Reteaua Corect
Sorin Rosca Stanescu

Doua scenarii fulminante

In procesul, in sine senzational si spectaculos, al ruperii USL survin doua scenarii fulminante. Primul deriva dintr-o afirmatie a presedintelui Crin Antonescu, conform careia ar fi posibile alegeri anticipate. Ce fel de alegeri? Ce ar putea sa le determine? A aparut o cauza inedita. Punerea sub urmarire penala a prim-ministrului si demiterea acestuia de catre presedinte. Al doilea scenariu s-ar numi, in poker, cacealma. O operatiune prin care PSD ar intentiona sa lase cu ochii in soare PNL. Si, pentru moment, liberalii ar fi orbiti.

Incercand sa gasesc explicatii la afirmatia domnului Crin Antonescu, conform careia nu ar fi excluse anticipatele, am scapat din vedere unul dintre mecanismele posibile pentru declansarea acestora. Ma refer acum la anticipatele parlamentare. Conform Constitutiei, daca impotriva prim-ministrului s-a declansat urmarirea penala pentru vreo infractiune, atunci, la sesizarea procurorilor, presedintele Romaniei are dreptul sa-i retraga premierului mandatul. Daca se intampla un asemenea eveniment, atunci este apanajul presedintelui de a investi o persoana, din orice partid – pentru ca prin desfiintarea USL nu mai exista o majoritate castigatoare rezultata din alegeri –, cu rolul de a forma viitorul Guvern. Daca de doua ori este respinsa propunerea prezidentiala, automat trebuie organizate alegeri parlamentare anticipate. Daca Crin Antonescu s-a gandit cumva la un asemenea scenariu, inseamna ca, pe o cale sau alta, liderul PNL a obtinut informatii conform carora Victor Ponta se afla pe un tobogan penal.

Un al doilea scenariu, la fel de spectaculos, poate prinde insa intr-o pozitie de spagat Partidul National Liberal. Este ipoteza in care, pe neasteptate, dupa numeroase zile de criza guvernamentala in care, in mod constant, PNL a insistat pentru ca domnul Klaus Iohannis sa fie investit in Guvernul Ponta III si cu portofoliul Ministerului de Interne, dar si cu statutul de viceprim-ministru, nesubordonat unui alt viceprim-ministru, PSD ar accepta solicitarea liberala si intregul scandal s-ar dezumfla brusc. In aceasta eventualitate, PNL are o dificultate in a persista in directia ruperii USL. Dimpotriva, liberalii vor fi pusi in situatia de a accepta imediat, punand in surdina toate criticile indreptate impotriva partenerilor de coalitie. Cu atat mai mult cu cat ei au renuntat deja la solicitarea desfiintarii Uniunii Social Democrate. PNL ar fi astfel silit sa revina la guvernare.

Care ar fi consecintele in aceasta ipoteza? Judecand lucrurile obiectiv, dicolo de gravul incident vizand statutul lui Klaus Iohannis, dincolo de toate celelalte neintelegeri care au fost invocate, in USL au fost create doua situatii pe cat de speciale, pe atat de scandaloase pe care o cedare din partea PSD, privind statutul lui Iohannis, si o acceptare a PNL in ceea ce priveste continuarea guvernarii nu le poate solutiona. Care sunt acestea?

In primul rand, exista, in acest moment, doua aliante politice care se bat cap in cap. Sunt doua sabii care nu pot intra in aceeasi teaca. Pe de-o parte exista USL, o alianta politica inscrisa in justitie, in temeiul careia au fost organizate alegeri parlamentare pe liste comune, a fost faurita o majoritate parlamentara confortabila si a fost obtinuta guvernarea. De curand, a aparaut insa o noua alianta politica, si nu doar electorala, legata de europarlamentare. Este vorba de Uniunea Social Democrata. Aceasta, asa cum s-a si vazut in ultima perioada, intervine in nume propriu, ca o entitate juridica si politica, in confruntarile dintre partidele USL. Ea aflandu-se, de fiecare data, pe pozitii daca nu de ostilitate, oricum opuse PNL. Pe de alta parte, daca in USL exista doua mari partide, PSD si PNL, care, la randul lor, au fiecare cate un aliat, UNPR si respectiv PC, iata ca acceptarea noii structuri a Uniunii Social Democrate ar conduce la un raport de forte in care participa nu doi principali protagonisti, ci patru, iar, dintre acestia, trei vorbesc pe aceeasi limba, iar unul singur, PNL, are un mesaj diferit. Dintr-o data, in orice negocieri viitoare, PNL ar urma, prin acceptarea PDL, sa fie implacabil ingenunchiat.

In acest ultim scenariu s-ar intra in eventualitatea in care PSD, pe ultima suta de metri, adica in aceste zile, ar recurge la cacealmaua acceptarii dublului statut al lui Kalus Iohannis. PNL-ului ii va veni foarte greu, daca nu are pregatit din timp un scenariu in acest sens, sa explice, in mod convingator, situatia raporturilor de forte din interiorul majoritatii.

Comentarii (1):
Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.