Reteaua Corect

Cele patru direcții ale acțiunilor lui Putin

Știripesurse.ro a prezentat principalele articole din presa zilei de ieri, având ca subiect central o analiză realizată de Mark Galeotti, cercetător al Centrului pentru Securitate Europeană din Praga, pe tema războiului informațional purtat de Rusia și a direcțiilor sale de acțiune.

Hotnews:

Societatea occidentala este una cu un mare deficit de atentie, iar Rusia cauta sa exploateze acest aspect printr-un razboi informational pe mai multe paliere, explica Mark Galeotti, cercetator al Centrului pentru Securitate Europeana din Praga. "Actiunile Rusiei lui Putin le putem schita in patru mari directii: dezbina, distrage atentia, inspaimanta si descurajeaza", sustine expertul. "Fata de pericolul unui atac armat, exista mereu asigurarile pe care NATO le da unui membru, insa nu mai discutam despre aceeasi solidaritate in cazul unui razboi informational. In Praga, Rusia are o ambasada in care activeaza circa 30 de ofiteri de informatii rusi despre care stiu serviciile din Cehia. 'De ce nu ii expulzati?', am intrebat eu", a povestit Galeotti.
Vladimir Putin se comporta precum un conducator autoritar din secolul 19 si actioneaza pe principiul ca cei puternici fac dreptatea (n.r. "might makes right"), a sustinut Mark Galeotti, cercetător principal și coordonator al Centrului pentru Securitate Europeană, Institutul de Relații Internaționale din Praga, in cadrul unor prezentari pe care le-a sustinut la Adunarea Parlamentara NATO de la Bucuresti.
"Rusia lui Putin cauta sa nu isi piarda influenta in statele vecine care o inconjoara precum Georgia, Ucraina, Belarus. Putin vede Vestul ca pe o amenintare pentru el si pentru versiunea sa de Rusia. Crede ca tot ce face Occidentul este sa conspire si sa-l izoleze. Sunt multi inalti oficiali rusi care cred cu tarie ca momentul Maidan din Kiev a fost, de fapt, o uneltire a CIA", sustine expertul european.
Totusi, exemplul Rusiei de azi e unul care inspira in general doar alti lideri autoritari din lume. "Foarte putini oameni din lume spun 'Uita-te la Rusia. Asa as vrea sa fim si noi'". Putin se uita la tarile occidentale si vede o constelatie de democratii care pentru el reprezinta o slabiciune", a spus Galeotti.
Potrivit lui Galeotti, actiunile Rusiei lui Putin pot fi schitate in patru mari directii: Divide, Distract, Dismay si Deter (traducere: Dezbina, Distrage atentia, Inspaimanta si Descurajeaza). (Mai multe detalii AICI)

Ziarul Financiar:

Pentru a marca cei 25 de ani de prezenţă în România, firma de audit şi consultanţă EY, parte din celebrul Big4, a venit cu ideea de a întreba România, de a vă întreba pe voi, de a-i întreba pe cei care fac parte din comunitatea de business – antreprenori, directori, consultanţi, avocaţi -, care ar fi întrebarea fiecăruia pentru viitor.
25 de întrebări pentru România.
Ideea a fost de a selecta acele 25 de întrebări din sutele primite şi de a încerca un răspuns la ele, de a veni cu soluţii şi de a face o platformă de dezbatere.
În mod cert, multe din aceste soluţii vor fi marcate doar pe hârtie, pentru că întrebarea României este cine să le pună în practică, capitol la care stăm foarte slab, istoric vorbind.
Cum va arăta România peste 25 de ani? Toată lumea speră că mai bine, dar nu trebuie să uităm că istoria este plină de exemple în care o ţară o poate lua în sens invers din cauza politicienilor şi în aplauzele locuitorilor ei. Uitaţi-vă la Serbia.
Acum 25 de ani, eu nu am crezut că vom ajunge aici, părerea mea fiind că România şi economia arată mult mai bine decât la începutul anilor ’90.
În 1990 – 1991 – 1992, când a venit EY la Bucureşti, economia României era în cădere liberă după deciziile greşite din perioada comunistă. Plata datoriei externe a fost o mare greşeală, care a sugrumat o întreagă economie şi pentru care plătim şi astăzi.
În 1992 salariul mediu lunar era undeva la 70-90 de dolari, iar o garsonieră în Bucureşti se închiria cu 40-50 de dolari pe lună.
În 1998-2000, când minerii erau să vină din nou la Bucureşti iar noi aşteptam ca la o execuţie să rămânem afară din UE şi NATO, nu credeam că totul se va schimba în doar doi ani.
Nu ştiu cine ne-a băgat în UE sau NATO, aici mă refer la persoane, dar este cel mai bun lucru care s-a întâmplat României în ultimii 100 de ani.
UE şi NATO, la care s-au adăugat investiţiile străine, au schimbat economia din temelii. Ne place să credem că munca a contat cel mai mult, slab plătită şi bine pregătită, dar fără investiţiile străine nu am fi progresat. (Mai multe detalii AICI)

Adevărul:

În cel de-Al Doilea Război Mondial, până în 1944, adică până aproape de final, România a fost aliatul Germaniei Naziste. Până la 23 august 1944, ţara noastră s-a dovedit a fi chiar un camarad loial trupelor naziste, participând la asediul sinucigaş al Uniunii Sovietice, chiar în inima sa.
Unul dintre cei mai fervenţi susţinători ai alianţei cu Germania Nazistă a fost mareşalul Ion Antonescu, şeful de facto al statului român. De altfel, după 23 august 1944 şi mai ales după acapararea puterii de către comunişti şi bolşevizarea României, unul dintre capetele de acuzare îndreptate împotriva lui Antonescu a fost relaţia cu dictatorul german Adolf Hitler. Se spune că Antonescu a fost singurul om de stat din Europa care a reuşit să se întâlnească de 20 de ori cu Adolf Hitler şi să petreacă ore bune la discuţii. Părerea nemţilor faţă de români a fost însă una proastă, fiind consideraţi îndoielnici ca aliaţi.
”Josnicia lor este revoltătoare”
Încă din 1916, România a fost un aliat tradiţional al Angliei, Franţei şi în general al statelor care au făcut parte din blocul militar al Antantei în Primul Război Mondial. Odată cu izbucnirea celui de-al doilea război mondial în 1939, prin agresiunea Germaniei acaparate de naziştii lui Adolf Hitler, o grupare extremistă deosebit de periculoasă, asupra Poloniei, situaţia României avea să se schimbe. Marşul glorios al maşinii de război germane prin Europa, măturând în calea sa Austria, Cehia, Polonia, Olanda, Belgia şi apoi Franţa a surprins întreaga Europă. România rămânea în calea lupilor. Aliatul tradiţional, Franţa, capitulase, iar Anglia abia se apăra de raidurile germane. Mai mult decât atât URSS, condusă de un alt dictator feroce al vremii, Stalin, îşi dădea mâna cu Germania lui Hitler prin pactul Ribbentrop-Molotov. Europa era în pragul unei catastrofe. Două forţe totalitare începeau să împartă continentul după bunul plac. România a fost o victimă sigură. Cu acordul lui Hitler Rusia sovietică a luat ce a vrut. Mai precis Basarabia şi Bucovina de Nord. (Mai multe detalii AICI)

Agerpres:

În cursul unui discurs pronunțat cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la moartea lui Ernesto "Che" Guevara, Miguel Diaz-Canel a denunțat presiunile exercitate de Washington asupra guvernului venezuelan, precum și ce a considerat ca tentative vizând discreditarea sectorului turistic cubanez.
Aceste evenimente și alte fapte recente dovedesc că "nu poți avea niciodată încredere în imperialism, niciodată, nici măcar puțin", a spus el, citându-l pe celebrul revoluționar argentinian. "Cuba nu va face concesii în legătură cu suveranitatea ori independența sa, nu va negocia principiile sale și nu va accepta să i se impună condiții", a adăugat Miguel Diaz-Canel.
Președintele Donald Trump a declarat recent de la tribuna Națiunilor Unite că sancțiunile americane nu vor fi ridicate atât timp cât pe insula din Caraibe nu va fi instaurat un sistem democratic și capitalist. "Schimbările necesare în Cuba vor fi făcute numai de poporul cubanez", i-a răspuns prim-vicepreședintele. (Mai multe detalii AICI)

 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.