Reteaua Corect

Emisarii lui Dragnea, amenințați la Brăila (surse)

Conducerea PSD Brăila a stabilit să nu accepte implicarea conducerii centrale în organizarea filialei județene după demisia liderului organizației, Mihai Tudose, au declarat surse din partid pentru ȘTIRIPESURSE.RO.

Potrivit surselor citate, în ședințele interne PSD Brăila s-a discutat că o eventuală conducere interimară de la centru nu va fi recunoscută de organizația județeană.

De asemenea, liderii filialei și primarii PSD au stabilit să aleagă o nouă conducere fără să aștepte recomandările de la București.

„Nu avem nevoie să fim ajutați, nici să fim organizați, nici să fim salvați. Știm ce avem de făcut. Mai bine să se salveze pe ei la București”, ne-a spus un lider local PSD.

„Mergem mai departe, avem un statut. Până acum nu au mai anunțat colegi că pleacă. Sper să aibă luciditate conducerea centrală și să nu îi ajute pe unii să ia o decizie bruscă”, au mai spus surse din conducerea PSD Brăila pentru ȘTIRIPESURSE.RO.

Primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir, a declarat în presa locală că nu a luat în calcul plecarea din partid dar îl înțelege pe Mihai Tudose.

„Înteleg supararea lui vis-a-vis de modul in care este condus partidul la Bucuresti. Nici pe mine nu ma reprezinta aceasta conducere si am spus acest lucru de fiecare data”, a spus edilul, potrivit debraila.ro.

„Mihai este un om cunoscut in partid, un lider important, asa ca nu am cum sa exclud eventuale plecari din partid. Vom vedea”, a spus și președintele executiv PSD Brăila, Aurel Simionescu, citat de aceeași publicație.

Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Francisk Chiriac, este și el rezervat.

“Nu ştiu dacă se pune problema unor plecări în bloc. Oricum, e decizia fiecăruia (...) Îmi pare rău că a plecat, da. Ce să vă spun?! E alegerea colegilor dacă vor merge în altă parte, ţinând cont de ceea ce se întâmplă la Bucureşti şi de toate acţiunile de acolo. Colegii vor lua o hotărâre. Dar fiecare trebuie să îşi aleagă drumul care consideră că este mai bun pentru el, pentru Brăila, pentru ţară”, a declarat acesta în presa locală.

 

Sursa: Știripesurse.ro

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.