Gheorghiță își va prelua funcția pe data de 30 noiembrie de la generalul Daniel Petrescu, al cărui mandat expiră.
Mandatul șefului SMAp este de 4 ani.
El este membru în Consiliul Suprem de Apărare a Țării și reprezentantul României în Comitetul Militar al NATO, structura decizională supremă în plan militar a Alianței Nord Atlantice.
Cine este generalul Gheorghiță Vlad, viitorul șef de Stat Major al Apărării
Generalul Gheorghiță Vlad s-a născut la data de 7 septembrie 1969, în București.
Este căsătorit și are doi copii.
Îndeplinește funcția de locțiitor al șefului Statului Major al Apărării din data de 16 august 2022.
În perioada februarie 2020-august 2022, a deținut funcția de locțiitor pentru operații și instrucție al șefului SMAp.
În perioada august 2017 – februarie 2020 a fost comandant al Diviziei 2 Infanterie "Getica" Buzău iar între anii 2016 și 2017 s-a aflat la comanda Centrului Național de Instruire Întrunită "Getica" din Cincu.
În anul 2007, a participat ca ofițer de stat major în cadrul Comandamentului Multinațional al Forței din Irak.
Între anii 2005 și 2014 a ocupat diferite funcții: comandant al Batalionului 631 Tancuri, şef al planificării în Serviciul Operativ la Statul Major al Forțelor Terestre, șef al informațiilor la Componenta Operațională Terestră şi comandant al Brigăzii 1 Mecanizată "Argedava".
A absolvit Liceul Militar "Dimitrie Cantemir" în anul 1988, Școala Militară de ofițeri activi de Tancuri din Pitești în anul 1991 şi și-a început cariera în funcția de comandant de pluton tancuri la Regimentul 22 Tancuri în București.
Ulterior, a absolvit numeroase forme de studii și de pregătire, printre care se numără cele ale Facultății Interarme a Academiei de Înalte Studii Militare (absolvite în anul 2002), cursul de Sisteme de Comunicații şi Informatică – Ede, Olanda, cursul postuniversitar la Colegiul Național de Apărare București, cursul de Operații de Menținere a Păcii – Oberammergau, Germania, un master în Relații Internaționale și Studii de Securitate la Universitatea "Lucian Blaga" – Sibiu, precum şi un master în Studii Strategice la U.S. Army War College – Carlisle, SUA.
Este decorat cu: Ordinul "Virtutea Militară" în grad de Cavaler, Emblema de Merit clasa a III-a "În Serviciul Armatei României", Emblema de Merit clasa a I-a "În Serviciul Păcii", Emblema de Onoare a Armatei României, Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării, Emblema de Onoare a Forțelor Terestre, Emblema de Onoare a Forțelor Aeriene, Emblema de Onoare a Medicinei Militare, Emblema de Onoare a Resurselor Umane, Emblema de Onoare a Logisticii.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.