Reteaua Corect
Sorin Rosca Stanescu

Cuvinte cheie care pun opinia la zid

Am trăit să o văd și pe asta. Departamentul pentru Situații de Urgență – job-ul lui Raed Arafat – a luat inițiativa. Dă de pământ cu libertatea de opinie. A raliat în jurul său tot ce poate fi mai bun: Guvernul, CNA și câteva ONG-uri. Împreună au creat o platformă, care a început chiar azi să funcționeze. Prin intermediul acesteia, sunt vânate opiniile. Și, prin definiție, opinii pro-Putin au toți cei care critică Guvernul. Ori pe președinte. Cenzură, frate, în toată legea.

Această platformă scanează mediul online, site-uri, bloguri, orice tip de postări și, utilizând câteva cuvinte cheie, cum ar fi de pildă „corupție” sau „incompetență”, stabilește care sunt persoanele care desfășoară o propagandă pro-putinistă. După care, firește, urmează punerea acestora la zid și executarea lor sumară.

Partea cea mai interesantă a acestui demers unic în istoria României este asocierea pe care o stabilesc inițiatorii între politica pro-rusă și opiniile unor persoane, conform cărora reprezentanți ai unor autorități importante ale statului, cum ar fi de pildă un prim-ministru, miniștri, șefi de instituții și, firește, președintele republicii, sunt taxați drept corupți sau incompetenți. Eu, de pildă, dacă comit și azi ceea ce am comis și ieri, adică dacă repet afirmația că Virgil Popescu, ministrul Energiei, și-a dovedit din nou din plin incompetența, neacționând pentru a preveni specula la carburanți, voi fi imediat taxat pe această platformă drept pro-rus. Se înțelege că, în viitor, vor exista și consecințe. Vor fi aplicate fel de fel de pedepse, ca persoana respectivă să fie îndreptată. Să-și schimbe radical atitudinea. În caz contrar, probabil va fi biciuit în piața pubică. Sau bătută cu pietre. Sau executată.

O repetiție generală tocmai s-a desfășurat într-o ședință de la Consiliul Național al Audiovizualului, care cu certitudine va intra în analele instituției. Un post de radio care nu are aproape niciun fel de venituri, pentru că așa stau lucrurile în ceea ce-i privește pe salahorii acestui domeniu al audiovizualului, Gold FM, a fost sancționat cu fabuloasa amendă de 50.000 de lei. Printr-un vot în unanimitate. Conform acestui vot, s-a apreciat că Gold FM promovează o politică redacțională pro-Putin. Și au fost nominalizați în acest sens, în mod repetat, de către vajnicii inchizitori ai audiovizualului, Mircea Toma și Dorina Rusu, două personalități în fața cărora trebuie să ne scoatem de mai multe ori pe zi pălăria, Adrian Severin, Petru Romoșan, Iosefina Pascal, Ion Cristoiu și, desigur, Cozmin Gușă. Nu-mi vine să cred că eu am scăpat. Ciudată amnezie. Aceștia sunt acuzați că ar susține prin comentariile și opiniile lor „diversiuni și conspirații”. Iar Dorina Rusu chiar a făcut afirmația că Gold FM ar trebui să-și schimbe numele în Kremlin FM. S-a întâmplat în ziua de 10 martie, o zi neagră în istoria libertății presei în general și a libertății de opinie în special.

Eu unul m-am învățat minte. Învăț din greșelile criminale ale altora. Învăț ca în niciuna dintre analizele mele să nu mai folosesc cuvintele cheie, care ar putea fi transformate în gloanțe împotriva mea, cum sunt „hoție”, „incompetență”, „mizerie legislativă ori nelegislativă”, „corupție” și încă câteva zeci de asemenea expresii, care formează plasa de cuvinte în care de acum încolo vor fi prinși peștii mari sau peștii mici care, în viziunea înțeleaptă a guvernanților noștri, se vor face vinovați de delict de opinie și vor trebui internați eventual într-un lagăr de concentrare. Pentru a fi împiedicați să-și mai critice guvernanții, făcând astfel implicit propagandă în favoarea Moscovei. Asta da lume liberă!

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.