Reteaua Corect

Deutsche Welle: Detașarea lui Klaus Iohannis începe să semene cu o demisie

Într-un articol publicat pe site-ul Dw.com, Horațiu Pepine a subliniat faptul că președintele Klaus Iohannis ”a lăsat în ultimele sale apariții publice impresia unei distanțe nefirești”, iar ”această detașare începe să semene cu o demisie”, relatează Știripesurse.ro.

Referindu-se la faptul că șeful statului nu a participat marți la ședința solemnă din Parlament, organizată pentru a marca 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, ci a ales doar să transmită un mesaj, jurnalistul califică gestul lui Klaus Iohannis drept un boicot.

”Se afla acolo 'toată lumea»'(foștii președinți, custodele Coroanei, patriarhul BOR, membrii ai Academiei), mai puțin președintele în exercițiu. Contează acum mai puțin conțintul mesajului care reia formula oficială cunoscută și care pune «unirea» în termenii convergenței europene. Prim-ministrul Viorica Dăncilă spusese în definitiv același lucru, plasându-se oarecum în dezacord cu sensul declarației Parlamentului. Și alții, așa cum am văzut, au pledat nu pentru desființarea, ci pentru spiritualizarea frontierelor. Dar nu a existat nici cea mai neînsemnată polemică. Prin urmare, nu unionismul era miza, ci participarea în sine. Indiferent de opinii, e un subiect important de istorie românească. De altfel, președintele a lăsat în ultimele sale apariții publice impresia unei distanțe nefirești, a unei ciudate indiferențe conciliante. Problema e că această detașare începe să semene cu o demisie”, scrie Pepine, potrivit B1.ro.

Acesta mai notează că impresia sa este aceea că ”Unirea Basarabiei cu România este un subiect pe care aproape nimeni nu îl gândește până la capăt”. În acest sens, jurnalistul a precizat că discursul președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost o modalitate de a condamna pe ocolite situația politică din țară, făcând trimiteri la abuzurile judiciare.

”Și poate și președintele Camerei, Liviu Dragnea, va fi făcut la un moment dat aluzie la incapacitatea României de a-și afirma voința politică într-un context de dependențe externe prea stricte”, mai scrie Pepine.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.