A cui este Ucraina?

În urmă cu opt ani, statul ucrainean nu-și mai putea plăti datoria publică. Era în faliment. La un pas de a declara că se află în încetare de plăți. A fost un moment cheie în istoria recent a statului. A intervenit fondul de investiții american Franklin Templeton Investment. Cel care, dispunând de active în valoare de peste 800 de miliarde de dolari, a cumpărat și în România o parte însemnată din Fondul Proprietatea. Familia Rothschild este proprietara acestui uriaș fond de investiții. Și așa se face că respectivul fond a achiziționat 20% din datoria publică a Ucrainei prin achiziția de acțiuni, ceea ce înseamnă foarte pe scurt bunuri, servicii și societăți comerciale. Acum, din nou, Ucraina este pe buza prăpastiei, nu numai fiindcă este supusă unei agresiuni extrem de periculoase, ci și fiindcă nu mai este capabilă să facă față obligațiilor financiare pe care și le-a asumat.

În consecință, Comisia Europeană urmează să decidă peste câteva zile să emită acțiuni în valoare de 15 miliarde de euro garantate de toate statele membre, acestă sumă uriașă urmând să fie virată în conturile Ucrainei. Presupun că și Uniunea Europeană va solicita în schimb garanții de aceeași natură ca și fondul de investiții Franklin Templeton.

Nici acest nou fond creat în beneficiul Kievului nu este suficient. De aceea, peste Ocean, în Statele Unite, Congresul i-a dat mână liberă președintelui Joe Biden să semneze acordarea unor noi ajutoare Ucrainei, atât financiare, cât și în armament. Alte miliarde de dolari. Și tot Congresul Statelor Unite a decis eliberarea în beneficiul Ucrainei a peste 30 de miliarde de dolari, care vor putea fi utilizați pentru dotări militare, dar și pentru refacerea economiei.

Pe de altă parte, în urmă cu circa două săptămâni, Volodimir Zelenski a prezentat națiunilor care susțin Ucraina factura de până acum a acestui război. Cu alte cuvinte, cât ar costa refacerea infrastructurii Ucrainei. Suma este exorbitantă, dar probabil apropiată de realitate. 5 mii de miliarde de dolari. Între timp însă, rachetele rusești au continuat să cadă, distrugând alte părți din infrastructură. Iar cetățenii au continuat să părăsească Ucraina în număr mare și cu toți banii pe care au reușit să-i strângă într-o viață întreagă. Este clar că nu vor mai putea plăti impozite în Ucraina. Vor plăti impozite acolo unde se vor angaja. Cei care se vor angaja.

Iar războiul costă și el, tot după calculul lui Zelenski, alte zeci de miliarde de dolari pe lună.

Ei bine, după acest bilanț sumar, e timpul să încercăm să răspundem la întrebările inițiale. Și să pornim de la o premiză corectă. În intenție cel puțin, doar o mică parte din sumele de bani pe care le-am consemnat reprezintă donații. În realitate, statele procedează în așa fel încât să obțină o serie întreagă de garanții că, într-o formă sau alta, acești bani vor putea fi restituiți. Dacă nu cash, atunci în natură. Este motivul pentru care îi auziți din ce în ce mai frecvent pe oficialii celor 40 de state care susțin Ucraina vorbind despre implicarea lor în reconstrucție, după încheierea războiului. Cum va decurge acest proces? Dacă lucrurile merg bine, un stat cum este de pildă România, incapabil să-și modernizeze infrastructura rutieră, feroviară, maritimă, fluvială și aeriană, se va angrena în refacerea infrastructurii Ucrainei. Pe banii contribuabililor români. Admițând că așa va fi, va obține ceva în schimb. Proprietăți și acțiuni. Va putea acapara sectoare importante din zona serviciilor vitale ale Ucrainei. Urmând ca, în deceniile viitoare, să ne scoatem pârleala. În același sistem, se vor implica și celelalte state. Unele mai mult, altele mai puțin. Unele mai eficient, altele mai ineficient. Dar, în aceste condiții, Ucraina cu ce va mai rămâne?

Din această perspectivă, cea descrisă mai sus, luptându-se cu eroism în fața agresiunii Federației Ruse și admițând, cum eu unul cred, că va câștiga acest război, în prima zi de pace ucraienii, cei rămași în viață și în țară, vor constata că statul nu le mai aparține. Practic, el va deveni proprietatea unor fonduri de investiții și a unor state. Ucrainenii rămân datori vânduți, la propriu. Și în cel mai bun caz vor trece decenii, multe decenii, până când ei vor fi în stare să-și ia țara înapoi.