Reteaua Corect

De la ANTIFA la ANTI-FĂ. Mitingul Diasporei de la Dacian Cioloș la Viorica Dăncilă

„ANTIFA a fost prezentă la mitingul din 10 august. Așa explicau unii jurnaliști violențele din piață. Întrucât eu susținusem că huliganii care au provocat violențele din 10 august sunt membri ai galeriilor de fotbal Steaua, Dinamo și Universitatea Craiova, controlate de Ministerul de Interne prin DGIPI și Brigada de Intervenție a Jandarmeriei, am fost curios să văd despre ce este vorba”, scrie jurnalistul Dan Andronic într-o analiză publicată în Evenimentul Zilei și pe care o redăm integral în cele ce urmează.

„ANTIFA este o mișcare antifascistă, adică de stânga, cu rădăcini în Republica de la Weimar continuând tradiția cu ajutorul universitățile americane dominate de intelectuali de stânga, tip Berkley. O mișcare de tip anarhic care în zilele noastre luptă împotriva Statului, văzut ca opresor, are ca simbol pumnul strâns, muncitorește, așa cum cei de-un leat cu mine mai vedeau la manifestațiile de 1 Mai, participă la mitinguri și se remarcă aruncând nu numai cu pietre, ci și fecale și urină în polițiști.  Se îmbracă în negru și sunt extrem de violenți.

Aici cred că v-am atras atenția cu ANTIFA! Pentru că în mod sigur ați văzut știrile care spuneau că s-a aruncat cu fecale și urină în jandarmii prezenți în fața guvernului în data de 10 august, la așa-zisul miting al Diasporei. Nu pare a fi o invenție, sau dacă este o invenție, sursa ei este oficială. Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei a declarat în data de 10 august lucrul acesta: “Vor fi căutați toți aceia care au aruncat asupra forțelor de ordine cu obiecte contondente, cu bucăți din carosabil, au fost folosite inclusiv pungi cu urină și excremente care au fost aruncate în direcția forțelor de ordine”.

Imaginația tuturor s-a încins imediat și au început speculațiile privind prezența ANTIFA, acest grup anarhic, repet anti-fascist, speculații preluate imediat de cei care văd în Klaus Iohannis un dictator, dispus să sacrifice oameni pentru a da jos guvernul PSDO viziune care ar trebui să-l onoreze pe actualul președinte al României, pentru că o mare parte din electoratul de dreapta îl consideră mult prea pasiv în lupta cu Liviu Dragnea și ai lui.

Personal, cred că ideea cu prezența ANTIFA la mitingul din 10 august este o găselniță din arsenalul de “black propaganda”, venită din tabăra lui Liviu Dragnea. O idee ce pare să fi fost inspirată de fostul general SRI Florian Coldea, unul din participanții la conclavurile PSD de la Scroviștea, dacă este să-l credem pe Cozmin Gușă. O găselniță prin care se continua tipul de presiune pe care Liviu Dragnea l-a pus asupra SRI de ceva vreme prin declarații publice, tăieri de buget și acuzații de implicare politică.

De fapt asistăm la o bătălie a diversiunilor prin care se încearcă stimularea emoțiilor în rândul oamenilor. Bineînțeles că vorbim despre sentimente negative, de ură și încrâncenare, pentru că nu discutăm despre organizarea unui teledon în sprijinul sinistraților din Grecia, ci despre răsturnarea unui guvern.

Un guvern condus de un prim-ministru care a semnalat acest lucru la vârful Comisiei Europene, susținând că după mitingul din 10 august s-au auzit declarații ale “liderilor politici care au chemat la continuarea protestelor, aducând acuze instituţiilor statului, forţelor de ordine, respectiv celor care în toate statele membre au rolul de a proteja cetăţenii faţă de agresiuni şi acţiuni violente”.Viorica Dăncilă ridică miza și spune în finalul scrisorii “că aceste încercări de înlăturare pe cale violentă a unui guvern legitim pot reprezenta un precedent periculos în rândul statelor democrate”.

Un precedent periculos, dar care în România ultimilor 29 de ani s-a întâmplat adesea, devenind obișnuință. Am mai scris despre plecarea din Palatul Victoria a lui Victor Ponta ca urmare a presiunilor străzii, după tragedia de la Colectiv. Și atunci a fost același context încărcat de violență, iar guvernul a picat prin demisia premierului. Pentru că indiferent câte scrisori va trimite Viorica Dăncilă la Bruxelles, realitatea socială ne spune că oamenii sunt profund nemulțumiți de actuala clasa politică. Iar din această nemulțumire nu se poate ieși decât prin acceptarea ideii că responsabilitatea aparține politicienilor. Care trebuie să găsească soluții.

Poate că una dintre el ar fi o mișcare de tip ANTI-FĂ(cătură). Pe primul loc pot sta minciunile legate de mitingul din 10 august. Spuse de reprezentanți ai statului, la loc de frunte stând povestea jandarmeriței agresată de huligani, care era prezentată ca fiind într-o stare gravă, în scop propagandistic. Tot acolo putem pune declarațiile panicarde de tipul celor făcute de Dacian Cioloș privind componența gazului folosit de Jandarmerie, să fie taxate ca fiind manipulări grosolane.  O manipulare pregătită de o altă făcătură aruncată pe piață de un fost consilier al său, membru în partidul pe care-l conduce, potrivit căreia gazele Jandarmeriei sunt atât de periculoase, încât pot provoca inclusiv pierderi de sarcini și modificarea ADN-ului!

Tot în cadrul ANTI-FĂ ar trebui să intre și amalgamul de poze false distribuite cu zecile de mii pe rețelele sociale, care trebuiau să ateste brutalitatea jandarmilor, reacțiile stupide ale unor membri PSD, manipulările televiziunilor și răcnetele patriotarde ale unor analiști. Lista poate continua, iar oricare dintre cititori o poate completa.

De fapt, această mișcare ANTI-FĂ nu va avea succes, pentru că toate partidele sunt interesate de păstrarea acestei atmosfere de ură, o garanție a succesului în alegerile viitoare.

Iar Viorica Dăncilă ar avea impresia că ANTI-FĂ este o mișcare anarhică ce o vizează personal…”


Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.