Reteaua Corect

Ce spune Toader despre acuzaţia de înaltă trădare adusă de PSD lui Iohannis

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a spus luni dimineaţă că în cazul în care va fi solicitat, va analiza textul plângerii pentru înaltă trădare împotriva lui Klaus Iohannis, întrucât autorii conţinutului vor fi doar cei cărora Liviu Dragnea le-a cerut, Mircea Drăghici şi Florin Iordache, scrie Mediafax.

„Dânşii dacă vor fi - dânşii vor fi autorii sesizării în conţinut şi în formă, eventual dacă mă întreabă, îmi voi spune părerea la momentul respectiv. Fiţi de acord că nu pot să îmi spun părerea pe un document pe care nu l-am văzut”, a declarat ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, le-a cerut, duminică, deputaţilor Mircea Drăghici şi Florin Iordache, cu sprijinul ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, să depună plângere pentru înaltă trădare împotriva lui Klaus Iohannis, act premergător suspendării din funcţie a preşedintelui.

”Iohannis trădează interesele României. Spune de foarte mult că Guvernul României, că România nu este pregătită să preia preşedinţia Consiliului UE. Asta e act de trădare a intereselor naţionale ale unei ţări practicat de Klaus Werner Iohannis. Domnule Drăghici, Mircea Drăghici, împreună cu dl Iordache care este prieten la cataramă cu dl Iohannis şi cu sprijinul de specialitate al dlui Toader, vă rog ca după anul nou să depuneţi acea plângere pentru înaltă trădare împotriva lui Klaus Werner Iohannis”, a spus Liviu Dragnea la şedinţa CN al PSD.

Potrivit Constituţiei, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru înaltă trădare. Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui României pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. De la data punerii sub acuzare şi până la data demiterii Preşedintele este suspendat de drept. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

 

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.