Reteaua Corect
Sorin Rosca Stanescu

Crima de la Marea Neagră

Voi publica curând, în serial, o amplă dezvăluire. Ea se referă la un jaf de proporții colosale. Probabil cel mai mare jaf din istoria României. La care participă chiar Guvernul acestei țări. Și majoritatea parlamentară. „Operațiunea Marea Neagră” va fi pusă în operă în aceste zile. Printr-o lege care urmează să fie votată în Camera Deputaților. După care se va alege praful din toate bogățiile Mării Negre. Și din litoralul românesc.

Am început prin a semnala modul în care urmează să fie înstrăinat un perimetru din subsolul Mării Negre, estimat a avea 48 de miliarde de metri cubi de gaze, către trei multinaționale. Fără ca românii să se aleagă cu vreun metru cub de gaz din această afacere. Și în condițile în care nivelul redevențelor care urmeză să fie plătite este printre cele mai mici din lume. Mai mult, printr-un proiect de lege avansat de Guvern și votat în mod iresponsabil în Senat, este prevăzută o jonglerie juridică sub forma unui credit fiscal acordat cu generozitate de statul român acestor multinaționale. Cu alte cuvinte, până și redevențele vor fi reduse dramatic. Toate acestea se întâmplă în perimetrul numit Neptun Deep. Și care urmeză să fie explotatat de Exxon, de OMV și de LukOil. Dezastrul este însă, după cum am aflat, mult mai mare. Grozăvia abia începe.

Am strâns informații și am aflat că, în total, în aceeași situație se află șase perimetre. Iar cantitățile declarate și însumate de gaze naturale sunt colosale. Și când folosesc termenul „declarate”, știu ce spun. Firmele care au explorat zăcămintele, aceleași care vor face și exploararea, indiferent de ceea ce au descoperit în subsolul Mării Negre, sunt interesate să anunțe cantități mult mai mici decât cele reale. Și avem dovada că exact așa au procedat.

Din aceste bogății uriașe, care ar putea asigura realmente un semnificativ salt al economiei și societății românești, de care am putea beneficia noi și generațiile viitoare, nu ne vom alege cu niciun câștig. În schimb, prejudiciile vor fi uriașe.

Indiferent cât de avansată este tehnica de exploatare și de prelucrare a acestor zăcăminte, este o certitudine faptul că se va produce într-un grad mai mare sau mai mic o poluare a Mării Negre, în dreptul coastelor românești. Ceea ce urmează însă să se întâmple pe litoral este de-a dreptul apocaliptic. Comunitățile de români de pe litoralul Mării Negre vor fi profund afectate. Viața oamenior se va transforma radical în rău. Iar turismul la Marea Neagră, o altă importantă resursă a României, va fi grav compromis.

Totul se joacă chiar acum. Iar astăzi, o firmă de avocați face în Parlamentul României lobby pentru trecerea proiectului de lege și prin Camera Deputaților.

Voi reveni publicând în serial aceste dezvăluiri, însoțite și de hărți explicative.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.