i-au încărcat în vagoane pentru vite. Au fost transportaţi, în aceste condiţii subumane, timp de două săptămâni în Donbas, Munţii Ural etc., internaţi în lagăre unde au suferit de foame, frig, diferite boli şi au muncit zilnic de dimineaţa până noaptea în cele mai grele condiţii. Măsura a fost îndreptată exclusiv împotriva etnicilor germani şi a dus la decesul a aproape un sfert dintre cei deportaţi, din cauza condiţiilor inumane de viaţă şi muncă din lagăre.

Această crimă împotriva umanităţii, pusă în executare la ordinul lui Stalin, rămâne una dintre cele mai negre pagini din istoria României, cu efecte catastrofale asupra evoluţiei comunităţii germane din ţara noastră.” mai acuză deputatul etnic german.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.