Reteaua Corect
Sorin Rosca Stanescu

Dacă unii sunt vinovați, ceilalți sunt inocenți?

La întrebarea de mai sus, răspunsul este categoric negativ, atunci când ne referim la situația extrem de complexă din Ucraina. Unicul stat despre care se spune că va intra într-o procedură accelerată de aderare la UE. În baza faptului că, victimă fiind a unei agresiuni, se opune cu eroism prăpădului declanșat de Vladimir Putin. În schimb, sesizată fiind, Curtea Internațională de Justiție de la Haga semnalează că vor fi puși sub anchetă pentru crime de război reprezentanți ai ambelor părți. Ceea ce confirmă corectitudinea întrebărilor din titlul de mai sus.

Vladimir Putin susține aproape la fiecare intervenție pe care o are, într-o încercare de a justifica agresiunea, două motive care, în același timp, ar fi și două obective ale invadării armate a Ucrainei. Primul motiv invocat este că, în Ucraina, funcționează organizații de tip nazist, care săvârșesc crime împotriva populației de etnie rusă nu numai în Donețk și Lugansk, nu numai în întreg Donbasul, ci și în zone ale Ucrainei aflate sub controlul total al autorităților acestui stat. În mod firesc, trebuie să ne punem întrebarea dacă acest lucru este adevărat sau nu. Există sau nu există organizații de tip nazist care, în mod programatic, asasinează cu sânge rece oameni pe motive etnice și religioase? A doua acuzație adusă de Vladimir Putin și prin  care acesta încearcă să întărească teza unui război cu caracter preventiv, deci nu pur și simplu a unui război de agresiune, este că pe teritoriul Ucrainei, cel controlat de autoritățile de la Kiev, există instalate capacități periculoase pentru Federația Rusă. Firește, la prima vedere, ne gândim la capacități militare. Numai că, în urma unor investigații, reiese că nu doar despre acestea este vorba. Ce se întâmplă la acest capitol? E real sau nu ceea ce acuză Vladimir Putin? Și cum se explică că acesta nu este explicit?

În documentele Organizației Națiunilor Unite, în urma investigațiilor făcute de inspectorii acestui organism internațional, rezultă – și în acest sens există o sumedenie de dovezi – că pe teritoriul Ucrainei și nu numai în Donbas există într-adevăr organizații de tip nazist, cum este de pildă faimosul batalion Azov, care declară în mod răspicat că este decis să declanșeze o cruciadă creștină împotriva comunităților de altă religie. Și chiar face acest lucru. În total, sunt 5 de grupuri extremiste de voluntari, organizați în sistem paramilitar și care ,în mod straniu, colaborează cu autoritățile legitime și constituționale ale statului ucrainean. Mai mult chiar, reprezentanți ai acestora cu notorietate și mare vizibilitate în ceea ce privește operațiunile de tip extremist, au reușit să fie aleși în Parlamentul de la Kiev. Numele lor sunt cunoscute. Sunt de notorietate națională și internațională, dacă luăm în serios numeroasele rapoarte ONU.

Aceste grupări extremiste, realmente de tip nazist, nu numai că acționează în mod violent, cu consecințe letale asupra unor persoane care au o altă orientare politică sau care se raportează diferit la problema națională, ci pregătesc în tabere paramilitare copii, pe care îi înarmează și îi învață cum să ucidă. Acești copii sunt echipați în uniformele acestor organizații paramilitare, interzise de toate legile internaționale, și poartă pe tricouri logo-urile acestora. Oriunde în lumea civilizată, asemenea practici sunt considerate crime de război. Aceste crime de război nu sunt săvârșite de Vladimir Putin. Ci tocmai de tabăra care este astăzi susținută de aproape întreaga lume civilizată. A pune arme în mâna unor copii și a-i învăța să ucidă și a le băga în cap o retorică de tip fascist este un fapt extrem de grav, constatat și dovedit de mai multe organizații internaționale în frunte cu ONU și în raport cu care cei care apără integritatea statului ucrainean, guverne, organizații și persoane, printre care mă număr și eu, au datoria de a reacționa. Mai mult. Circumscriindu-ne aceleiași crime prin care copiii sunt învățați să ucidă, numai cine nu a avut ochi să vadă nu a văzut imaginile terifiante, transmise în aceste zile de televiziuni din întreaga lume, care prezentau copii confecționând faimoasele cocktailuri Molotov. Sticle cu benzină, în care este montat un fitil, destinate incendierii blindatelor rusești. Să ne înțelegem bine. Atunci când te aperi, atunci când ești supus unei invazii, care încalcă în mod clar toate normele internaționale, ai dreptul, conform normelor internaționale consacrate, să te aperi cu întreaga capacitate, nu numai cu cea militară, ci și cu cea civilă. Este perfect legitim ca cetățenii neînregimentați militar să primească arme, iar apărarea să fie exercitată de întregul popor. Cu două excepții însă. Ca poporul să nu fie utilizat ca scut uman, pentru că și aceasta este o crimă de război, iar copiii să nu fie învățați și puși să ucidă. Și nici expuși în acest fel agresorului. Ori în Ucraina de astăzi, sub ochii întregii lumi, vedem cum chiar asta se întâmplă. Autoritățile statului ucrainean au permis și facilitat ocuparea de către luptătorii civili a unor imobile civile, case de locuit, spitale, școli, etc. Acești civili sunt utilizați astfel pe post de scuturi umane. Prezența lor în asemenea spații motivează până la un punct atrocitățile săvârșite de invadatori, respectiv lovirea deliberată a facilităților civile.

Dar ce o fi vrut Putin să sugereze legat de războiul preventiv? Și de ce nu a fost el explicit în acest sens? De ce a evitat cu obstinație să se refere exclusiv la armamentul furnizat de state NATO, dispus pe teritoriul Ucrainei, și la instructorii militari detașați în Ucraina în scopul utilizării acestor facilități militare? Explicația a fost descoperită de mai mulți jurnaliști din lume, chiar pe site-urile oficiale ale administrației centrale a Statelor Unite. În Ucraina a fost instalat un număr apreciabil de mare de laboratoare secrete, în care specialiști veniți din Statele Unite, sub acoperire de diplomați, au făcut și fac experiențe pe viruși. Este experimentată deci la greu arma biologică. De ce în Ucraina? De ce nu în Statele Unite? Fiindcă în Statele Unite asemenea experimente sunt strict interzise de lege. Tocmai din acest motiv, oamenii de știință americani au colaborat cu chinezii la Wuhan, laboratorul din care se presupune că ar fi scăpat virusul Covid. Conform legislației europene, funcționarea unor asemenea laboratoare extrem de periculoase nu este permisă nici pe teritoriul statelor membre. Și atunci Statele Unite au fost silite să identifice alte locații. Iar unul dintre statele gazdă a fost Ucraina. Afirmațiile de mai sus sunt, atenție, documentate chiar prin postările Ambasadei Statelor Unite din Ucraina. Aceste postări au fost șterse, după ce o jurnalistă extrem de curajoasă din Bulgaria le-a preluat, le-a postat, le-a comentat și a făcut gestul îndrăzneț de a se deplasa la fața locului și de a încerca să pătrundă în asemenea locații. În România, jurnalistul care a făcut zilele trecute această dezvăluire este Iosefina Pascal. Existența acestor laboratoare nu este un fake news. Este o realitate la fel de cumplită, cum este și utilizarea copiilor în război sau existența organizațiilor de tip fascist, tolerate și chiar încurajate de Guvernul Ucrainei.

Dar de ce Vladimir Putin, atunci când a sugerat că duce un război preventiv, s-a ferit să se refere la aceste laboratoare? Dintr-un motiv foarte simplu. Orice asemenea referire ar avea efect de bumerang. Pentru că asemenea laboratoare, care pregătesc războiul biologic, există în număr mare și pe teritoriul Federației Ruse. Cu singura deosebire că produsele acestora nu pot fi utilizate împotriva Federației Ruse, ci împotriva adversarilor acesteia.

Tocmai asemenea realități cred eu că sunt avute în vedere în comunicatul difuzat de tribunalul internațional. Atunci când se precizează că vor fi cercetate crimele săvârșite de ambele părți. Dar cum vor putea fi acestea cercetate, în condițiile în care războiul contra Ucrainei a solidarizat practic aproape întreaga planetă, astfel încât cei mai mulți dintre oficialii statelor îl văd pe Putin, pe bună dreptate, drept inamicul numărul unu al păcii? Pentru a fi creat un tribunal penal, care să-l judece pe Vladimir Putin după modelul în care au fost judecați, condamnați și executați alți lideri de state identificați drept criminali de război, este necesară o decizie a Organizației Națiunilor Unite. Această decizie nu poate fi luată decât cu condiția eliminării din Consiliul de Securitate a Federației Ruse. Este o inițiativă pe care și-a asumat-o premierul Marii Britanii, Boris Johnson. Eliminarea nu se poate produce decât în urma unui vot majoritar în Adunarea Generală. Este deci o operațiune destul de complicată, dar care și ea este preconizată a se desfășura în ritm accelerat. Nu-mi rămâne decât să sper că, până când vor fi cercetate acțiunile criminale săvârșite în ambele tabere, oficialii statelor NATO și UE își vor deschide bine ochii și nu vor mai refuza să vadă răul, indiferent în ce tabără se produce acesta.

Închei această analiză, pe care „paralelii” ar putea-o taxa drept o pledoarie pro-Putin, cu o întrebare aparent retorică. Oare cum se explică faptul că autoritățile unui stat atât de important cum este Israelul, un stat atât de prezent și de activ în cele mai importante dezbateri ale lumii contemporane, s-au abținut până în acest moment de la emiterea unor acuzații ferme împotriva agresiunii declanșate de Vladimir Putin împotriva Ucrainei? Nu care cumva puternicele accente antisemite ale organizațiilor paramilitare la care m-am referit mai sus au cântărit greu în adoptarea poziției de expectativă a Guvernului de la Ierusalim?

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.