Reteaua Corect
Sorin Rosca Stanescu

Ciucă „al său”, Ciucă „al lor”

Conform Corinei Crețu, cu vasta ei experiență de fost comisar european, fiecare zi de întârziere în punerea pe șine a unui nou guvern ne-a costat câte 20 de milioane de euro, prin neaccesarea la timp a fondurilor europene. Asta pe lângă toate celelalte uriașe pagube și nenorociri concretizate în pierderea de vieți omenești. Iar tot tragicul circ a avut un singur obiectiv. Plasarea în fruntea guvernului a „premierului său”. Klaus Iohannis s-a complăcut cu cinism și chiar a regizat tot acest joc. Au trebuit să moară oameni.

Astăzi cunoaștem oficial ceea ce știm oficial de foarte mult timp. Și anume numele premierului. Iar apoi cum va fi împărțit cașcavalul puterii. Ce înseamnă acest nou guvern pentru România, cum și cât timp va funcționa el și în ce măsură își va produce efectele asupra evoluției electorale a partidelor politice?

Dar, până una alta, mă grăbesc să spulber o dublă iluzie. O iluzie intens vehiculată de către presă și clasa politică. Și anume că, militar de carieră fiind, generalul Nicolae Ciucă va respecta cu strictețe legea, asigurând o guvernare corectă și dreaptă, și că el va ști să-i rămână loial până la capăt președintelui Klaus Iohannis. În trecutul relativ recent al generalului cu patru stele, există cel puțin patru împrejurări care dau peste cap imaginea descrisă succint mai sus. Prima este că și-a construit legenda, cum că ar fi fost singurul ofițer superior al Armatei Române, care a câșigat o bătălie după al Doilea Război Mondial, ca un impostor. Bătălia invocată și plasată într-o localitate din Afganistan a avut de fapt loc, dar nu a avut, la o lună după ce trupele americane curățaseră orașul. A doua împrejurare este extrem de gravă și nu apasă doar sub aspect moral. Ministru al Apărării fiind și coordonând direct, cu răspunderea adecvată în această calitate, și serviciul secret al Amatei, Nicolae Ciucă nu are cum să nu răspundă pentru gravele și repetatele devalizări de bani săvârșite de șefii acestui serviciu, care au făcut raportări false de spioni și informații care ar fi fost plătite cu bani grei, care până la urmă au ajuns în buzunarul lor. Această operațiune, oricât de mult s-a încercat, nu a putut fi mușamalizată până la capăt de instanțele militare. Și câteva lucruri extrem de grave au ieșit la lumină. Între acestea și „detaliul” că persoana răspunzătoarea pentru contabilitatea secretă a acestor fonduri secrete devalizate a fost chiar soția lui Nicolae Ciucă. Și ajungem astfel la a treia pată pe biografia sa. Doamna Ciucă, subofițer fiind la acea dată, s-a retras în mare grabă acasă, în decembrie anul trecut, imediat după ce a izbucnit uriașul scandal. Dar nu pentru mult timp. A revenit în ianuarie pe o funcție relativ importantă, după care, din nou, s-a retras, de această dată definitiv, la pensie. S-a dat astfel peste cap și, din subofițer, a devenit colonel. Foarte urât. În fine, generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, ministru al Apărării fiind, s-a deplasat tot în decembrie anul trecut la Kiev pentru a semna, desigur cu acordul lui Klaus Iohannis, dar fără ca Parlamentul României să știe nimic, un infam acord militar între România și Ucraina, prin care noi ne angajăm să asigurăm o susținere tehnică și logistică a armatei acestui stat, aflat într-un conflict deschis cu Federația Rusă. Ceea ce ne plasează în mod indiscutabil într-o tabără a inamicilor Moscovei și ne poate transforma oricând într-o țintă. În același timp, același domn Ciucă a semnat postfața unei cărți extrem de valoroase, „Cavalerii Apocalipsei”, semnată de Harlan Ullman, unul dintre cei mai mai experți militari americani. Acesta pledează, iar Nicolae Ionel Ciucă îi dă dreptate, asupra necesității ca Statele Unite, înainte de a acționa în vreun fel împotriva Rusiei și Chinei, să încerce să înțeleagă modul de gândire al liderilor acestor țări, să le descifreze tradiția și să interpreteze corect circumstanțele în care se produc evoluțiile din aceste state. El susține că Rusia și China nu trebuie privite aprioric și permanent ca dușmani ai Americii și nici măcar ca rivali absoluți și ireconciliabili, ci ca state suverane cu care trebuie să se negocieze. Nicolae Ciucă cu o mână a semnat o postfață la o carte valoroasă, declarându-se în deplin acord cu opiniile autorului, și cu cealaltă mână a făcut contrariul, semnând de astă dată nu o postfață, ci un acord militar, care deranjează în mod vădit Moscova și care ne poate fi fatal. Mai ales în condițiile în care expertul american pe care Ciucă îl aplaudă susține cu argumentele pe masă că articolul 5 al Tratatului NATO, cel care consacră principiul „toți pentru unul, unul pentru toți”, se poate dovedi o iluzie. Sau chiar o farsă. De vreme ce nu a fost activat niciodată, cu excepția războiului din Afganistan, pe parcursul căruia s-a dovedit că faimoasa coaliție NATO, activată de acest articol 5, nu s-a luptat de fapt împotriva unui stat care ar fi atacat un membru NATO, în speță SUA, ci împotriva unui stat pe teritoriul căruia a funcționat temporar o organizație teroristă, Al Qaida, care ea și nu statul afgan a pus la cale atentatele de la 11 septembrie.

Acesta este generalul Nicolae Ionel Ciucă și aceasta este biografia sa reală, din ceea ce cunoaștem până în acest moment. Căci vor veni desigur și alte revelații. Klaus Iohannis, pentru a-l numi, a sacrificat practic multe vieți omenești, pentru că fiecare zi de întârziere a instalării unui nou guvern a generat întârzieri grave în luarea măsurilor adecvate pentru protecția sanitară a cetățenilor. Ca să nu mai vorbim de ceea ce a generat această întârziere provocoată pe altarul lui Nicolae Ciucă în plan economic și social.

Intenția mea este ca mâine, când probabil vom fi în posesia unor informații complete despre configurația noului guvern, despre noile raporturi de putere, să continui acest demers, pentru a răspunde și celorlalte întrebări, pe care le-am invocat la începutul acestei analize. Și, cu voia lui Dumnezeu, poate că începând de poimâine voi continua să vă mai relatez uimitoarele jonglerii făcute de Raed Arafat.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.