Reteaua Corect
Bogdan Tiberiu Iacob

Exploziv: Fostul director al SIE: Educația - cea mai mare vulnerabilitate a României

Fostul șef al SIE, generalul Silviu Predoiu, aruncă în aer, într-un interviu pentru Europa liberă, teza aproape sacră a ultimelor două decenii potrivit căreia cea mai mare vulnerabilitate a României ar fi corupția, el arătînd în cu totul altă direcție: educația. Mai mult, pentru Predoiu, corupția nu intră, ca amenințare, nici măcar între primele patru.

Întrebat, astfel, într-un interviu pentru Sabina Fati, care ar fi cea mai mare amenințare și cea mai gravă vulnerabilitate a României de azi, incluzînd aici și Rusia, fostul șef al SIE, numărul unu sau doi al serviciului timp de aproape un deceniu și jumătate, a răspuns fără să clipească:

”Scăderea nivelului de educație, pe ansamblu. Educația este problema, în toate planurile. Mi se pare că e dramatic. Democrația reprezintă un sistem politic bazat pe votul majorității. Dacă majoritatea este needucată, anulezi sensul și rolul democrației. De aceea nu mai crede unul sau altul în democrație, de aceea ajungem să punem semne de întrebare pe mecanismele democratice – pentru că scade îngrijorător nivelul de educație. Aceasta este părerea mea. Și mă refer la educația civică, la înțelegerea politică, la tot ce vreți. Nu vreau să discut politică. Am convingerile mele, dar sunt convins că marea majoritate a celor care votează, alegătorul, nu înțelege că își alege un servitor, nu un stăpân. Lumea merge votând pentru un stăpân. „Mi-ar plăcea de ăla să fie șefu`!” în timp ce, în realitate, ar trebui să alegi pe unul care să-ți convină să te servească. Servitor nu e un termen peiorativ. Eu sunt foarte mândru că am fost public servant 34 de ani. De aceea, principala vulnerabilitate o reprezintă lipsa de educație. De aici încolo vine și corupția, și lipsa de eficiență, și lipsa de strategii, și imaginea proastă.

”Poți să fii în război cu un actor politic, dar nu cu un partid”

Nu înțelegem valoarea vorbelor noastre. Nu poți să ai discurs dublu să spui, când te întâlnești afară, că România este un pol de stabilitate și un exportator de securitate regională și după aia, în țară, să anunți că ești în război cu un partid sau cu altul. Poți să fii în război cu un actor politic, dar nu cu un partid. Nu mă refer la unul dintre actorii politici, căci toți au avut în campania electorală chemări de acest fel, la luptă. Vin din lipsa de educație: educație politică, educație civică. Nu înțelegem cum se vede de afară. Meseria mea a fost să văd prin ochii celor de afară cum suntem. Nu arătăm deloc bine” a spus fostul cap al SIE.

Predoiu a mers mai departe, arătînd că mult comentata corupție vine mult mai jos în topul vulnerabilităților României decît s-a tot clamat în ultimele două decenii:

”Mi se pare absolut esențială Educația și pe ea aș lucra. Rezultatele nu se vor vedea nici într-o zi, nici în două, nici în trei. Așa cum vorbeam cu cineva, este o așteptare cumva nerealistă. Politicianul când se gândește la strategii, este obligat să gândească în temeni electorali. O strategie, spre exemplu, pe educație, nu se poate face pe termen de 4-5 ani de zile. Necesită mult mai mulți ani. Adică implementarea strategiei, căci strategia se poate face rapid. Eu cred că primul domeniu de interes este Educația. Apoi se poate vorbi despre Sănătate, Infrastructură, Securitate, dar pe primul loc, în mod cert, aș pune Educația”.

În egală măsură, generalul SIE a relevat că o mare vulerabilitate a țării noastre e lipsa unei strategii clare, bine definite:

”Ce văd eu este că Ungaria are o strategie foarte clară, nu spun că e greșită. Ei au obiective lor, iar strategia se evaluează raportat la obiective, și nu vreau să vorbesc despre acest lucru. Ei au o strategie, în timp ce noi nu avem nimic sau eu, ca cetățean, nu văd. Ungaria și-a enunțat clar interesul de a menține legătura, de a consolida nația dincolo de frontiere, legăturile economice, culturale și așa mai departe. Totul se întinde atât cât se permite. Noi suntem mai generoși, suntem focalizați pe problemele interne. Ni s-au definit dușmanii…”.

Declarațiile generalului Predoiu vin concomitent, trebuie spus, cu rezultatele țării noastre la testele PISA, care arată o creștere importantă a analfabetismului funcțional.
Reamintim, de asemenea, că actualul președinte al României, Klaus Iohannis – pe care Predoiu îl taxează indirect, dar nu cu mănuși – și-a asumat încă de la începutul primului mandat proiectul ”România educată”, despre care el afirma că este ”fundamentul pe care să putem construi România următorilor 100 de ani”.
Cinci ani mai tîrziu, calitatea educației în România s-a prăbușit dramatic, proiectul prezidențial este fantomatic, iar capul, pînă recent, al unui mare serviciu secret a ajuns, iată, să tragă public semnalul de alarmă asupra adevăratei mari vulnerabilități a țării, departe de a fi corupția.

Și tot generalul trage o concluzie amară, dar foarte sugestivă:
”Mai avem nevoie de dușmani? Nu suntem noi suficient de dușmănoși cu noi înșine ca să mai căutăm și pe cineva din afară?”

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.