Reteaua Corect

Chipul hidos al poliției politice din Procuratură

Vara anului 2008 - după aproape 6 luni de audieri, cercetări, filaje, înregistrări ale convorbirilor telefonice, înregistrări ambientale împreună cu ofițerii judiciariști din cadrul Poliției Capitalei, ne hotărâm să procedăm la declanșarea operațiunii de depistare, prindere și conducere a tuturor persoanelor cercetate în cauză la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, pentru audieri. Deoarece erau aproximativ 70-80 de persoane, am stabilit ca persoanele să fie audiate la sediul Poliței Capitalei. În timpul acțiunii de depistare, respectiv perchezițiile domiciliare, am continuat înregistrarea convorbirilor telefonice pentru a ne ajuta inclusiv la localizare în momentul operativ. Conducătorul grupării infracționale cercetate nu a fost găsit la domiciliu, deoarece fusese avertizat de acțiune și reușise să părăsească teritoriul Municipiului București. Din comunicările acestuia cu alte persoane din grupare a reieșit că „Max ăsta are un mare tupeu că vine la mine acasă . Cine dracu’ se crede el, nu știe ce pot să-i fac?”. La acel moment, chiar nu știam.

După finalizarea percheziției la domiciliul acestuia, mă deplasez la sediul Poliției Capitalei pentru începerea audierilor în cauză, dar, între timp, datorită acțiunii de amploare, se stabilește să susținem și o conferință de presă. Până la susținerea conferinței de presă, îmi este prezentată o fotografie cu o persoană care seamănă izbitor cu șeful grupării și viceprimarul Capitalei de la momentul respectiv, Răzvan Murgeanu, în care primul îi dădea celui de al doilea un plic!!! Inițial, am crezut că pozele provin de la un filaj din dosar, deoarece erau făcute profesionist.

Prezentă toată presa la conferința de presă, prezint succint situația de fapt și răspund la întrebări. La un moment dat, în timpul conferinței afirm, pe baza înregistrărilor din dosar, că „oameni politici au fost sprijiniți în campania electorală de lumea interlopă”... Am fost întrebat despre cine este vorba și am răspuns că este vorba despre un PRIMAR.

Din interceptările mele rezulta că, prin intermediul șoferului său, Liviu Negoiță, primarul sectorului 3, avea strânse legături cu această grupare pe care eu o cercetam pentru violențe, șantaj, taxe de protecție, tentativă de omor, ultraj contra bunelor moravuri etc..

După încheierea conferinței de presă, fără să urmăresc reacțiile, mă apuc de audierea persoanelor reținute până atunci. După aproximativ 30 de minute sunt sunat de adjunctul primului procuror care îmi spune că procurorul general vrea să vorbească cu mine, să mă prezint cu dosarul la ei. Îi spun că nu am cum, dosarul are aproape 15 volume și am peste 30 de persoane la audiere și eu am doar 24 de ore pentru prezentarea la instanță, dacă am propuneri de arestare de făcut. Mi-a spus că nu-i interesează și să mă întorc la sediu.

Mă duc la sediu, fără dosar, și mi se spune: „dacă nu te băgai în declarații politice, acum erai erou național, că până la tine nimeni nu a făcut așa ceva; dar, pentru că te-ai băgat, acum ești în căcat cât casa”. Îmi spune adjunctul: „ Kovesi nu mai vrea să stea de vorbă cu tine, hai la procurorul general de la Curte”. Domnul George Bălan îmi spune, cu foarte mult calm: „Max, despre ce este vorba?”, îi explic în mare despre ce este vorba în dosar, dar dumnealui îmi spune că Parchetul General este interesat de afirmațiile mele legate de oamenii politici, nu de dosar în sine. Îi spun că am înregistrările cu șoferul lui Negoiță și lumea interlopă și mai am înregistrări care conduc la legături între colegi de-ai noștri cu această grupare și că eu cred că avertizarea a plecat de la noi. Și îmi spune că procurorul general Kovesi îmi transmite că „ sunt ca un dalmațian și să am mare grijă” și că mai bine ar trebui să renunț la dosar și să le dau interceptările. Îi spun că nu sunt de acord, eu nu predau dosarul și munca mea de 6 luni și, dacă încearcă să îmi forțeze mâna, organizez o altă conferință de presă imediat și spun tot ce s-a întâmplat. Îmi spune că o să transmită mai departe răspunsul meu și eu plec să îmi continui audierile.

După 36 de ore de nesomn, pregatirea activitatilor desfasurate, perchezitii, audieri, sesizez instanța de judecată cu propunere de arestare a unora dintre persoanele audiate. Nu știam nimic din ce se întâmplase în spațiul public de la declarația mea.

Instanța nu emite mandate de arestare preventivă si atunci mi-a trecut orice stare de oboseală și sun să aflu ce s-a întâmplat. Mi se spune că judecătoarea are cerere de pensionare depusă și nu aiba probleme deoarece între timp a ieșit un mare scandal public, oamenii politici reacționând, inclusiv președintele care a afirmat că s-a săturat de „ procurori James Bond care se întâlnesc pe la colțuri cu conul Alecu” (referindu-se la un bun prieten al meu, Alecu Racoviceanu).

A doua zi mi se cere imperativ să predau înregistrările și filajele care îi priveau pe Negoiță și Murgeanu, le spun că nu am decât cu Negoiță și nimic despre Murgeanu, de unde au scos-o cu Murgeanu, îmi arată presa și atunci văd acele poze cu Murgeanu pe care le văzusem la Poliția Capitalei, le-am spus că eu nu am dat niciun document presei și o să verific. Sun la Poliția Capitalei să aflu de unde sunt pozele cu Murgeanu și aflu că au fost date de un site de presă. Atunci aflu că Răzvan Murgeanu nu avea nicio legătură cu dosarul meu și că nici cel din poză nu era șeful clanului pe care îl urmăream eu, exista doar o asemănare izbitoare între cele două personaje, era de fapt o întâlnire între șeful unui alt clan interlop - Gigi Buba și Răzvan Murgeanu și pozele au fost făcute în timpul campaniei electorale. Ulterior, ca să termin cu acest episod, am aflat că procurorul Cătălin Macovei, la acel moment procuror DNA, prieten cu Răzvan Murgeanu, fără niciun temei legal i-a spui acestuia că urmează să îl arestez, iar acesta, de frică, s-a dus la președintele Traian Băsescu - aceasta este o afirmație pe care o fac în urma unor relatări ale unor prieteni ai celor doi.

Revin la dosarul meu, deci nu vreau să dau nimic și le spun că, dacă mai insistă, chiar fac conferința de presă. După trei zile, doi judecători curajoși de la Curtea de Apel Bucuresti la acel moment, în baza recursului formulat dispun arestarea tuturor persoanelor prezentate de mine la mandat. Deci munca mea de 6 luni era răsplătită corespunzător!!!

Dar mă trezesc cu un ordin al Procurorului General Al României, Laura Codruța Kovesi, în care se prevede că le este interzis procurorilor de caz să mai susțină conferință de presă sau să mai dea informații presei despre dosarele în lucru, iar dacă conducerea instituției apreciază că pot fi date informații presei, acestea vor fi date numai prin intermediul biroului de presă sau procurorului anume desemnat de conducerea instituției. Deci nu mai puteam să spun presei nimic pentru că, dacă o făceam, încălcam regulamentul și ordinele interne.

În zilele următoare, probabil aflând că nu are nicio legătură Răzvan Murgeanu cu dosarul meu, mi se solicită doar înregistrările cu cele care îl priveau pe Liviu Negoiță, insist că nu predau nimic și mă pun pe gânduri aceste insistențe. Sincer, eu nu ascultasem înregistrările telefonice efectuate în dosar, erau aproape 150 de DVD-uri, fiind înregistrate aproape 100 de numere. Identific DVD-ul în cauză și încep să-l ascult eu.

A doua zi sunt informat de conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul București că Serviciul Român de Informații mi-a retras certificatul ORNIS și ca în cel mai scurt timp posibil să predau toate materialele STRICT SECRET.

Plec din biroul șefei efectiv blocat pentru că nu se întâmplase așa ceva niciodată niciodata in istoria procuraturii , deoarece în virtutea funcției de procuror ORNIS era obligat să îți dea certificat, doar dacă nu erai procuror nu aveai certificat ORNIS . Până să ajung în birou deja la ușă mă aștepta grefierul căruia trebuia să îi predau DVD-urile. Două zile am inventariat și predat documentele secrete numai din dosarul respectiv. Au fost introduse în biroul de documente secrete și niciodată nu o să se mai știe ce discuții au fost interceptate. Din acel moment, eu nu mai aveam voie, practic, să fiu procuror pentru că majoritatea dosarelor se bazau pe înregistrări, filaje, localizări etc., dar oamenii deja nu mai era interesat de celelealte dosare și au găsit o formulă de compromis- în fiecare dosar în care aveam interceptări mi-a fost repartizat un procuror care certifica înregistrările.

La acel moment aveam în lucru vreo 150 de dosare, în diferite faze de cercetare, care priveau toate grupările infracționale din București și Ilfov si omor.

Am cerut o audiență la șeful ORNIS de la acel moment și i-am explicat că este o eroare să îmi retragă certificatul pentru că nu am greșit cu nimic și mi-a comunicat că retragerea certificatului meu s-a făcut la solicitarea expresă a Serviciului Român de Informații și, din punctul lor de vedere, prin intermediul conducătorului unității mele pot solicita o reanalizare, cu toate că la acel moment nu exista nicio motivare a retragerii.

Am vorbit cu Procurorul General de la Parchetul Curții de Apel și mi-a spus că am perfectă dreptate, deoarece el nu a fost informat despre vreun conflict de securitate cu privire la mine și atunci, motivat, Primul Procuror Adjunct al Parchetului de pe Lângă Tribunalul București a făcut o solicitare pentru reanalizare și, sub semnătura generalului Coldea, a venit răspunsul că am încălcat legea, că nu am fost loial instituției și că sunt suspectat de fapte de corupție. Asta oficial, neoficial i s-a spus Primului Procuror Adjunct că, dacă vreodată va mai face vreo revenire pentru certificatul meu, va rămâne el fără certificat...

Deci, în 2008 eram suspectat de fapte de corupție de către SRI, dar eu am fost arestat în 2012 după un flagrant asupra unui individ care ceruse niște bani în numele meu și care nu avea nicio legătură cu mine, din 2008 până în 2011 nu mi-a mai fost repartizat niciun dosar penal, am fost ținut 3 ani doar pe dosarele pe care le aveam in lucru la momentul retragerii certificatului de securitate.

Și acum, off the record: am apucat să ascult înregistrările acelea de care erau interesați și care se pare că le scăpaseră ofițerilor SRI și, din câte îmi mai amintesc, era vorba despre o autorizație de mediu care trebuia să îi fie emisă unui investitor român pentru construirea celui mai exclusivist cartier din nordul capitalei și se discuta de niște sume de bani exorbitante. Ulterior, am auzit de la persoane avizate că, din cauza mea, Liviu Negoiță nu a devenit prim-ministru în 2008 și a trebuit să vină Boc. Dacă așa este sau nu, vom vedea....

Maximilian Bălășescu

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.