Reteaua Corect

Ce zic ultimele sondaje de opinie ale CURS, INSCOP și IMAS despre votul la europarlamentare

Scris de newsreporter in 23 Mai 2019 la 09:24, in Politics. 414 vizualizari Intra in discutie Tagurialegeri europarlamentare, curs, IMAS, INSCOP, sondaj shortlinkhttp://crct.ro/nutq

CorectNews a adunat laolaltă cele mai recente sondaje de opinie transmise de CURS, INSCOP și IMAS privind intenția de vot a românilor la alegerile europarlamentare din 26 mai.

Ultimul sondaj IMAS

Ultimul sondaj dat publicității înainte de alegerile europarlamentare, facut între 2 și 20 mai, prin telefon, a fost un sondaj IMAS realizat pentru Europa FM, potrivită căruia PSD și-a continuat trendul descendent în preferințele alegătorilor, ajungând la 21,1%, față de 21,7% cât era cotat în aprilie și 21,5% în martie.

În schimb, PNL a crescut până la 28,5%, iar Alianța 2020 USR-PLUS este și ea în creștere, înregistrând o creștere de trei procente față de luna aprilie și ajungând la 19,6%.

Următoarele partide din clasament sunt Pro România, partidul condus de Victor Ponta (9,9%), aproape la egalitate cu ALDE, condus de Călin Popescu-Tăriceanu, (9,8%), PMP (6,2%) și UDMR (3,8).

.

22.05.2019 13:05

Sondaj-IMAS-PARTIDE-europarlamentareFoto: EuropaFM

 

 

Ultimul sondaj INSCOP

Barometrul de opinie publică al Academiei Române realizat de INSCOP Research în perioada 12 aprilie - 3 mai 2019 indică faptul că PSD și PNL se află într-o luptă strânsă pentru primul loc în clasamentul intenției de vot la alegerile europarlamentare.

Dacă luăm în considerare doar respondenții care declară că sigur vor merge la vot în ziua alegerilor (cei 39,2% din populație care ale varianta 10 la întebarea privind prezența la vot), constatăm modificări ale procentelor obținute de partidele/alianțele politice măsurate. Astfel 26,4% dintre respondenți declară că ar vota cu PSD, iar 26,1% cu PNL. Urmează Alianța 2020 USR-PLUS cu 20,1%, Pro România cu 8,5%. S-ar situa sub pragul electoral două partide parlamentare: UDMR cu 4% și PMP cu 3,5%. Urmează UNPR cu 1,0%, PRU cu 0,5%, PSDI cu 0,5%, George Simion cu 0,5%, BUN cu 0,2%, PSR cu 0,2%, Gregoriana Tudoran cu 0,2%.

Comparația între intenția de vot a tuturor respondenților care au ales o opțiune, respectiv a celor care au declarat că vor participa sigur la vot (au ales nota 10 la intenția de participare la vot) arată că Alianța 2020 USR-PLUS ar obține semnificativ mai multe voturi (de la 16,5% la 20,1%). PSD câștigă aproximativ un procent, în timp ce PNL înregistrează un ușor regres. Varianția celorlalte partide este limitată. În analiză trebuie ținut cont de faptul că datele prezentate au fost culese, în mare parte, înaintea campaniei electorale, care, alături de alți factori, ar putea influența substanțial atât prezența la urne, cât și rezultatele finale obținute de partidele politice la alegerile din 26 mai.  

Sondajul CURS

PSD ar câștiga alegerile europarlamentare dacă acestea ar avea loc duminica viitoare, în timp ce PNL s-ar situa pe locul al doilea, arată cel mai nou sondaj CURS, realizat la nivel național în perioada 5 aprilie - 28 aprilie 2019 și publicat la începutul lunii mai.

PSD ar fi votat de 32% dintre români dacă alegerile ar avea loc duminica viitoare. Liberalii se clasează pe locul al doilea în obțiunile alegătorilor cu 25% intenție de vot, departe de cifrele din propriile cercetări sociologice.

Alianța 2020 (USR-PLUS) ar obține 12% din voturile alegătorilor și ar ieși pe locul al treilea, urmată de partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu cu 10%.

Formațiunea fostului premier al României, Victor Ponta, ar fi votată de doar 9% dintre cetățenii care s-ar prezenta la urne.

La limita pragului electoral se situează partidul lui Traian Băsescu. PMP ar obține numai 5% din voturi, la fel ca UDMR.


Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.