Reteaua Corect
Adrian Severin

Confesiunile unei măsele stricate

Scris de Adrian Severin in 04 iunie 2020 la 17:18, in Politics. 1653 vizualizari Intra in discutie Tagurijustitie, legile Justiţiei, statul de drept shortlinkhttp://crct.ro/nwbs

Un fost ministru al justiției, remaniat cu ceva timp în urmă, în pofida rezistenței sale la acest „dureros” proces constituțional de ejectare, își deapănă într-un interviu dat recent publicității, amintirea „suferinței” îndurate din pricina unor „penali” care făceau „presiuni” asupra lui ca să inițieze legislație pentru modificarea codurilor cu același nume. O lovitură de picior dată astfel unor oameni din mâna cărora a mâncat, acum căzuți sub ghilotina unei (in)justiții pe care ca ministru, a refuzat să o reformeze.

Diferența între acest mare „ronin al dreptului” (acum în căutare de stăpân) și marea preoteasă” a justiției de șanț care i-a succedat în funcție și procedee, este că el nu s-a bălăcit în piscina bunului păstor” american Jeffrey Epstein, ci doar în mocirla politicii autohtone. În rest, același aluat.

 Doi criptoapărători (sic!) ai statului de drepți” care se autodenunță și povestesc cum au sabotat guvernele din care au făcut parte, uitând că dacă unii iubesc trădarea, nimeni nu se încurcă cu trădătorii. Dl profesor ex ministru și-a ievaluat” greșit șansele de a-și recupera scaunul de demintar nedemn al statului român, întrucât insistă în a ignora faptul că atunci când faci parte din guvernul unui partid, trebuie să aplici politica acelui partid, inclusiv în ceea ce privește legislația penală și procesual penală. Dacă nu îți place, pleci.

 Deci odiosul” PSD nu a făcut presiuni asupra lui, ci i-a încredințat misiuni pe care, cu eroică” premeditare, el nu le-a îndeplinit, fiind fidel, vezi Doamne, valorilor” apărate de batalioanele de asalt ale mișcării #rezist. Valori împărtășite de executivul pseudoliberal în exercițiu, la ușa căruia cu sârg lustruiește clanța.

Să te lauzi cu asta este ori culmea inteligenței asimptomatice ori culmea lipsei de bun... gust.

 

 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.