Reteaua Corect
Sorin Rosca Stanescu

De ce reclamă Sandu la Casa Albă

Gabriel Sandu, fostul Ministru al Comunicațiilor în Guvernul Boc, plasat aici de Traian Băsescu, în prezent aflat după gratii, a formulat un denunț, care a generat un tsunami. Pentru că a oferit o definiție pe viu a sistemului ticăloșit. A statului paralel al cărui scop este să fure din banii publici. Dar oare numai pentru asta?

Nicidecum. Deși este, într-adevăr, o noutate faptul că într-o mega-escrocherie regăsim toate ingredientele statului paralel. Oameni politici la cel mai înalt nivel, oameni de afaceri, reprezentanți ai unor servicii secrete, membrii marcanți ai administrației publice centrale. Dar dezvăluirile nu se opresc aici. Gabriel Sandu mai devoalează două lucruri în legătură cu care până astăzi, exceptând câteva referiri din presă, a fost ținută batista pe țambal. Participarea la o mega-escorcherie, în care este fraudat statul român, a uneia dintre cele mai mari multinaționale din lume. Microsoft. Și implicarea, spune Sandu, prin trafic de influență, a doi ambasadori ai Statelor Unite la București, a unui ambasador al Germaniai și a unui ambasador al Austriei. Și iată cum s-a externalizat mega-escrocheria, acestă situație impunând și externalizarea investigațiilor criminale.

De ce abia acum a făcut Gabriel Sandu faimosul său denunț? Este o întrebare legitimă, pe care i-au pus-o mulți. Dan Chitic, apărătorul acestuia, susține că atât Gabriel Sandu cât și alți protagoniști ai afacerii Microsoft fac de trei ani declarații și propun de trei ani probe, care nu au fost luate însă în considerare de către DNA. Iar acesta este doar cel mai recent strigăt al celui aflat după gratii. O altă întrebare legitimă este de ce abia acum Gabriel Sandu se adresează Departamentului de Justiție al Statelor Unite. Nici acest lucru nu este întocmai adevărat. El a făcut acest lucru de mult. Și la fel cum nu a primit niciun răspuns de la autoritățile române, și la fel cum nu a putut obține din partea DNA o extindere a anchetelor, nici partea americană nu a avut vreo reacție vizibilă.  Astăzi însă, situația e întrucâva nouă.

Aflat după gratii, Gabriel Sandu a avut răgazul necesar să cereceteze toate dosarele Microsoft care au fost disjunse, în ciuda faptului că ar fi trebuit să rămână conexate pentru ca procurorii și judecătorii să înțeleagă întreg mecansimul escrocheriei care s-a desfășuat nu numai sub umbrela Ministerului Comunicațiilor ci în toate celelalte instituții ale administrației publice centale pe parcursul a peste zece ani.  În acest context, sunt extrem de relevante paticiparea la operațiunile de fraudare a statului român ale reprezentanților Microsoft, un colos legat ombilical de Statele Unite și a celor doi ambasadori americani, împotriva cărora Gabriel Sandu a făcut plângere penală, acuzându-i de trafic de influență.

Și iată de ce demersul său mai vechi pe lângă oficialii de la Washington urmează să fie reînnoit zilele acestea, conform afirmațiilor avocatului Dan Chitic. Practic, Gabriel Sandu va înainta memorii cu informații noi, puse într-un nou context, președintelui Statelor Unite, Donald Trump, Departamentului de Stat, Departamentului de Justiție și FBI. Mesajele sale vor ajunge simultan la mai multe instituții, pentru a se evita riscul ca documentul, dintr-un motiv sau altul, să nu parcurgă întregul circuit.

Dacă lucrurile se întâmplă așa cum le anunță în numele clientului său Dan Chitic, este cu totul și cu totul exclus ca autoritățile de la Washington să nu întreprindă demersurile necesare pentru aflarea adevărului și sancționarea celor vinovați. 

1.

Încă o BOMBĂ: Gabriel Sandu sesizează Washingtonul

Publicat in 28 septembrie 2017 la 15:58

La o zi după ce a depus la DNA o plângere penală cu un conținut fără precedent, Gabriel Sandu sesizează Departamentul de Justiție al Statelor Unite, asupra gravelor ilegalități pe care le-ar fi comis Microsoft în România, transformând acest stat într-un stat captiv și spoliindu-l financiar cu încălcarea și a legilor din Satetle Unite, precum și cu privire la traficul de influență exercitat de ambasadorii Statelor Unite la București. Postăm această sesizare.

2.

BOMBA BOMBELOR: Senzaționalul denunț făcut de GABRIEL SANDU

Publicat in 27 septembrie 2017 la 16:42

Publicăm mai jos, integral, denunțul pe care, chiar astăzi, Gabriel Sandu l-a depus la DNA în uriașa escrocherie Microsoft. Sunt vizați Traian Băsescu, Emil Boc, ambasadori ai Statelor Unite și Austriei, Elena Udrea, Dorin Cocoș, Claudiu Florică, Dinu Pescariu și mulți alții despre care Gabriel Sandu pretinde că s-au implicat în diverse feluri în furtul din avuția publică a României a zeci de milioane de euro. În denunț, se vorbește deasemenea și despre George Maior și Florian Coldea, despre generali SRI și STS.

3.

Denunțul

Publicat in 28 septembrie 2017 la 11:16

Gabriel Sandu, un personaj care a făcut parte din echipa politică și guvernamentală a lui Traian Băsescu, aduce câteva noutăți absolute prin consistentul denunț, pe care l-a formulat și l-a depus la Direcția Națională Anticorupție. Pentru prima dată, cel puțin după știința mea, într-un astfel de document sunt atacate teme majore, până acum dezbătute doar de presă și, tot pentru prima dată, poate fi definită și dintr-o altă perspectovă faimoasa expresie ”noi suntem statul”. În același timp, declarația-denunț a lui Gabriel Sandu constituie o provocare majoră pentru Direcția Națională Aticorupție. Un fel de examen mai greu decât toate celelalte până în prezent.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.