Reteaua Corect

Ce a lipsit pentru revocarea lui Dragnea de la șefia Camerei Deputaților

Fostul Avocat al Poporului Gheorghe Iancu a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, referitor la situaţia din Camera Deputaţilor privind revocarea lui Liviu Dragnea, că au lipsit unele acte premergătoare demersului de revocare şi votul final.

"S-a dorit ceva de către Opoziţie şi anume schimbarea conducerii Camerei Deputaţilor, dar nu au voturile necesare ca să facă schimbarea. Plus, domnul Iordache nu a putut să iasă din sală pentru simplul motiv că a suspendat o perioadă de timp şedinţa ca să se calmeze lumea, iar lumea stătea peste el acolo. Eu zic că în momentul acesta este o criză foarte serioasă, extraordinar de serioasă. Nu ştiu câţi din PSD se vor alipi acestei crize, dar dacă nu se vor alipi de această criză, părerea mea este că s-a făcut gălăgie degeaba şi s-au suspendat lucrările", a declarat Gheorghe Iancu, fost Avocat al Poporului, pentru MEDIAFAX.

 

 "În orice caz domnul Iordache a explicat care a fost povestea acolo. Nu se putea suspenda sau mai bine zis lua măsura destituirii pentru că nu sunt nişte acte premergătoare pentru ca să se facă o asemenea treabă", a mai spus Iancu.

Întrebat cu privire la decizia CCR din 2012, fostul Avocat al Poporului a spus: "CCR a dat o primă decizie în care spunea că nu poate fi înlocuit decât la propunerea grupului parlamentar care a avut această iniţiativă, nu la celălalt. Dar în 2012, CCR a decis că Roberta Anastase şi Vasile Blaga pot fi demişi şi în situaţia în care această propunere este făcută de alte grupuri parlamentare. Nu ştiu însă dacă treaba asta este recunoscută în continuare de grupuri, pentru că grupurile acum sunt mai mari decât Curtea, din punctul de vedere al unei asemenea situaţii. Parlamentul până la urmă face ce vrea".

"Sigur că este corectă, este constituţională, dar grupurile parlamentare pot să o atace, să atace modalitatea aceasta, pentru că aşa cum s-a schimbat în 2012 se poate schimba şi acum. În momentul de faţă însă se pune foarte serios problema că o asemenea măsură poate să fie luată şi la propunerea unui grup, altul decât PSD, dar trebuie să fie şi votată. Nu e niciun vot, nimic, nu s-a finalizat în niciun fel, dar trebuie să aibă şi voturile necesare. După câte ştiu eu, PSD încă are voturile necesare cu minorităţile şi cu UDMR. Cu ei fac majoritatea şi atunci fac propunerea degeaba cei din Opoziţie".

Întrebat dacă vede o posibilă sesizare la CCR pe acest subiect, Gheorghe Iancu a răspuns: "Asta este la modă acum, dar până la urmă nu ştiu ce să sesizeze la Curte Opoziţia. Trebuie să existe un motiv. Nu ştiu ce motiv. Că s-au întrerupt lucrările? Cei din Opoziţie le-au întrerupt".

Prim-vicepreşedintele PNL, deputatul Raluca Turcan, a cerut, miercuri dimineaţă, în şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, revocarea lui Liviu Dragnea de la conducerea acestui for legislativ. De asemenea, ea a cerut şi revocarea lui Florin Iordache din funcţia de vicepreşedinte. Ea a mai solicitat ca şedinţa de plen să fie condusă de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Marilen - Gabriel Pirtea (PNL), nu de Florin Iordache.

La rândul său, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a afirmat că cererea Opoziţiei privind revocarea din funcţie a preşedintelui şi a unui vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor nu este regulamentară, acuzând iniţiatorii de deficienţe în a înţelege regulamentul.

Intra in discutie:
Pentru a putea intra in discutie trebuie sa fii autentificat ca utilizator CorectNews.
Daca nu ai cont, da click aici. Daca ai deja cont, da click aici.

Twitter is down for the moment!

CorectBusinessbeta

Afla tot despre business din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectPoliticsbeta

Afla tot despre politica in cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSocialbeta

Afla tot despre societate in cele 8 sectiuni ale site-ului AICI

CorectScITbeta

Afla tot despre stiinta din cele 5 sectiuni ale site-ului AICI

CorectSportsbeta

Afla tot despre sport din cele 9 sectiuni ale site-ului AICI

CorectLifestylebeta

Afla tot despre felul de trai din cele 7 sectiuni ale site-ului AICI

CorectArtsbeta

Afla tot despre arta in cele 6 sectiuni ale site-ului AICI

CorectDiasporabeta

Afla tot despre diaspora din cele 4 sectiuni ale site-ului AICI

CorectBooks »

Cumpara carti digitale la un pret mult mai bun decat cele clasice!

CorectBazaar »

Schimbi, vinzi si cumperi orice

Urmareste-ne pe:

© Copyright Corect 2010. Toate drepturile rezervate.