Reteaua Corect
Tesu Solomovici

Dialogul meu cu Paul Goma

Scris de Tesu Solomovici in 01 Mai 2020 la 10:50, in Politics. 866 vizualizari Intra in discutie TaguriPaul Goma, Teșu Solomovici: shortlinkhttp://crct.ro/nw1I

Moartea scriitorului Paul Goma (Paris, 25 martie 2020), m-a întristat. A aparținut generației mele, începuturi asemănătoare, în vremuri periculoase. Securitatea ne-a maculat existența, mutilare dureroasă. Apoi, fiecare cu destinul său. I-am urmărit din depărtare, din Israel, luptele sale cu opresiunea comunistă, exilul, romanele publicate. I-am citit cărțile și le-am prețuit. Din aceste cărți se desprinde portretul unui veritabil intelectual măcinat de convingeri contradictorii, sfâșiat de angoasele existenții, un aprig căutător al adevărului.

Exercițiile mele de admirație pentru romancierul Goma  sufereau însă la lectura polemicii sale cu tente antisemite. Nimeni nu-i putea lecui paranoia antievreiască când era vorba de vinovăția evreilor în zilele retragerii trupelor române din Basarabia în vara lui 1940 sau de vinovăția evreiască în bolșevizarea României. Scrierea „Săptămâna Roșie” a lui Paul Goma îmbibată până la saturație de antievreism a fost primul semn al degradării.

              Se vorbea că însăși Ana Maria Năvodaru, soția evreică a scriitorului, și-ar fi manifestat dezgustul. Imediat după apariția în românește a „Săptămânii roșii” i-am scris autorului. Goma care deschise un război total împotriva tuturor acelora care cutezau să nu fie de opinia sa, m-a luat în vizor, publicând în cotidianul „România Liberă” o pagină întreagă, o polemică rea cu titlul „Atacul Teșu”. I-am răspuns în aceeași publicație, sub titlul „Atacul Goma”. Nutream speranța unui dialog onest:                                    

                                Atacul Goma

 

                 Scriam: „De la Paris, scriitorul Paul Goma scrutează depărtarea românească ca pe un eșichier de șah și mută piesele de joc într-un atac ce nu se mai potolește. Uneori devine și subsemnatul ținta sa de atac. În ultimele săptămâni, dl. Paul Goma m-a asociat grupului de "holocaustologi ticăloși" (Elie Wiesel, Radu Ioanid, Jean Ancel , Andrei Oișteanu, generalul istoric Mihai E. Ionescu etc), ca apoi să mă admonesteze pentru articolul "Marele jaf sionist" (apărut în "Dosarele Ultrasecrete" ale cotidianului "Ziua"). Războiul lui Goma cu "Holocaustologii" dureaza de mult, scriitorul, de origine basarabeană, nu iartă umilirea la care a fost supusă Armata Română, în timpul retragerii din vara lui 1940, de către evreimea basarabeană și bucovineană.

            Răzbunarea românească în anii mareșalului Ion Antonescu ar fi fost, după Goma, o reacție naturală.

           Goma nu neagă Holocaustul, îi fixează însă izvoarele în acea epocă tulbure a retragerii Armatei Romane și a atitudinii mizerabile a evreimii basarabene. Un punct de vedere care ar putea fi benefic pentru istoriografia Holocaustului din România dacă nu s-ar exagera, așa cum o face Goma, faptele. Am mai scris despre modul cum câteva pagini de "Jurnal" publicate de scriitorul Paul Goma în revista "Viata Romaneasca" (nr.6-7/2005) au stârnit proteste, critici, emoții și cum din nou a apărut controversata temă a retragerii din Basarabia și Bucovina în vara anului 1940, implicit și a comportamentului neonorabil al evreilor față de soldați români.
În acea "Săptămână roșie" a retragerii Armatei Române, (28 iunie - 3 iulie 1940), cum o numește scriitorul Paul Goma, au avut loc fapte antiromânesti grave, umilitoare, cu neputință de a fi uitate sau iertate. Din nefericire, în această tragedie au fost amestecați, cu sau fără voia lor, și evreii basarabeni. Desigur, Stalin și Molotov nu au fost evrei, nici conducătorii politici și militari români, în frunte cu regele Carol al II-lea, care s-au supus ultimatului sovietic, nu erau de religie mozaică, dar "țapii ispășitori" musai trebuiau să fie evreii. Faptele ignobile petrecute în timpul retragerii au fost atribuite evreilor basarabeni și bucovineni, ei i-au ofensat și umilit pe soldații români, ei au rupt epoleții unor ofițeri români și i-au maltratat, pe unii chiar i-au omorât, ei, evreii, au pus steagurile roșii pe clădiri și au distrus biserici românești, ei au fost primii care i-au primit cu flori și i-au îmbrățișat pe soldații sovietici cotropitori.

              Deși documente autentice doveditoare că evreii au făcut aceste infamii sunt rare si neconcludente, admitem că la săvârșirea netrebniciilor au participat și evreii. Unii evrei!
            Presa ultranationalista si nu numai ea, prevestea sumbru si vremea razbunarii romanesti. Poate ca aceasta "razbunare" nu ar fi fost atat de cumplita daca cel care a aplicat-o n-ar fi fost un militar, generalul Ion Antonescu, pentru care onoarea soldateasca si uniforma militara erau mai presus de orice. Peste cateva luni, cand va cuceri puterea, generalul isi va aminti si ceea ce a urmat a fost groaznic. Sa vedem ce s-a intamplat cu adevarat in acea vara a anului 1940, o vara rea pentru lumea romaneasca, socanta si umilitoare, sa privim cu luare aminte la evenimente si sa le asezam intr-o logica a istoriei si a omenescului; e foarte important pentru ca dezastrul Holocaustului, care, in tara noastra va lovi, in special, pe evreii basarabeni si bucovineni, are radacini si in cele intamplate Atunci si Acolo. S-au purtat evreii intr-adevar atat de mizerabil cu soldatii romani in retragere, asa cum arata Paul Goma si unele documente, a fost atat de ingrozitoare "culpa evreiasca" ca sa justifice razbunarea atat de ingrozitoare a maresalului Antonescu? Istoricii au pareri impartite fata de cele petrecute in zilele retragerii armatei si oficialitatilor romane.
            Mutilarea Romaniei prin pierderea Basarabiei si Bucovinei si cedarea Transilvaniei de Nord ungurilor (la 30 august 1940) au tulburat profund societatea romaneasca, erau cautati vinovati, care, bineinteles, nu erau de gasit, pentru ca nimeni nu era nebun sa se arate el insusi cu degetul, si daca nu aveai cum sa aduci la judecata varfurile regimului, de ce nu chiar si pe acest rege cu sira spinarii rupta, va avea grija antisemitismul roman sa-i gaseasca pe vinovati; cine puteau fi acestia daca nu evreii? Pline erau ziarele de epoca cu reportaje si informatii, multe mincinoase, exagerari ale "crimelor" infaptuite de evreii basarabeni si bucovineni, si relatarea faptelor ignobile, cu nemiluita, care terfeleau onoarea soldatului roman, intretineau si faceau sa dospeasca psihoza antievreiasca.
Ar fi putut Romania sa reziste unui atac al armatelor sovietice?
In doar doua luni, fara sa fi tras un singur foc de arma de impotrivire, Romania a fost mutilata, pierzand aproape 100.000 km patrati, adica o treime din teritoriul national, si o populatie de 6 milioane de locuitori. Era mai mult decat pierderea unui razboi, unde cel mai puternic castiga. Si polonezii isi pierdusera tara, dar continuau sa traiasca cu capul sus, dupa ce s-au impotrivit cu bravura cotropitorilor. Romanii insa fusesera infranti fara sa lupte, ca urmare a unor calcule politice meschine, armatei romane i se ordonase sa se retraga fara sa se impotriveasca si "in orice conditii". Ar fi putut Romania sa reziste unui atac al armatelor sovietice? Intr-o prima etapa cu siguranta ca da, 1.200.000 de soldati romani erau mobilizati in zona estica a tarii, cu ordinul clar de a rezista unei eventuale agresiuni sovietice. Cele mai bune forte ale armatei romane, Grupul de Armate 1, impreuna cu Armatele a 3-a si a 4-a, cu 7 corpuri de armata, 19 divizii de infanterie si cavalerie, 2 brigazi de munte si 8 regimente de fortificatii, erau gata de lupta. Nu aveau suficient armament pentru un razboi de durata, dar vibrau de vointa si patriotismul de a-si apara tara. E adevarat, un razboi stii cum il incepi, niciodata cum se sfarseste, dar capitularile sunt intotdeauna rusinoase. Ori, Bucurestiul oficial a decis sa capituleze in fata sovieticilor fara sa lupte. Istoricii au gasit tot felul de explicatii, si vor mai gasi, inca nu s-a scris ultima pagina a acestei istorii. Relatand starea responsabililoor romani din acele zile, diplomatul Alexandru Cretianu vorbeste de o pierdere a ratiunii: "Este de ajuns sa spun ca regele Carol al II-lea, primul-ministru si sefii militari pareau sa-si fi pierdut dintr-o data cele mai scumpe iluzii si, totodata, luciditatea ratiunii. Pur si simplu nu puteau gasi forta necesara pentru a infrunta calamitatea".
           Cu toata istoriografia bogata, acest segment de istorie pastreaza o anumita obscuritate, cum au actionat factorii de decizie inspre capitulare, cum s-a instalat haosul in cursul retragerii, de ce nu s-a ordonat rezistenta armata fata de agresiunile soldatilor sovietici sau ale populatiei civile pro-sovietice, in ce masura drojdia evreiasca a actionat impotriva soldatilor si autoritatilor romanesti in timpul retragerii, cercetarea inca trebuie sa se adanceasca. Observand psihoza antievreiasca care a aprins societatea romaneasca dupa retragerea din Basarabia si Bucovina, parca iti vine a crede intr-o operatiune de mare intoxicare pana la cele mai inalte varfuri ale tarii. Daca ea a existat cu adevarat, atunci numai un as al serviciilor secrete romanesti, cum ar fost Mihai Moruzov, putea s-o gandeasca si s-o aplice pe teren. Din nefericire, chiar si generalul Ion Antonescu s-a lasat intoxicat de masa de informatii false privind agresarea soldatilor romani de catre evreii basarabeni. Ii vad in stare de asemenea acte antiromanesti pe comunistii evrei, talharii evrei, drojdia evreimii basarabene si bucovinene, manipulata de comisari si agenti sovietici. Repet, s-au petrecut si asemenea fapte savarsite de evrei mizerabili, dar nu acesti evrei erau reprezentativi pentru lumea evreiasca basarabeana. Traiau in Basarabia si Bucovina o burghezie si o clasa medie evreiasca instarite, apoi o masa de evrei foarte religiosi, e absurd sa banui ca acestia ar fi putut sa fie adeptii sistemului sovietic colectivist si ateu.

             De altfel, dupa ocuparea Basarabiei si Bucovinei, numerosi evrei bogati, evrei sionisti etc, au fost deportati in Siberia de autoritatile sovietice. Existau, e adevarat, si comunisti evrei, proportional insa cu intreaga populatie evreiasca din Basarabia si Bucovina, numarul lor era infim.

 Credo quia absurdum

              Astazi, in genere, incriminarea evreimii basarabene se face pe baza documentelor din arhive, multe masluite, a relatarilor auzite de la parinti, rude, vecini, amintiri pastrate in mentalul colectiv, pentru care nu sunt necesare certificate de autenticitate. E dificil astazi sa crezi cu adevarat in toate povestile cu evrei perciunati care palmuiau si scuipau soldati romani in zilele retragerii din Basarabia, majoritatea inventii reportericesti publicate pana la nesat in ziarele antisemite ale vremii, credo quia absurdum, fara sa-ti pui intrebari daca au existat cu adevarat ordine date de comisari sovietici evreilor, tineri, batrani si copii, de a hartui armata romana si de a o umili, nu am avea nimic impotriva acestor certitudini ale unora, sunt convingerile lor personale si basta, dar atunci cand e incriminata, in mod colectiv, intreaga evreime basarabeana si bucovineana, justificandu-se astfel razbunarea atroce antonesciana, povestea capata alti parametri.
             Copilul basarabean Paul Goma avea pe vremea aceea vreo 10 ani. Sentintele sale sunt insa fara drept de apel, e convins ca actele savarsite de evrei, din "ura de rasa" si "ura de roman", veneau "dinspre aproape toti evreii aflati in Basarabia si in Bucovina de Nord in acea „Saptamana rosie”, inspre totii romanii". Daca acest lucru ar fi adevarat, contrareactia maresalului Ion Antonescu de a-i pedepsi pe toti evreii basarabeni si bucovineni nici nu e de condamnat, ar putea fi privita drept reactia sanatoasa, intr-un fel chiar normala a militarului candva ultragiat, acum "Conducatorul statului". In asemenea parametri de gandire, "culpa evreiasca" justifica si anuleaza "culpa maresalului", si daca mergem cu aceasta logica bolnava mai departe, nici inculparea maresalului pentru deportarile evreilor si ororile din Transnistria nu mai e posibila. Dupa actele abominabile savarsite de evreii Basarabiei si Bucovinei a urmat fireasca si crunta razbunare romaneasca. Goma stabileste ca atunci si acolo, in timpul evacuarii tragice din "Saptamana rosie" s-ar afla radacinile Holocaustului, si, accentueaza Goma, Holocaustul nu a aparut "din senin". Aluzia e cat se poate de transparenta. Sa crezi ca toata evreimea basarabeana era comunista sau pro-sovietica e o aberatie statistica si istorica. Pro-sovietismul din Basarabia nu avea coloratura etnica.
Exista o sinteza a Inspectoratului General al Jandarmeriei care stabilea ca "din 1236 conducatori politici identificati, 875 erau originari din Basarabia si 361 din Uniunea Sovietica, 505 romani, 326 rusi, 303 ucrainieni, 69 evrei si alte nationalitati". O alta statistica arata ca in primul Soviet al Republicii Moldovenesti, creata in Basarabia anexata de Uniunea Sovietica, "pe nationalitati, fusesera "alesi" 443 de romani, 212 rusi, 96 ucrainieni, 14 evrei si 34 deputati de alte nationalitati". Dupa eliberarea Barasarbiei si Bucovinei, maresalul Ion Antonescu s-a aflat intr-o situatie inconfortanta. "Cand am venit acolo, preciza maresalul, ne-am gasit in fata unor reclamatii fara sfarsit, in care se arata ca peste 40.000 de ticalosi, din aceasta provincie se facusera, in timpul ocupatiei rusesti, mai rusi decat rusii, persecutand populatia romaneasca. Populatia romaneasca cerea pedepsirea lor. Am fost in fata acestei probleme si, daca pedeapsa era capitala, mai cream inca 50.000 sau 100.000 de nenorociri. Si atunci n-am vrut sa-i pedepsesc si am aplicat clementa, ca si in cazul legionarilor".
              Odata cu procesul intentat evreilor basarabeni si bucovineni, Paul Goma acuza etnia evreiasca de participare la "Holocaustul rosu", ale carui inceputuri le plaseaza inaintea "Holocaustului evreilor". Este limpede, scrie Goma, "Holocaustul rosu pus la cale si de ei (de evrei), a inceput pentru noi, romanii, cu un an mai devreme decat al lor: la 28 iunie 1940 - si nu s-a incheiat nici azi".

Pauker si Bodnaras: oul sau gaina?

"Holocaustul rosu", evocat de Goma, nu a fost lucrarea etnicilor, ci transpunerea romaneasca a teoriei marxist-leninist-staliniste; o fi adevarat ca bolsevica evreica Ana Pauker a trecut granita calare pe un tanc sovietic, dar aceasta s-a intamplat multa vreme dupa parasutarea bolsevicului roman Emil Bodnaras, in Romania. Cand slujitorii comunisti evrei ai Moscovei Ana Pauker, Liuba si Iosif Chisinevschi, si Walter Roman reveneau la Bucuresti, ei i-au gasit bine instalati in mecanismele "Holocaustului rosu" pe comunistii romani neaosi Gheorghiu-Dej, Emil Bodnaras, Ion Gheorghe-Maurer, Teohari Georgescu, Alexandru Draghici si restul bandei. Nimeni nu va nega prezenta masiva in toate primele esaloanele ale puterii comuniste si securiste a comunistilor evrei, dar timpul comunistilor neaosi a procedat fara mila, eliminandu-i sau marginalizandu-i pe toti „alogeni”i evrei. ( Am publicat pe aceasta tema o voluminoasa lucrare, in doua volume: "Securitatea si Evreii. Tortionari si victime", citată adesea de Paul Goma). Cand Paul Goma era hartuit de Securitate, in organigrame nu mai existau securisti evrei, in aprilie 1977, anul excluderii sale din Uniunea Scriitorilor din Romania, in fruntea obstii scriitoricesti manipulau scriitorii comunisti romani, cand a fost impins dincolo de granitele Romaniei, impingatorii cu totii, erau numai vigilentii comunisti romani. "Holocaustul rosu" a continuat tot atat de aprig, "suruburile" erau stranse cu o si mai mare salbaticie chiar si dupa disparitia marilor si mai micilor activisti evrei.

           Cum de Paul Goma, naratorul atat de puternic al fenomenului social romanesc contemporan, nu observa in "Holocaustul rosu" lucrarea satanica a comunismului moscovit, sustinuta cu zel de comunismul local romanesc? Urcau atunci treptele puterii doar cei mai cainosi si mai fanatici, originea etnica a urcatorilor campioni fiind un apendice intamplator, fara relevanta.
Casapirea elitelor armatei, partidelor politice democratice, ale vietii economice, juridice si culturale romanesti a fost facuta cu aceeasi violenta asasina atat de comunistii romani scoliti la Moscova, cat si de comunistii ramasi in tara, sub supravegherea directa a comisarilor sovietici, pentru care inca nu avea nici o importanta culoarea etnica a celor care manuiau securea. Exagerata si patimasa este pledoaria lui Goma pe tema vinovatiei evreiesti. In recenta mea lucrare "Istoria Holocaustului din Romania" am cautat sa nunatez si nu totdeauna scrisul meu calchiaza Raportul final al Comisiei internationale pentru Studierea Holocaustului in Romania. Unii s-au grabit chiar sa ma puna la zid pentru aceasta impietate.

 Contraproductivita-te-ar Goma
             Dar, sa revenim la ultima scriere a lui Goma intitulata "Apararea Tesu" si publicata in "Romania liberă". Scrie Goma: "Eforturile jurnalistului telaviviot de a-si apara comunitatea de "calomnii", de "manipulari antisemite" - provocate, pare-se de filmul documentar semnat de Alexandru Solomon - s-au dovedit si de data aceasta contraproductive. Folosind "informatii" din sursa securista (toti cei implicati fusesera/erau in continuare securisti), incercand sa le dea o interpretare favorabila comunitatii evreiesti in general, in special acuzatilor (oricum: justificabila), Tesu Solomovici a reusit "performanta" de a-i lasa asa, vinovati, dupa teza Securitatii. Parafrazand un blestem de Arghezi, as putea spune: "Filmdocumenta-te-ar Al. Solomon, apara-te-ar Tesu Solomovici (si, ca supliment: pupa-te-ar Elie Wiesel)! - cu astfel de aparatori, ce nevoie de fiorosi antisemiti cu cutitu-n dinti?" In mod necesar "afacerea" - atacarea si jefuirea unui furgon al Bancii Nationale - ascunde ceva peste masura de misterios-murdar, daca nimeni dintre evrei nu-i divulga taina".

                    M-a amuzat dl. Goma, spadasinul ataca necrutator, verbul sau polemic exulta, dar nu am inteles ce-mi reproseaza. Carevasazica, daca inteleg bine "atacul Goma", am devenit "contraproductiv", (pentru cine? pentru Comunitatea evreieasca?) din momentul in care am considerat ca atacul Bancii din Giulesti intr-adevar a avut loc si ca el a fost executat de cei sase nomenclaturisti comunisti evrei. Nu va inteleg dle. Goma, sugerati ca ar fi trebuit sa consider "Atacul Bancii din Giulesti" o inscenare securista? Ca cei sase nomenclaturisti comunisti au fost niste evrei nevinovati, victime ale unei facaturi antisemite? Acest lucru nu-l crede nici Paul Goma! Nimeni nu contesta ca filmul, realizat de Virgil Calotescu in 1959, in care "cei sase" au fost siliti sa joace "Reconstituirea" jafului nu a fost o facatura securista. Dl. Goma aminteste de un anume capitan Enoiu ("avea acest grad in 1956 - 57, cand ne macelarise pe noi, studentii ungaristi)... el fusese "preparatorul", regizorul filmului de - uz - intern pe care arestatii fusesera obligati sa-l interpreteze - si care, dupa 1990 a starnit o furtuna de proteste din partea evreilor, cu atat mai vehemente, cu cat protestatarii, ei insisi securisti cu grad mare, isi pastrau obiceiurile de acuzatori - fara probe - nu de investigatori; si desigur zgomotoase acuzatii de... antisemitism (se putea rata o asemenea ocazie? Nu!). Mai mult decat atat: A. Solomon statuse de vorba cu insusi Enoiu, de curand (in 2004!)".

   De la „Munca” la munca de jos

 
Aceste randuri scrise de Goma m-au trimis cu gandul, decenii in urma, cand acelasi "capitan Enoiu" ma ancheta pentru aceleasi "treburi ungaresti" si pe mine. Eram student in anul lV la Filologie, coleg cu Sorin Titel, Persinaru Mihai, Florin Pavlovici - toti cazuti intre rotile nimicitoare ale represiunii. Paralel cu studentia, ocupam functia de sef al sectiei de literatura la cotidianul "Munca", pe vremea Ecaterinei Borila. Echipa de demolatori - alcatuita din Petre Gheorghe (seful tineretului la C.C. al P.C.R.), Stefan Cruceru (secretarul orasenesc P.C.R.), profesorul denuntator Ion Coteanu (pe acea vreme decan al Facultatii de Filologie, ulterior academician) si studentul utemist Paul Diaconescu - a taiat in acele zile si nopti in carne vie studenteasca, nici subsemnatul n-a scapat de "vigilenta revolutionara", pedepsiti au fost in fel si chip cei care "calcasera stramb", care aruncati in inchisori, care exmatriculati, care interzisi sa mai publice, care trecuti pe lista neagra a pierzaniei. N-am ajuns la inchisoare, am scapat relativ usor, fusesem DOAR exmatriculat din Facultatea de Filologie, DOAR exclus din UTM, DOAR dat afara de la ziarul "Munca", DOAR trimis sa devin muncitor textilist la fabrica "7 Noiembrie" din Bucuresti; iar Paul Georgescu, redactorul sef al "Gazetei Literare", a anulat angajarea și colaborarea mea cu „Gazeta Literară”.

                           „Trebuia sa fie in povestea asta si un Solomovici"

                  Aveam 23 de ani, credeam in comunism si nedreptatea ma sufoca, asa ca am scris un memoriu cat mai emotionant posibil si l-am dus la Organizatia UTM a orasului Bucuresti. Din partea U.T.M-ului de la Filologie ma insotea (asa era cutuma!), un coleg. membru al conducerii utemiste, Nicolae Velea, care va deveni un scriitor celebru. Eram bulversat. Velea pasea ingandurat si ma privea cu atentie. La un moment dar m-a batut prieteneste pe umeri si l-am auzit zicandu-mi: "Nu-ti pune la inima, Tesule, trebuia sa fie in povestea asta si un Solomovici".
Am ramas siderat, era pentru prima oara, după anii Holocaustului, cand mi se reamintea identitatea evreiască. Cu Velea alături, am intrat în biroul secretarului cu propaganda a UTM-ului București, și m-am bucurat să-l revăd pe tovarășul Fred Mahler. Îl știam de la „Scânteia Tineretului”, tovarăș important pe baricadele comuniste, acum împins mai încolo, și eșuat într-o funcție minoră de secretar cu propaganda al Organizației UTM-București. Mahler, era vărul meu. I-am întins mâna, dar s-a făcut că nu vede. Avea puterea să confirme sau să infirme excluderea mea din UTM. A repetat cuvintele monstrului Petre Gheorghe din ședința de pomină de la Facultatea de Filologie: „Noi n-avem milă cu dușmanii clasei muncitoare”, și a validat excluderea mea. Era începutul coșmarului care m-a împins spre emigrare.   

            Am scris acestea spre documentarea lui Paul Goma, care in repetate randuri m-a apelat cu "Tesu de la ziarul „Munca”, cu carnetul sau negru".
          Scrie in continuare Paul Goma: "Inapoi, la articolul-"aparare" al lui Tesu Solomovici. Voi cita atat de copios din el, nu pentru "informatiile" furnizate (toate imi erau cunoscute), ci pentru... ceea ce voi explica la urma. Totusi, totusi: limba Tesului adevar graieste - fara sa-si dea seama..."

 Între adevăr și manipulare

              Mă străduiam să-l asigur pe Paul Goma ca tot ce am scris despre cei sase aventurieri a fost cu multa bagare de seama, iar marturiile fostilor stabi evrei securisti implicati sau nu in cazul cu pricina, mi s-au parut cum nu se poate mai bine venite. Chiar daca unele din marturii par, si unele chiar sunt, manipulatoare, daca le cerni cu atentie se pot culege seminte de adevar. Marturiile Monicai Sevianu, una din "cei sase", sau ale sotiei lui Obedeanu, ale tortionarilor care i-au anchetat pe "cei sase", ale subalternilor sau prietenilor "jefuitorilor" reprezinta marturii deosebit de pretioase, contin amanunte pe care istoricii nu le pot afla din alte surse. Luarea in deradere e un procedeu care se repeta la Goma Daca subsemnatul a scris ca "marturiile lui Paul Lupascu (fost ziarist la "Scanteia") si Adrian Horascu (fost colonel de Militie) le-au infuriat pe Nora Obedeanu, sotia lui Harry Obedeanu, pe Sanda, fiica acestora, si pe Rozina Baru, sora lui Harry, (toate trei astazi cetatene israelience), si ca ele au trimis revistei "Minimum" din Tel Aviv un protest in care ii acuzau pe Lupascu si Horascu, "vechi colaboratori ai regimului comunist", daca nu chiar ai Securitatii, de dezinformare si falsificare a realitatii", Goma subliniaza ironic: "De mirare la un evreu securist: Lupascu - si la un presupus goi, dar si el securist: sa fi fost ei "vechi colaboratori ai regimului comunist"? Doamne fereste! De cum securiștii evrei pun cizma de securist pe pământul Țării Sfinte se prefac fulgerător în anticomuniști, în mistici, în mielușei - chiar dacă iî cheama "Lupașcu", românizare de la: Wolf. Nu mai continuu. Așa o lâlăie Teșu kilometri și kilometri. Cu "mărturii" care... mărturisesc in favoarea bietilor, nevinovatilor, imaculatilor securisti evrei care "luasera" niste lipsiti de valoare internationala bani romanesti. Cu banuieli, cu acuzatii de "antisemitism" - la adresa securistilor ne-evrei, dar nu si la a securistilor unguri si evrei ramasi la/in post (ca Szabo - vezi mai departe) - incat ma intreb chiar si eu, care, totusi, observasem de la Intifada saracirea dramatica a "vocabularului" evreilor militanti anti-palestinieni secarea cuvintelor din fondul principal al lor, Oameni ai Cartii. Ma mai trezisem in situatia tragicomica de a face pe avocatul Securitatii - insa aici este vorba de adevar, nu de contrariul adevarului: Securitatea... Ca sa scurtez: textul despre "Marele jaf sionist" publicat de Tesu Solomovici, in care harnicul publicist se da de ceasul mortii sa-i justifice (e un neadevar, dle. Paul Goma!, n.a.), sa-i explice pe faptasii securisti evrei deveniti talhari - nu explica nimic (asta e adevarat!, n.a.), ba incurca mai mult lucruri si asa incurcate (si asta poate ca e adevarat!, n.a.). Aparatorul face un imens deserviciu "evreimii", cum ii zice el. De-as fi evreu l-as ruga: "Lasa-ma asa, neaparat, vrei sa ma infunzi mai tare?" Fiindca el, Tesu Solomovici, evreu si nu vreun goi "antisemit", a dovedit cu probe irefutabile, provenite, nu doar de la evrei in general, ci de la evreii care fusesera slujbasi credinciosi ai Odiosului Organ, Securitatea - ca, impotriva a tot ce militeaza evreii revizionisti - (aceia care pretind ca in Romania evreii ar fi ocupat, in Aparatul de Represiune... strict proportia pe care o reprezenta etnia evreiasca din totalul populatiei) - adevarul fiind cel cunoscut, recunoscut si de coreligionarii lor normali: evreii au ocupat in aparatul de stat si de teroare un numar de posturi de raspundere mult mai mare decat bastinasii romani, exagerat, disproportionat, nedrept de mare...
Prin "apararea" sa. Tesu Solomovici si martorii pe care ii citeaza, constient sau ba, au contrazis teza... violent negationista a evreilor (inca o data: acea ca evreii nu fusesera, proportional, mai numerosi in Organe decat romanii); fiindca adevarul este cel pe care il cunostea pe spinarea sa fiecare locuitor al RPR: dupa modelul URSS si cu ajutorul neprecupetit al consilierilor de la Moscova, ca si in celelalte tari sovietizate, evreii au ocupat si aparatul de stat si de partid - mai cu seama in aparatul de represiune si de teroare - o flagranta disporportie etnica. "Unde te intorci, dai numai de ei", spuneau romanii "reactionari" (si, cum altfel: antisemiti!), in soapta, vreme de peste doua decenii: "in justitie, in administratie, in cultura, in diplomatie, in comert exterior, in militie, in Securitate..." Atat de foarte, de prea-multi, incat nu doar eu ma intrebam, ci si un evreu apropiat mie, aflat el in secretele zeilor: De unde Dumnezeu iesisera atatia (cifre neoficiale - si secrete, dar sigure - indicau cifra de peste un milion de evrei in Romania anului 1945), daca fusesera masacrati 400.000 dintre ei, cum glasuieste scrisul in piatra de la Templul Coral si cum zbiara, in continuare escrocul de istorie si de morala, falsificatorul de adevar istoric, cel care a dat numele unui Institut de Cercetari a Holocaustului, impostorul, filomaghiarul, ferocele antiroman Elie Wiesel?..."
           Am inchis citatul lui Goma si intrerup, din lipsa de spatiu, si dialogul. Oricum, ar fi inutil sa continuu. Dl. Goma e inflexibil, niciodata nu va lasa ca vreo indoiala sa-i umbreasca certitudinile. Imi permit sa-i mai spun dlui Paul Goma ca, aruncandu-ma in "cusca cu lei" a Comunitatii Evreiesti, nu face o fapta buna. Am si asa destule bube, la ce-i serveste sadismul? Cat priveste "proportia!", "proportia!" de evrei din organigramele aparatului de stat, de Partid si de Securitate, Goma ma foloseste ca un soi de "cap de berbece", atribuindu-mi o asertiune pe care n-am scris-o niciodata. Dimpotriva, in cartea mea "Securitatea si Evreii" am aratat cu numeroase statistici si documente ca multi comunisti evrei au ocupat functii in varful respresiv, dar nici un nomenclaturist evreu nu a ocupat niciodata cel mai inalt varf. In plus, chiar si in vremurile de inceput ale Securitatii, in organigrama ofitereasca securista, de la gradul de maior in sus, din totalul angajatilor doar 9-10% aveau origine evreiasca.
            Dincolo de cifre, ma intristeaza violenta verbului polemic al celebrului scriitor. Insa nu-i voi arunca romanele din biblioteca mea. Literatura buna a scriitorului e una, polemica sa antievreiasca e alta. Cine stie, poate ca o data si-o data, el insusi, Paul Goma, se va lepada de stricatoarea polemica "Basarabia si Evreii" si a "Holocaustului rosu" provocat "si de evrei".

 

 

                          Goma atacă , dar nuanțează

           Articolul meu de mai sus, publicat în „România Liberă”, nu l-a lăsat indiferent pe Goma. Citim în „Jurnalul” său:   

            „29 octombrie 2005. De la articol la articol (cu șchiopătările inerente) Teșu Solomovici face progrese: dovadă că dacă vrea, este în stare să susțină un dialog, ceea ce, pe timpurile acestea constituie o raritate.

               Primele impresii despre el: proaste. L-am cunoscut – indirect – prin prestația de acum câțiva ani când I. Coja anunțase că va scoate el volumul Situația evreilor din România 1939-1941 – cel pe care A. Buzura, în 1994, după ce îl tipărise, îl distrusese la presiunile Comunității evreiești. Consultat, Teșu Solomovici spusese – citez din memorie: „Comunitatea nu are legătură cu distrugerea volumului, oricum, documentele acelea sunt însuportabil de antisemite”.

            Așa deci: documentele sunt insuportabil de antisemite, nu, Doamne ferește și faptele evreilor, insuportabil de antiromânești!;

            Al doilea moment: când a apărut „Săptămâna Roșie” la Editura Vremea. Pe la stand a trecut și Teșu Solomovici. A citit textul de pe coperta a IV-a și a spus, în direcția editorilor: «Grijă mare! Grijă mare! Ordonanța, ordonanța!» Să fi fost îngrijorare pentru soarta autorului și a editurii – din cauza “Ordonanței”?; amenințare: cu Ordonanța…? Mister.

            Spuneam că Teșu Solomovici a făcut progrese considerabile în dialogul angajat. De pildă când a admis, la începutul articolului că, în „Săptămâna Roșie” din iunie-iulie 1940, evreii atacaseră coloanele de refugiați – astfel: “comportamentul neonorabil (s.m.) al evreilor față de soldații români”… Nu-l lasă inima să accepte întregul adevăr al documentelor: relativizează, edulcorează faptele, fiindcă nu “neonorabil” fusese comportamentul, ci criminal. Pe de altă parte “toaletează”, reducînd conflictul româno-evreiesc din 1940 la soldații români și la evreii locali. Or eu, prin documentele produse vorbesc în primul rând despre agresiunile evreilor asupra civililor : adulți, adolescenți, copii, până ieri colegi de școală și prieteni cu evreii, azi bătuți, scuipați, pișați de cei de vârsta lor, acuzați de “fascism”, de “regalism”, de “legionarism”. I-i nespus de greu să admită că etnia evreiască din Basarabia și din Bucovina de Nord, în majoritatea ei a colaborat cu dușmanul neamului nostru, rusul, astfel trădîndu-și patria, România. Ne cere și el să nu folosim “evreii”, ci “unii evrei”, însă ei înșiși, pe urmele lui Wiesel nu spun: “unii români (au ucis)”, ci urlă isteric, cu stropi: «Românii au ucis!».

             Teșu Solomovici pune și el la îndoială mmemoria mea. Tertipul cu “memoria lui Goma” este răs-folosit de holocaustologi, ei nu-mi recunosc dreptul și capacitatea de a fi purtătorul memoriei părinților, a bunicilor, a strămoșilor; dacă momentul cutare, prin vârstă, nu-l puteam memoriza, mai apoi, auzindu-l povestit, mi l-am făcut al meu. Ca răspuns și la relativizarea: “unii evrei”: în cătunul nostru, Mana, Orhei, la 13 ianuarie 1941, echipa enkavediștilor veniți să-l aresteze pe tata, era, nu condusă, ci ghidată (ca știutor de românește) de un evreu; înainte de a-l ridica, l-a silit pe tata, învățător basarabean din generația Haret, să scoată în curte cărțile “burgheze, scrise cu litere regaliste” (latine) și să le dea foc; la Orhei, tata a fost anchetat de enkavediști evrei – ei cunoșteau limba română; comandant era G. Goldenberg; în locul tatei, director al școlii a fost numit evreul Samson – contabil… Dar la scara întregei Basarabii și la a Bucovinei de Nord? Colabora

ționiști s-au găsit destui și dintre români, ucraineni, bulgari, ruși, însă aceia erau socotiți puțin capabili, apoi o făceau din oportunism, din frică, din interes material – spre deosebire de evrei: ei credeau în comunism – doar ei îl inventaseră.

            Oricâte progrese a făcut Teșu Solomovici pe calea adevărului istoric, nu a putut accepta adevărul documentelor: nu doar “comportamentul neonorabil” al evreilor în timpul Retragerii (“Săptămâna Roșie”) a făcut să se adune, să se coacă în sufletul refugiaților – de la uimirea față de “ingratitudinea” evreilor, față de străinismul lor, față de ura-de-român, față de inimaginabila agresivitate a lor, mergînd până la crimă – gânduri, chiar juruințe de răzbunare. Ci mai ales comportamentul lor din perioada Primei Ocupații (28 iunie 1940-22 iunie 1941), un an întreg în care “evreii” au activat nemijlocit, cu zel, cu fanatism în toate sectoarele: administrație, învățământ, economie, cultură, în lupta împotriva misticismului – și, vai : în NKVD.

              Este inutil ca Teșu Solomovici să obiecteze : în România ocupată, nu evreii erau în vârful piramidei – adevărat, dar ce adevăr-adevărat poartă această arguție de avocat de Buhuși? Că Gheorghiu-Dej era șeful, nu Ana Pauker? Ei și? Dej era șeful României Ocupate – nu “omul lui Stalin”, supraveghetorul și al țării cu tot cu șef; că Bodnăraș fusese parașutat înaintea aceleiași? Ei și? Prin “Tovarășa Ana” și nu prin Bodnăraș decidea Stalin soarta României; că ministru de interne era Teohari (ziceam că nu era evreu) – ei, și?, Teroarea era condusă de emisarii lui Stalin: Bodnarenko, Nikolski i drughie

Tot așa în Basarabia-Bucovina ocupate: în posturile importante erau numiți ruși – însă în cele determinante: evrei. Ce importanță că NKVD-ul de la Chișinău avea un frunte un rus (sau un ucrainean)? Anchetatorii care știau românește, deci făceau dosarele fruntașilor basarabeni arestați – cu “dovezi” din presă, cu citate din volume publicate – erau evrei: Ștain, Șteineman, Levin, Șațkih, Israilov…

              Teșu Solomovici mai are progrese de făcut: îi propun să umple el golul (istoric!) al perioadei Primei Ocupații, 1940-1941, ca unul cu acces la arhivele NKVD. Îl rog să ne furnizeze numele evreilor (ilustrați mai apoi, în Teritoriile Ocupate, după 23 august 44 în România ocupată) a celor care, după 28 iunie 1940 au alergat peste Prut și s-au pus în slujba bolșevicilor. Să ne explice el cu ce se ocupau, la Chișinău, Perahim, Sorin Toma, Mișa Oigenstein și Bela Iosovici, viitorii părinți ai fraților Oișteanu. Și – și mai-cine? Și mai-câți din cei 150.000?

              Îi mai propun: să stabilească el adevărul-istoric în privința evreilor avînd mâinile pline de sânge ca rezultat al “devotamentului lor față de Uniunea Sovietică și față de Stalin”: să fi rămas ei pe loc, după 1 iulie 1941, la retragerea sovieticilor? Pe ei să-i fi masacrat românii? Firește, nu. Oricât de mare fusese graba retragerii, prețioasele “cadre” nu fuseseră abandonate – ci evacuate, în relativă ordine. Chiar și dinamitorii – cei din echipele care distruseseră poduri, tunele, uzine electrice, biserici, școli – ba chiar și clădiri ale băncilor! – fuseseră evacuați fără pierderi. Abandonați au fost evreii care nu colaboraseră într-atât cu bolșevicii – sau deloc – pentru a merita protecție, ei au fost de regulă victime ale românilor, dacă fuseseră prinși cu arma în mână. Iar românii, chiar militari executînd un ordin militar au fost arestați începînd din 1945, judecați, condamnați, mulți executați – acum o jumătate de secol.

               Până deunăzi, “holocaustologii”, (îl radiez pe Teșu Solomovici. din rândurile lor), nici nu voiau să audă despre o “Săptămână Roșie”, cu atât mai puțin de Anul Negru: 1940-1941, an de ocupație feroce, ucigașă. După modelul Sorin Toma săreau cu “amintirile” de la Galați, iunie 1940, drept în vara 1941, la Zaporojie! Spre deosebire de ei, Teșu Solomovici a făcut câțiva pași în direcția adevărului; - Vorbind despre securiștii evrei, Teșu Solomovici argumentează: în 1977, când eram hărțuit de Securitate nu mai existau evrei în Aparat… Ba da, existau, însă nu despre asta era vorba, ci despre amănuntul: “hărțuit de securitate” fusesem nu doar în 1977, ci de la înființarea ei, în 1947, când existau cu sutele, cu miile – și el, care pretinde a-mi fi citit cărțile, ignoră ce scrisesem…;

              Vorbind despre campania de exmatriculări consecutivă Revoluției Maghiare (Teșu Solomovici nu-i spune pe nume, ci: “treburi ungurești”), în “Echipa de demolatori” – noi îi ziceam: “Echipa Morții” – îi numește pe Petre Gheorghe, pe Ștefan Cruceru, însă evită să-i pomenească pe Virgil Trofin și pe Ion Iliescu – oare de ce?, doar Iliescu nu mai este “președintele țării”! ; îl arată cu degetul pe “profesorul denunțător Ion Coteanu”, dar nu spune că acela (basarabean de-al meu, din Orhei, ticălosul!) după război fusese expulzat din Franța, ca spion sovietic, dimpreună cu Mariana și Mihai Șora, cu doctorul Herskowitz, tatăl lui Alain Paruit; nu amintește nici de principalii “profesori denunțători” (ba chiar acuzatori în “procesul” meu din iunie 1956, Iorgu Iordan, Al. Graur, L. Tismăneanu, Radu Florian – ei îmi cereau capul – noroc că mi-l apăra… Mișa Novicov!);

             În finalul (acestui episod) o întrebare: După modelul “Drepți între popoare” (ne-evrei onorați pentru că apăraseră, ascunseseră, favorizaseră trecerea din Ungaria în România, uneori cu prețul vieții, a unor evrei prigoniți) vor fi existînd și evrei care îi apăraseră pe români, în „Săptămâna Roșie”?, în Anul Roșu (1940-1941)?, în Deceniile Roșii (1944-1965)? Care este numele lor și pentru care fapte-bune sunt cinstiți?

          P.S. Să fie asigurat Teșu Solomovici: nu sunt sadic, deci nu-l arunc în “cușca cu lei” a Comunității evreiești. Cât despre “violența verbului polemic”, într-adevăr, sunt vehement, însă el, ca frecventator al Facultății de filologie, știe: polemikos = dispută aspră, război. Mă războiesc prin cuvinte – pe care mă străduiesc a le păstra în limita adevărului, chiar dacă uneori tonul… nu face muzica.”

             Până aici textul lui Paul Goma. L-am reprodus fără a epura niciun cuvânt. Apoi, polemica aceasta s-a stins, nu pentru că Goma s-ar fi dezis de „Săptămâna Roșie”. Totuși eu am subscris, opt ani mai târziu, în 2013,  propunerii Uniunii Scriitorilor din Moldova, de a i se acorda lui Paul Goma Premiul Nobel pentru Literatură. În 2019, i-am trimis noua mea carte „O istorie altfel a evreilor din România”, (Editura Academiei Române). Eram convins că cele câteva pagini evocatoare ale acelei tragice „Săptămâni Roșii”  și ale prezenței stânjenitoare a nomenclaturiștilor evrei în organigramele securiste și în vârfurile aparatului statal  comunist, l-ar putea interesa pe Paul Goma. Dar scriitorul era deja prea sleit de boala incurabilă, și nu a mai răspuns.

              Născut să fie o mare conștiință, un mare luptător pentru dreptate și adevăr, Paul Goma lasă în urma sa o operă viabilă și legenda unui antisemit de disprețuit. Legendă la care nu subscriu. Nu cred că a fost antisemit. Nu de puține ori Goma a respins acuzația. S-a lăsat însă prins în păienjenișul falsurilor și poveștilor despre evrei basarabeni batjocoritori de soldați români în retragere, care i-au stricat buna judecată și i-au orbit buna vedere. Încapsularea în această viziune eronată i-a fost mult stricătoare.

             În rest, de mortuis nihil nise bonum!

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.