Reteaua Corect

Dăncilă anunță, în ședința de Guvern, OUG pentru a combate efectele protocoalelor

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că a discutat cu liderii europeni și i-a informat despre faptul că Guvernul va emite OUG pentru înlăturarea efectelor protocoalelor secrete, ca urmare a deciziei Curții Constituționale, relatează Știripesurse.ro.

”Trebuie să remarc cu mâhnire două aspecte: ne confruntăm cu o campanie de dezinformare despre România, din partea unor oameni politici, până la cel mai înalt nivel.

Am dat asigurări că Guvernul va milita pentru respectarea valorilor care asigură fundamentul Uniunii Europene. Vom milita pentru  statul de drept, asigurarea independenței justiției, însă am transmis cu fermitate că cetățenii români trebuie să se bucure de libertăți care orice cetățean european. CCR a constatat că în justiție s-au folosit practici în afara legii și este nevoie să corectăm aceste lucruri. ”, a spus Viorica Dăncilă, la începutul ședinței de Guvern. Ea nu a precizat dacă Executivul va adopta vineri ordonanţa anunţată deja de Tudorel Toader.

 După cum amintește Mediafax, premierul a declarat, marţi la Antena 3, faptul că Guvernul vrea să emită OUG pentru repunerea în termen a celor condamnaţi de complete nelegal constituite, iar acest lucru nu împiedică deloc lupta împotriva corupţiei.

„Am discutat cu ministrul Justiţiei despre această OUG care dă posibilitatea unui proces corect. Cred că dincolo de faptul că vorbim de statul de drept, despre justiţie, trebuie să vorbim şi despre aceste drepturi ale acestor oameni. Trebuie să vedem cum putem îndrepta aceste lucruri. Trebuie să dăm şi acestor oameni o şansă”, a declarat Viorica Dăncilă la Antena 3.

De asemenea, precizări au fost făcute şi luni de către ministrul Justiţiei cu privire la subiect. Acesta a spus că în cazul în care va fi emisă OUG pentru rejudecarea proceselor, că vor fi revizuite toate soluţiile completelor de 5 judecători de la ÎCCJ, chiar şi cele în care au fost pronunţate soluţii de achitare. Contestaţia în anulare în privinţa achitărilor poate fi făcută de procuror.

Comisia Europeană a transmis, referitor la OUG pentru repunerea în termen a celor condamnaţi de complete nelegal constituite anunţată de Tudorel Toader, că monitorizează discuţiile, subliniind că e important ca România „să revină la parcursul combaterii corupţiei, să asigure o justiţie independentă”.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.