Contra-anticorupția

În opinia (fermă) a respectivului totul, dar absolut totul, este cusut cu ața albă a diversiunii, culmea reprezentând-o afirmația iresponsabilă că Monica Macovei, această veritabilă preoteasă a moralității politice, ar fi tras vreun beneficiu personal de pe urma inventarului făcut de credinciosul Cristi Danileț dosarelor cu informări referitoare la magistrați.
Oricât mi-aș dori să pot fi de acord cu susținătorul acestei teze, tot mă încearcă niște umbre de îndoială. Dar dacă...? Desigur, nimeni nu poate băga mâna în foc că la aniversarea lui Onțanu comesenii ar fi complotat cum să ia din voturile lui Geoană și să i le transfere știți dv cui - iar asta chiar dacă procesul de votare de la Paris ridică serioase semne de întrebare, pe care doar teoria relativității le-ar putea lămuri. Sigur că nici Codruța Kovesi, cea care declara că detestă compania politicienilor, nu prea avea ce căuta la respectiva sindrofie, mai ales că nici nu avea loc în crama unei podgorii. Cât despre generalul Coldea, acesta nu putea fi acolo decât în calitatea sa de subaltern al lui  Maior, pentru a asigura protecția inclusiv informativă a șefului său. Nu știu ce elemente semnificative ar putea desprinde comisia parlamentară din investigarea acestui episod (despre dosarul deschis „la mișto” de Lazăr nici nu merită să mai pomenim), mai ales că la origine se află o „turnătorie” făcută de comun acord cu cei turnați și investigați. Nici măcar dintr-o altă anchetă parlamentară (legislativul ar trebui să se miște mai vioi, că iar i-o ia Lazăr înainte) referitoare la arhiva SIPA, nu văd ce s-ar mai putea desprinde semnificativ, din brambureala interesată care a domnit acolo. Cu siguranță că Danileț, luându-l pe prețiosul său „nu” în brațe și netrebuind să înfrunte alte acuzații decât cele ale celui care a dat în vileag tărășenia când nu mai avea nimic de pierdut în confruntarea sa cu parchetul. Cât despre Monica Macovei...
Dacă poate fi ceva desprins din acest șir de întâmplări neîntâmplătoare, acest ceva se referă la mecanismele vicioase ale acțiunilor cărora li s-a pus numele pompos de anticorupție. Se poate reconstitui modul de funcționare al reglărilor de conturi politice, pe filiera obținerii de informații din ascultările efectuate de SRI, combinarea lor cu rodul denunțurilor interesate obținute cu tehnica proprie procurorilor DNA și - mai ales - conectarea dosarelor astfel rezultate la mecanismul esențial de obținere a condamnărilor necesare.  Filierei deja amintite i s-a alăturat - cu rol hotărâtor - Înalta Curte de Justiție, unde persoane manipulabile ca Livia Stanciu (ajunsă de-a dreptul miraculos în această funcție, în ciuda modestiei sale intelectuale mai mult decât evidente )au putut să manipuleze, la rândul lor, magistrați care aveau ceva pe conștiința morală și profesională, sau ceva de câștigat. Cam pe aici se situează contribuția „copiilor” făcute prin arhiva SIPA, când se ardeau becurile, ca și succesul de-a dreptul consternant al unor instanțe care au reușit condamnări spectaculoase în lipsa probelor, sau pe bază de...telepatie!
Dacă luăm la numărat inventarul succeselor anticorupției, vom constata că în afara cauzelor „dedicate”,care trebuiau rezolvate cu orice preț, restul este plevușcă, prea puțin semnificativă pentru o anticorupție reală. Iar dacă ceva este contra anticorupției, nu poate fi decât ea însăși și cei care o reprezintă.

Sursa: Amosnews.ro